Cand dai in minte copiilor

Uneori, cand toate problemele te coplesesc, iti doresti sa fii din nou copil. Un copil nu isi face griji din cauza problemelor de la serviciu, asa cum nu isi face griji din cauza facturilor care vin mai mari de la o luna la alta sau ca datoriile se cumuleaza si nu stii cum sa faci sa rederesezi situatia. Ce n-as da sa pot sa ma joc ore in sir cu masinute radio comandate, cu elicopetere, sa contruiesc din cuburi orase intregi, sa nu trebuiasca sa ma gandesc la task-uri si deadline-uri…

Ma uit la imaginea cu cele doua masinute radiocomandate. Porsche Cayenne Turbo in doua culori. Masinile nu-s nici mici, nici mare, au 17 centimetri lungime, punctioneaza cu 3 baterii AA pentru masina si 2 baterii AA pentru telecomanda. Pretul este doar 69.90. Si ma uit la ele nu pentru a le face cadou cuiva, ci gandindu-ma sa mi le cumpar mie. Mi-amintesc de un coleg de camin din facultate. Stiu ca avea o masinuta radio comandata, dar nu mai tin minte ce culoare. De fiecare data cand intra in impas sau cand era epuizat de invatatul pentru examene, tipul iesea cu masinuta pe hol si incepea sa se joace: 10 metri inainte, o curba, 10 metri inapoi, incerca sa coboare scarile sau sa treaca peste niste obstacole, apoi lua masinuta si intra in camera unde continua sa invete. Era metoda lui de a se relaxa, de a se sustrage grijilor cotidiene.

Sa dai in minte copiilor uneori poate fi o solutie salvatoare. Cu siguranta e mai bine sa te joci cu o masinuta decat sa bagi in tine etnobotanice sau sa devii maniaco-depresiv.

Si ma mai gandesc la ceva: in copilaria mea de la inceptul anilor 1990 multe jucarii erau un lux. Singura modalitatea prin care puteai sa faci rost de o masinuta teleghidata (cum ii spuneam noi) era sa partcipi la diferite concursuri cu abtibilduri). In magazine nu le gaseai. Spre deosebirea de astazi, jucariile bune chiar erau un lux. Nu au mai reprezentat un lux in momentul in care au si generatia mea eram deja prea mari pentru jucarii. Dar acum ma gandesc la reclama in care apar Stela si Arsinel: varsta e doar o cifra. Asa o fi si cu copilaria.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *