Blocajul de la 25 de ani și povestea inelului de logodnă

Recent am fost operat de apendicită. Nimic spectaculos: m-am întors de la muncă după o zi lungă, am mâncat și, pe la zece seara am simțit că mă doare stomacul. Nimic neobișnuit până aici. Doar că durerile m-au tot ținut și nu m-au lăsat să dorm. Pe la 4 dimineața m-am dat jos din pat, m-am îmbrăcat și am ieșit să fumez o țigară. Atunci am simțit că durerile se acutizează și că se mută mai jos. Am urcat acasă și mi-am anunțat soția că iau un taxi până la Urgențe. Înainte te triaj a trebuit să completez niște formulare. Și aici intervine șocul: la rubrica vârstă am trecut inițial 25 de ani. Am avut un mic scurtcircuit, m-am uitat la ce am scris, apoi am corectat: 27. Ceva din subconștientul meu s-a oprit la 25 de ani, deși au trecut mai mult de doi ani de atunci. După ce-am fost operat a trebuit să stau două zile internat. Și-am stat mai mereu pe Facebook. Am văzut atunci postări de-ale fostelor colege de facultate, de-ale foștilor colegi de liceu, prieteni din orașul natal șamd. Aproape jumătate dintre ei sunt plecați în străinătate, majoritatea sunt căsătoriți, unii sunt părinți. Acum două săptămâni o verișoară de-a mea a născut, săptămâna trecută o alta m-a anunțat că este însărcinată. Și punând cap la cap astfel de informații mi-am dat seama de ce „m-am blocat” la 25 de ani: pe atunci aveam mai puțini apropiați care mă chemau la nunți și botezuri, oamenii din jurul meu aveau alte preocupări. Și mai e ceva: tot după ce-am împlinit 25 de ani (la vreo cinci luni după) am făcut și eu un pas important.

Eram în Sibiu de patru luni și eram angajat de vreo lună. Aveam ceva bani puși deoparte (bani făcuți cu blogul), dar așteptam să-mi intre pe card primul meu salariu de sibian. Aveam planul făcut de aproape o săptămână. Am ieșit după-amiază de la muncă, am ajuns acasă, am stat vreo două ore, apoi mi-am făcut drum prin oraș. M-am oprit la primul bancomat, am dat interogare sold și am simțit că mi se dărâmă cerul: pe card îmi intrase doar avansul, nu știam că voi lua banii de două ori pe lună. Credeam că tot planul meu s-a dus pe apa sâmbetei. Mi-am aprins o țigară, am refăcut calculele, am mai băgat o dată cardul în bancomat și-am scos toți banii. Apoi am început să iau magazinele de bijuterii la rând. Am umblat vreo două ore din magazin în magazin, până ce am găsit un inel de logodnă care chiar mi-a plăcut. Am cerut și o cutiuță cochetă și am pus mai multe întrebări (norocul meu că sustrăsesem un inel din casă pentru a vedea exact măsura) apoi, aproape leșinat, am pornit spre casă. Mai aveam ceva bani în buzunar, destul cât să luăm masa în oraș, la un restaurant cochet. Așa că, în drum spre casă, o sun să o întreb dacă nu ieșim să bem un suc. Perfect! Răspunsul a fost favorabil. Doar că… ea nu a avut chef să mergem până în centru (era obosită și o durea capul). Așa că după o scurtă plimbare ne-am oprit la primul local deschis: o pizzerie aflată la subsolul unei clădiri de apartamente, plină de fum și tot felul de mirosuri de prăjeli. Am comandat ceva de mâncare și câte o băutură, mă uitam fix în ochii ei și tot trăgeam din țigară. Am fumat ca turcul atunci și mi se părea că nimic din ce îmi plănuisem nu ieșea. La un moment dat știu că am luat tonul de om serios, am rostit câteva cuvinte pe care nu mi le amintesc, am spus ceva cu „toată viața alături de tine” și am scos din buzunarul gecii cutiuța cu inelul de logodnă. Ca totul să fie perfect, ea  s-a emoționat atât de are încât nu reușea nici să deschidă cutia și nici  să scoată inelul de acolo. Dar a spus da. În mai puțin de o săptămână se fac doi ani de atunci și nici nu știu cum au trecut. Se fac și zece luni de la cununia civilă care mi se pare că a fost ieri.

Poate de aceea m-am blocat la 25 de ani, viața era mai palpitantă pe-atunci.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *