Câteva diferențe între bărbați și femei

foto matarAnul acesta am avut parte de o vară foarte agitată, una plină cu de toate, și cu evenimente plăcute, dar și cu altele mai puțin plăcute. Printre aceste evenimente se numără și câteva nunți. Și, la fel cum se întâmplă de vreo cinci ani încoace, și la nunțile din acest an am fost cavaler de onoare. Pentru mine, ca bărbat, a fost relativ simplu să-mi aleg garderoba pentru nuntă. Am două costume de culori diferite și două perechi de pantofi din piele (tot așa, culori diferite) și cu ele pot merge la câte nunți se nimerește, fac combinații între ele și mai schimb doar cămășile. Dar am observat că nu le este la fel de ușor domnișoarelor (mai ales că la una dintre nunți au fost 4 domnișoare de onoare). Pentru ele nu doar că la fiecare nuntă trebuie să etaleze o altă ținută (nici măcar aceeași pantofi nu pot fi purtați la nunți diferite), dar chiar în cadrul aceleiași nunți trebuie să aibă măcar ținuta de zi și cea de noapte. Trecând peste aceste detalii ajungem la un altul: la fiecare nuntă trebuie să aibă ca accesorii alte genți și poșete de piele, ca nu cumva obiectivele aparatelor foto să surprindă ceva asemănător între două evenimente diferite. Pentru domnișoare fiecare eveniment este unic și trebuie să rămână în amintiri ca atare.

La noi, bărbații, este mai ușor. Mai ales că mergem pe ideea de simplitate și un număr cât mai puțin de articole vestimentare și aproape zero accesorii. Dacă de fiecare dată când ies din casă port pe umeri o geantă de piele bărbătească în care îmi țin portofelul, tableta și alte prostii, la evenimente „solemne” geanta rămâne acasă. Singurul accesoriu cred că este ceasul de la mână. Dar domnișoarele, of domnișoarele, ele trebuie să poarte și colier sau lănțișor, și brățări, să aibă și un șal sau o eșarfă, să aibă o geantă mică din piele sau un portofel tip plic și câte și mai câte. De  aceea mulțumesc de fiecare dată că m-am născut bărbat și că lucrurile și lumea în general sunt simple și frumoase. Nu mă interesează dacă pantofii nu se asortează cu cureaua, la fel cum nu mă interesează decât să arăt decent și să mă simt bine.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *