#4. Prin rai și iad la Cozia Mountain Run

Pe 7 iulie, la două săptămâni după crosul de la Roșia Montană Marathon, am luat startul la Cozia Mountain Run. Competiția nr. 4, dar  prima ca lungime (30 de km). Cu o săptămână înainte am făcut o plimbare prin zonă, încercând să văd cum e muntele, cum sunt potecile, mai ales că nu trecuse o săptămână de când a furtună a făcut ravagii pe Cozia.

Când m-am înscris la Cozia nu am luat foarte în serios descrierea traseului:

Treci prin “iad” dincolo de Mânăstirea Stânișoara pentru a descoperi “raiul” de pe Vârful Cozia,

iar profilul traseului nu părea foarte încurajator, cu cei 1750 metri diferență de nivel, o urcare susținută pe 10 kilometri, o coborâre de 7.5 kilometri și cu Turnul lui Teofil pe ultimii doi kilometri ca o cireașă de pe mort:

Dimineață, în drum spre Cozia, Valea Oltului era plină de nori și ceață. Meteorologii anunțaseră cod galben de furtuni, toate prognozele spuneau că e imposibil să nu prind vreme rea pe munte.

Ajungem, ridic kit-ul, mă uit la ceilalți participanți, câteva fețe cunoscute, dar un alt profil al alergătorilor – aici mă refer la traseul Cozia (30 km), la traseul Stânișoara (21 km) fiind aceeași diversitate specifică tuturor concursurilor.

Se dă startul, începutul e bun, primii 8 kilometri trec pe nesimțite, următorii 5 la fel. După Mănăstirea Stânișoara mă apropiam de jumătatea distanței, ritmul era bun, făcusem puțin peste o oră și jumătate, iar în mine încolțise gândul că pot termina undeva în 3 ore jumate. Dar a început urcarea pieptișă. Aplicația de pe telefon îmi spunea doar „Workout paused. Workout resumed”.

Deși meteorologii anunțaseră doar vreme rea, mă rugam să vină un nor care se acopere soarele sau să plouă puțin. Și urcarea a continuat într-un ritm greoi care mi-a amintit de „iadul de dincolo de Stânișoara” și, într-adevăr, când am ajuns pe vârful Cozia am crezut că am ajuns în rai.

Doar că raiul nu a durat mult. Am început să cobor și să tot cobor, încât trebuia să mă tot opresc pentru a-mi menaja genunchii. Când m-am apropiat de Mânăstirea Turnu m-am luminat, știind că finish-ul e aproape. Doar că uitasem de Turnul lui Teofil. Și când gândul că gata, se termină cursa, cațără-te cu ultimele forțe pe Teofil, ca apoi să ai de unde să cobori spre finish.

Pe „ultima sută de metri” am sprintat, mi-am dat seama încă de la „Urme pe play” că atunci când văd poarta de final și aud aplauze nu mă pot abține și trebuie să dau ce-i mai bun din mine. Iar la Cozia Mountain Run, pe sprintul final, am reușit să alerg cu 22.4 km/h, record personal de viteză până la acel moment.

Rezultatul? Am terminat cursa în 5:47:08, loc 11 la categorie, 102 la general. Și m-am simțit erou, eroul de la Cozia.

Concluzii? Pe urcare, sleit de puteri, am încercat o jumătate de gel energizant. Gelurile sunt „suplimente nutritive” ce aproape că nu lipsesc din dieta alegătorilor în timpul curselor. Conțin, printre altele, cofeină, taurină, sodiu, potasiu și vitamine. Și-ți dau un boost de energie aproape instant. Ceea ce m-a speriat și m-a convins că nu-s pentru mine.  Prefer fructele și ciocolata pentru a-mi extrage energia necesară, la fel cum prefer să mai simt câte o crampă, decât să-mi simt „motorașul” luând-o razna.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Ultimele postari ale lui Bogdan Federeac (vezi toate)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *