Bine ați venit în secolul vitezei!

Cu câteva zile înainte de Crăciun m-am rugat ca în 2016 să falimenteze CFR-ul (să falimenteze în sensul să dispară). Statul niciodată nu are bani. Mai bine mergi pe excedent bugetar decât, Doamne ferește, să investești în infrastructură. Nu sunt bani pentru școli, nu sunt pentru salarii, nu sunt pentru străzi, nu sunt pentru trenuri noi, cum nu sunt nici pentru cercetare sau cultură.

Sibiu-Botoșani, cu escală la Viena

Înainte de Crăciun m-am întrebat cât poți face cu cefereul de la Sibiu la Botoșani? Ce ziceți de 22 de ore? Asta dacă vrei să pleci de dimineață din Sibiu.  Pleci din Sibiu la Săvârșin (199 km, 4 ore și 16 minute), o freci 3  ore fără un minut. Apoi pleci de la Săvârșin la Verești (585 km, 13 ore și 4 minute). Aștepți 31 de minute și mergi mai departe de la Verești la Botoșani (44 km, o oră și 13 minute). 828 kilometri! Din cele 22 de ore scazi cele 3 ore și jumătate (transferul). Viteza medie ar fi undeva la vreo 46 km/h (dacă aș pune și transferul în calcul viteza medie ar scădea la vreo 37 km/h).

Cu autocarul (Sibiu-Brașov-Bacău-Botoșani) sunt 480 de kilometri și îi faci în mai puțin de 10 ore. Nu pun la socoteală popasurile, iar viteza medie îmi dă 48 km/h.

Și ne dăm mari că trăim în secolul vitezei.

Există și performanțe

Să nu credeți că sunt rău și văd doar partea negativă. Există două variante (cu trenul) prin care poți să faci mai puțin de 14 ore de la Sibiu la Botoșani (cu tot cu transfer, dar fără inevitabilele întârzieri marca CFR):

  •  Sibiu-Alba Iulia-Verești-Botoșani: 13 ore și 47 minute
  • Sibiu-Vințu de Jos-Suceava-Botoșani: 13 ore și 39 minute

CFR Călători: câteva cifre

În 2014 CFR Călători, societate cu 13.195 salariați a avut cifra de afaceri netă de 2.036.566.942 lei și profit de 69.915.106 lei. Partea proastă e că în 2014 CFR Călători avea datorii de 832.489.218 lei (cam de 12 ori mai mare decât profitul pe 2014). Dacă este să fim optimiști până la capăt să ne uităm și la cifrele pe anul 2013: 13.692 salariați, cifra de afaceri netă: 1.646.920.624 lei, pierderi de 408.435.986 lei (cheltuielile au fost mai mari decât veniturile), dar și datorii de 1.539.435.720. Privind aceste cifre, CFR Călători a avut un an 2014 mult mai bun decât 2013. Dacă s-a păstrat acest trend și în 2015, la începutul lunii februarie, când va fi gata bilanțul pe anul trecut, s-ar putea să avem o surpriză.

Mamutul CFR (alte cifre)

Surioara CFR Marfă a avut în 2014 cifra de afaceri netă de 918.776.831 lei și pierderi de 27.160.577 lei (la datorii de 716.848.788 lei), față de 2013 când cifra de afaceri netă a fost de 922.525.080 lei și pierderi de 262.919.371 lei (la datorii de 632.402.285). Să nu uit: în 2013 CFR Marfă a avut 8.696 de salariați și doar 7.622 salariați în 2014 (în 2009 erau 17.089 salariați la CFR Marfă și 16.589  la CFR Călători). Mi-e groază când mă gândesc că mai există o companie, Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA,  cu 22.040 salariați în 2014, 1.065.722.878 lei cifra de afaceri netă, 8.731.586 lei profit pe 2014, dar datorii de 1.699.035.669 lei. La fel cum există Atelierele CFR Grivița (în 2014: 464 angajați, 39.189.757 lei cifra de afaceri netă, 12.490.921 lei pierdere și 12.179.531 datorii) sau Electrificare CFR SA cu 2.570 angajați, 186.451.176 lei cifra de afaceri netă, pierderi de 7.916.648 lei și datorii de 57.117.438 lei.

Cinci companii din mamutul CFR, 46.965 de salariați  și datorii de  3.317.670.644 lei.

Bonus: 

Recordurile trenurilor din România

Matematica deputaților. O chestiune de bun simț

Fostul Remar are probleme: moldovenii se plâng că trenurile modernizate la Pașcani s-au defectat

Să nu uit asta peste 25 de ani

Mă uit la mulți dintre cei care aveau vârsta mea în 1989. Și dezamăgirea e puțin spus. Scârbă. Și chiar nu mai înțeleg cine a făcut să poată exista decembrie 89. În imagini am văzut tineri, dar tind să cred că am văzut greșit: or fi fost bătrânii care au luptat între 1941 și 1945, că sigur nu erau tineri pe acolo. Pentru că nu pot înțelege cum tinerii de atunci sunt scârbele de acum, niște ființe care au uitat ceea ce înseamnă tinerețe, speranță, libertate, aspirații. Mulți s-au cocoțat pe niște scaune care s-au încălzit atât de tare încât au luat urma fundului lor și rânjesc la cei tineri. „Ai spus ceva, puțoiule?”

Până acum am făcut-o verbal, acum o fac și în scris: dacă ajung o scârbă coruptă peste 25 de ani (sau mai devreme) turnați-mă, băgați-mă la închisoare dau dați-mi foc!

Ponta iartă, dar ANAF nu uită

Mi-amintesc când Traian Băsescu răspundea celor ce se plângeau de salariile mici din învățământ cu „să-și mai ia un job”. Numai că mai toți profesorii sunt oameni care lucrează în mai multe locuri. Uneori legal, alteori nu. Să zicem că după terminarea facultății aș fi intrat în învățământ. Salariul ar fi fost mic. Aș fi încercat să dau niște meditații. Fiind la început de profesorat nimeni nu mi-ar fi dat mai mult de 40 RON/ședință. Probabil aș fi scris și pentru câteva reviste, eventual mai luam unul-două premii literare. Mai făceam niște bani pe lângă salariu, dar făceam asta în afara serviciului, așa că viața mea socială ar avea tendința să nu existe. Și m-aș fi trezit, cum s-au trezit unii (fix în luna în care Ponta a anunțat că ANAF șterge datoriile celor care au avut venituri din activități independente, drepturi de autor etc) cu poprire pe contul de salarii (pentru că mașină n-am, casă n-am, nu am nici măcar acte pe pisici). Iar cei de la ANAF mi-ar spune: noi suntem doar executanți, aveți contribuțiile la sănătate neplătite. Ca să ridicăm poprirea trebuie să mergeți la casierie și să achitați. Măi oameni buni, oameni nebuni! Cu ce dracu să vă plătesc datoriile dacă eu nu îmi pot accesa salariul, sursa mea de venit? Dar uite că nu m-am făcut profesor și nu am pățit asta. Dar fostele colege au pățit-o. Pentru că Ponta le-a iertat, dar ANAF nu a uitat.

La mulți ani! Sta-ți-ar TVA-ul de la alimente în gât, domnule Ponta!

victor ponta usl iasi 24 ianuarie 2012

Într-o zi premierul României crede că TVA-ul la pâine este prea mare și îl scade. Personal nu am văzut să dau mai puțin bani pe pâine. Acum s-a hotărât să scadă TVA-ul la alimente. Inițial am zâmbit crezând că e o măsură bună. Dar am intrat azi într-un supermarket, cel din care îmi fac cumpărăturile zilnice. Pentru câteva produse (nu multe), toate alimente, am plătit cu 15 lei mai mult decât am plătit săptămâna trecută. Aceleași produse! Dau și exemplu: gogoșaraii erau azi 16.99 RON/ kg față de 11.99 RON/kg săptămâna trecută; dacă săptămâna trecută am dat 2.5 RON pe un kilogram de morcovi, astăzi a fost 3.79 RON. Cartofii erau și ei mai scumpi cu 40 de bani pe kilogram și pot continua cu exemplele. Toate aceste creșteri de preț nu fac altceva decât să pregătească „scăderea TVA-ului”. Este exact aceeași tehnică pe care o folosesc toți comercianții când vin cu reducerile de preț: scoți marfa la raft, pui un preț care să-ți asigure traiul, vin sărbătorile crești prețul cu cât ai chef, ca după sărbători să operezi „marile reduceri”, să tai eticheta cu prețul mare  ca tu să rămâi cu vechiul preț.

Abia aștept luna iunie să pot da aceeași bani ca la mijlocul lunii aprilie pe niște produse al căror TVA a fost redus de la 24% la 9%. Aceeași nerăbdare o am să văd cum brusc crește prețul apei, doar e și ea vizată pentru reducerea TVA-ului.

Cât ar încerca să Ponta să ia niște decizii și măsuri bune, nu îi iese. Asta pentru că acționează la impuls, nu comandă întâi studii, nu anticipează toate efectele. Vine cu reforme pe care nu le poate controla. Și asta e păcat.  Reducerea TVA-ului la apă și alimente nu mă va ajuta pe mine, ca client, cum nu m-a ajutat nici scăderea TVA-ului la pâine sau, ca angajat, reducerea CAS-ului. Ajung să mă întreb: e totuși din cauza felului în care sunt aplicate măsurile guvernului Ponta sau, de fapt, totul se întâmplă pentru noi și ai noștri?

Fix în urmă cu trei ani Ponta a devenit premierul României. La mulți ani domnule Ponta, la mulți ani USL! Îmi doresc să ți se întâmple ceea ce s-a întâmplat și cu USL-ul, să te divizi, să fii premier, ministru, președinte PSD, deputat și ceea ce mai ești, dar nu toate în același timp! Sta-ți-ar TVA-ul de la alimente în gât cum ți-a stat și popcornul din noiembrie 2014!

victor ponta usl iasi 24 ianuarie 2012
Victor Ponta între Crin Antonescu și Gheorghe Nichita (Iași, 24 ianuarie 2012, înainte ca USL să intre la guvernare)

Sunt născut în 1989 și sunt dezgustat de tot ceea ce se întâmplă la începutul lui 2015

După ce în ultimul număr pe anul 2014 al revistei Conta am scris un articol care a generat mici polemici (În așteptarea ism-ului. Cum apare o generație literară?), am recidivat și în primul număr al revistei pe anul 2015. Revista Conta nr. 18/2015 poate fi găsită aici

articol conta feb 2015

Lupta pentru putere este una dintre cele mai naturale acțiuni pe care le poți observa. Societatea nu este nimic diferită de regnul animal: unii latră, alții mușcă, unii se simt protejați, alții conduc. Iar o luptă tot mai virulentă (a se citi zgomotoasă) se dă de la începutul anului 2015 în lumea literară românească. Mai ales în mediul online. Premisa a constituit-o Premiul Național „Mihai Eminescu” Opera Omnia de la Botoșani, considerat a fi cea mai mare distincție românească pe care o poate primi un poet. S-au creat cel puțin trei tabere: cei care au protestat vocal împotriva câștigătorului și a juriului, cei care au susținut alegerea juriului și cei care aparent au tăcut. Lucrurile s-au complicat ulterior, ca într-un roman cavaleresc din Evul Mediu: au apărut conspirații, s-au cerut capete tăiate, bătrânii satului i-au mustrat pe tineri. Premiul de la Botoșani a fost catalizator și pentru a atrage atenția asupra unei uniuni de creație. Peste noapte USR-ul s-a transformat într-o creatură monstruoasă, cu numeroase tentacule otrăvite și otrăvitoare. Apoi s-a adus în discuție și o lege a timbrului cultural. În luptele amintite au sărit ca arși și reprezentanții sau echipele de PR ale editurilor.

Un început de an în care scriitorii au început să fie invitați în studiourile de televiziune, în care ziarele de mare tiraj (dacă se mai poate vorbi de un mare tiraj în presa românească) alocă pagini întregi scriitorilor și conflictelor dintre ei. Ce mai contează că războiul bate la ușă în Ucraina, că episodul început la Charlie Hebdo este departe de a se fi încheiat, că DNA-ul creează un guvern, de dată aceasta nu din umbră, ci în închisoare, punând chiar și un candidat la președinție în persoana Elenei Udrea (care a ajuns după gratii, chiar și pentru câteva zile, fiind  singurul român, în afară de Adrian Năstase, care a reușit această „performanță” după ce a fost votat de 493.376 de cetățeni), că săptămânal se mai scutură scaunului unui ales local din cauza problemelor penale, că Educația și Sănătatea sunt la un pas de colaps din cauza proastei guvernări? Important este ca scriitorii să își dea în cap unul celuilalt.

Prin ochii celor care conduc acum USR-ul, revolta confraților întru literatură îi face să se întrebe: „Pe cine să puneți în locul lui X, nu vedeți că nu aveți pe cine?”. Și eu sunt de acord: așa ar fi trebuit să se întrebe și românii în toamnă: pe cine să punem în locul lui Băsescu, nu avem pe cine, nu mai bine îi mai dăm un mandat? Pe urmă poate apare cineva.” Nu de oameni capabili ducem lipsa, ci de curaj și de frica de a ne asuma propriile alegeri. Dacă de cumva greșim? De ce să fim trași la răspundere?

Sunt în cultura română oameni care au funcții primite imediat după decembrie 1989. Erau tineri atunci. Cineva fie a avut încredere în ei, fie și-a bătut joc de ei crezând că nu vor face față, fie tinerii de atunci au preluat ei singuri acele funcții. Problema este că unii dintre tinerii de atunci sunt cei care se apropie de vârsta de pensionare. Dar mirajul puterii este prea mare. Și mă gândesc la cei care conduc anumite reviste literare, reviste înființate cu mult înainte ca ei să vadă lumina zilei. Numai că astăzi ei se văd acolo, în scaunul confortabil așteptând ieșirea la pensie și îngroparea revistei. Și multe dintre revistele de la noi vor dispărea și nu pentru că ies la pensie cei care le conduc, ci pentru că ei nu mai sunt racordați la anumite realități, iar  revistele sunt deja moarte. Exemplul revistelor se aplică și asupra unor instituții. Dar odată ce ai puterea în mână, nu vrei să o lași. Sunt mult prea puține cazurile când s-a întâmplat asta. „Păi cum să îl lăsăm pe scriitorul Y să conducă _________ (a se completa după propriile doleanțe)? Nu are experiență!”. Este exact aceeași mentalitate stupidă care îi spune absolventului de facultate că nu îl poate angaja nici ca vânzător la chioșcul de ziare pentru că nu are experiență. E numai și numai problema absolventului că nu are experiență? Nu cumva mare parte din vină o are sistemul?

Sunt născut în iunie 1989. Nu mă interesează luptele dintre grupările de literați pentru că nu este războiul meu și pentru că mi-este greață de tot ceea ce se întâmplă, mai ales când mă gândesc că peste 40 de ani eu și prietenii mei am putea face aceleași greșeli pe care le fac  cei care au acum funcțiile.  Nu mă trimiteți să-mi scriu opera, dacă va fi să o scriu, o voi scrie, nu o am în buzunar acum la 25 de ani, cum nici voi nu ați avut-o când aveați vârsta mea. Dar nici nu reproșați generației mele că toate merg prost în țara asta din cauza noastră. Noi încercăm să facem ceva, voi nu ne lăsați. Vă e frică să nu fiți „aruncați la gunoi” de cei tineri. Dar asta o faceți singuri.

Donează 2% pentru sprijinirea celor mai vulnerabile categorii sociale

speranta pentru romaniaDe câțiva ani de zile (nu aș ști să vă spun exact de câți ani), Codul Fiscal pune la dispoziția tuturor contribuabililor mecanismul de redirecționare de 2% din impozitul pe venit datorat pentru anul precedent către o entitate non profit. Pentru această redirecționare trebuie completat formularul 230 (pentru veniturile provenind din salarii) sau 200 (pentru venituri din alte surse), iar formularele trebuiesc depuse la administrațiile financiare primăvară (de obicei până la sfârșitul lunii mai). De obicei se întâmpla ca angajatorul să fie implicat sau să dețină o asociație de tip non-profit, astfel încât angajații să fie îndrumați în mod expres către ce ONG să redirecționeze 2%.Mi s-a întâmplat și mie la ultimii doi angajatori. În ambele cazuri era ceva de genul: „nu te obligăm, doar dacă vrei”, apoi, vreo trei zile tot treceau pe lângă mine să vadă ce mai fac, să vadă dacă formularele sunt completate. Era o formă de presiune și a dat roade în ambele cazuri. Am uitat să precizez: redirectarea celor 2% reprezintă o opțiune, nu o obligație

Acum vă propun altceva: donează 2% pentru copiii bolnavi de cancer și leucemie. Este vorba despre Asociația umanitară Misiunea Speranța pentru România. Această asociație se ocupă de sprijinirea categoriilor sociale vulnerabile. Pe scurt, asociația are activități precum:
– adăpost pentru bătrânii străzii
– fă un bătrân fericit
– ei au nevoie de o casă
– ajută un copil să devină adult
– ajută persoane cu handicap
– ajută copiii străzii
– susține cantina săracilor
– trimite un copil la școală
– susține familii cu mulți copii
– ajutor pentru tratament
– articole de caritate

Acțiunile caritabile ale Asociației umanitare Misiunea Speranță pentru România au demarat în anul 2006. De atunci și până astăzi a făcut multe lucruri frumoase:
– o familie săracă și cu mulți copii (13 la număr) a primit 2 vaci și un cal pentru dezvoltarea gospodăriei
– un copil grav bolnav a primit un aparat care să îl ajute să respire, salvându-i astfel viața
– 14 bătrâni ai străzii paralizați au primit un nou adăpost, amenajat special pentru ei
– peste 3.500 de pâini au ajuns la bătrânii fără locuințe
– un bărbat care a rămas fără picioare și fără degete la mâini a primit protezele care îl ajută să meargă la nouă ani după ce a suferit un groaznic accident
-peste 100 de copii ai străzii din Capitală au primit o masă caldă
– peste 400 de familii nevoiașe au primit pachete consistente de alimente
– 4 fetițe care au rămas orfane de ambii părinți au primit o locuință
– 80 de copii orfani sau provenind din familii sărace au primit rechizite pentru școală
lista ar putea continua, pentru că acțiunile Asociației sunt tot mai numeroase și mai complexe de la an la an, la fel cum și numărul voluntarilor din Asociație crește de la an la an.

În concluzie, înainte de a redirecționa cei 2% pentru tot felul de asociații create pentru a mai înhăța niște bani prin proiecte finanțate de autorități, gândiți-vă bine, gândiți-vă la asociații precum cea pe care tocmai v-am prezentat-o: poate nu pare mult, dar 2% poate ajuta o persoană mai puțin norocoasă ca tine. 2% de la tine, 2% de la altcineva, 2% de la un cunoscut și tot așa, uite așa se fac fondurile care vor ajuta copiii bolnavi de cancer și leucemie să primească tratamentul necesar.

Votanții lui Mesia

turma de oi

turma de oiPentru mulți, alegerile din noiembrie 2014 au creat tot felul de mistere de „neelucidat”. De fapt, totul tinde spre simplitate. Era normal ca un rol important să îl joace principalul canal de informare din 2014. Dacă în 2004 era presa scrisă, în 2009 cea vizuală, firesc a fost ca acum acest rol să fie luat de altceva, în cazul de față, o rețea de socializare. Probabil peste patru ani altul va fi factorul decisiv, așa este și normal: există o evoluția, chiar dacă frustrații vor vorbi de involuție.

Altceva mi-a atras în schimb atenția: nu spiritul mimetic sau votul masiv anti-Ponta, ci faptul că nu doar stânga, așa cum este împământenită ideea, este votată de prostime. Ci și dreapta, reprezentată la ultimele alegeri de președintele în funcție Klaus Iohannis. Ceea ce s-a întâmplat la scurt timp după preluarea mandatului (21 decembrie) a demonstrat că unii nu știu ce au votat. Nu, nu au votat un premier, nu au votat un Ministru de Finanțe, nici măcar un senator și cu siguranță nu au votat un Mesia! Au votat un om pentru funcția de președinte. A existat ideea neamțului salvator, dar votantul care și-a pus toate speranțele în Iohannis, ca la scurt timp să îl critice pentru că nu are toată puterea (să știți că președintele e mai mult o funcție simbolică, el nu are puterea să facă ceea ce face un premier, să dea ordonanțe de urgență după bunul plac și pentru propriul interes, el nu schimbă nimic, el doar acceptă) și să înceapă șirul scrisorilor care încep sau se încheie cu „V-am votat, dar ne-ați dezamăgit, domnule Iohannis”. Pe bune, oamenilor aceștia le lipsesc câteva șuruburi sau filete la sinapse, altfel nu îmi explic. Mai e ceva: omul a fost primar, a avut puterea maximă într-o comunitate, acum e președinte, nu poate interveni în buget, nu poate aduce investitori, nu poate face nimic. Greșesc, poate face ceva: poate fi un exemplu, unul contaminator. Singurul lucru pe care îl poate face Iohannis este să fie el însuși și să nu se lase copleșit (cum a făcut-o un alt președinte înainte de 2000), ci din contră, să fie demn și corect, astfel încât să îi oblige pe ceilalți să facă același lucru. Și mai e ceva: un corp are nevoie și de creier și de inimă pentru a exista. Da, supraviețuiește și un corp căruia i-a cedat inima și a primit o alta în urma unui transplant. Cu timpul, corpul se obișnuiește și nu mai consideră inima un intrus și o acceptă. Dragilor, voi vreți schimbare când puterea e într-o mână și speranța în cealaltă?

În noiembrie 2014 spiritul revoluționar românesc s-a epuizat. Acesta este crudul adevăr și este unul demonstrat sociologic. Trebuie timp și evenimente ca spiritul să se regenereze. Și probabil că PSD-ul știe asta, e ultima carte pe care o joacă: românii s-au revolat în noiembrie, au ieșit la vot, au pus ștampila unde au crezut, apoi au ieșit în stradă și s-au bucurat. Se poate întâmpla orice în viitorul foarte apropiat, românul nu mai are puterea să miște un deget. Nu, doar va aștepta, va analiza, va discerne. Și la un moment dat se va trezi. De asta să le fie frică celor din PSD, de asta să le fie frică celor din PNL. De Iohannis nu spun nimic, el a înțeles câtă speranță au investit românii în el și trăiește zi de zi cu teama de a nu dezamăgi.

Și când renunțăm la umilință și pomenile electorale?

Se aude că la Botoșani Consiliul Județean a fost găsit bun de plată pentru ciolhanele cu bere, vin, fasole și cârnați de pe 1 decembrie și Revelion.

Ar fi un pas interesant făcut de Curtea de Conturi, dar rămâne de văzut dacă astfel de controale vor fi extinse și în alte orașe. Aici, bineînțeles, mă gândesc la Iași, oraș unde pomana dată anumitor clase sociale este ridicată la loc de cinste și pute de la o poștă a pomană electorală. Doar înaintea Paștelui din acest an s-au împărțit pensionarilor tichete sociale în valoare socială de aproximativ.1.289.000 RON, iar de Ziua Familiei, 15 mai, s-au mai împărțit niște ajutoare sociale de urgență în valoare de 900.000 RON. Mai are rost să spunem că CJ Botoșani a fost prinsă în ofsaid pentru 700.000 RON?

În naivitatea mea, încă aștept ca banul public să fie folosit cu cap, iar pensionarii să ajungă să primească o pensie decentă, astfel încât să ajungă să se șteargă la fund cu „ajutoarele” date de autorități doar pentru imagine și voturi.

Dragă Iași, nu te mai iubesc!

show aeronautic iasi 2013 (17)
De la show-ul Aeronautic, Aroneanu, 2013

Mira-m-aș ca Iașul să obțină titlul de Capitală Culturală Europeană. Oricât aș iubi orașul acesta, am obosit să tot sper că o să se schimbe ceva, că se va face ceva pentru oraș. De obicei lucrurile mișto sunt făcute de diverși oameni și asociații, din când în când în complicitate cu autoritățile (ceva de genul: oamenii vin cu ideile, autoritățile dau niște bănuți, apoi, după ce ideea a fost implementată, confiscă rezultatele). Sătul să tot latru în zadar, remarc că Iașul nu candidează nicicând cu orașele europene; nu candidează nici măcar cu celelalte orașe mari din țară – Timișoara va avea metrou peste câțiva ani, dar nici măcar cu orașele mai mici – în Botoșani s-a deschis, în urma unei investiții de 160.000 de lei, un parc dedicat exclusiv câinilor.

M-am săturat să-mi bat capul să mă întreb de ce în alte orașe, din aceeași Românie săracă, orașe conduse de politicieni la fel de șpăgari și nesătuli, cu oameni care muncesc la fel de mult ca și aici, ba chiar în orașe în care PIB-ul este mai mic și nici nu sunt susținute financiar de zeci de mii de studenți se pot mișca lucrurile iar în Iași nu.

Nesimțirea nu stă în cuvântul „fă”

Toată presa și online-ul au dezbătut pe larg episodul cu premierul român și deplasarea în mijlocul sinistraților din Teleorman.

Pe scurt:

FOTO: B1 TV
FOTO: B1 TV

1. Ponta și compania se plimbau în bărci pneumatice deși nivelul apei era mic. Presa a găsit prilej să arunce cu lături în el. Pe Realitatea.net apare: „În timp ce localnicii şi jurnaliştii mergeau prin apă, premierul se relaxa ca un turist şi se lăsa împins de pompieri prin apa care nu ajungea nici până la genunchi.” Manipulare grosolană. Da, Ponta a fost nesimțit că nu a folosit ciubotele din dotare să meargă prin apă, dar și cei din presă erau într-o bărcuță.

FOTO: adevarul.ro
FOTO: adevarul.ro

2. „Tu ce faci, fă, Doina aicea? Aveai chef de niște inundații?”. Declarațiile acestea se pare că au fost mai ceva ca o sticlă de vin spumant agitată: cum au ieșit, cum au stropit totul. Pe înregistrare nu este clar dacă spune „fă” sau „măi”, dar nu asta este nesimțirea ci întrebarea „aveai chef de niște inundații?”. Au fost oameni care au murit la recentele inundații, iar premierul, în semn de respect, se crede în continuare în vacanța de Paște: „Tu ce faci,măi, Doina aicea? Aveai chef de niște ouă roșii și drob?”. Răspunsul ministrului mi se pare la fel de deplasat: „Păi, nu aveam chef, dar…”, tradus ca „nu aveam chef de ouă roșii și drob, dar așa e de Paște, mergem pe unde ne cheamă, dă bine la televizor.”

ce faci fa doina aicea

3. „Am văzut astăzi că m-am adresat injurios la adresa doamnei ministru Pană, nici nu băusem whiskey, nici nu veneam de pe vapor, nu folosesc termenul de fă”. Încercând să explice că nu a spus „fă”, ci „măi”, Ponta declară subtil că el nu este Băsescu să folosească termeni care aduc injurii.

Concluzia: Ponta e nesimțit, dar nici cei din presă nu sunt mai prejos. Un om ca Ponta nu cred că are cuvântul „fă” în vocabular, dar nu asta contează, ci modul în care el, premierul României, percepe situația dintr-un anumit colț de țară, afectat de inundații. Și cel mai important: în viziunea lui Ponta Băsescu este de vină pentru tot.