Zâmbeşte, e gratis şi face bine!

Pentru că este la modă să pozezi curcubeul şi să împarţi cu prietenii fotografia, împărtăşim şi noi imaginile trimise pe mail de un cititor al blogului.

Imaginile sunt surprinse marţi după-amiază când, după o zi caniculară, pe cer a răsărit curcubeul.

Imaginile sunt filmate din cartierul Alexandru cel Bun.

Jurnal cu imagini la început de sătpămână (16 iulie 2012)

Transportul în comun ieşean, unul defectuos

Dimineaţă, 16 iulie 2012, un început de săptămână.

Primul lucru pe care nu am cum să-l ratez: indiferent că se numeşte RATP Iaşi sau Unistil, transportul public local ieşean e la pământ. Obişnuit deja cu autobuzele, microbuzele şi tramvaiele RATP, toate insalubre, insuficeinte, cu angajaţi despre care vreau să mă abţin, controlori care nu au cei şapte ani de acasă, lipsa aerului condiţionat şi multe alte probleme, nici Unistilul nu se lasă. O perioadă am folosit microbuzul 6 constant, era ceva mai ok decât RATP-ul, dar încă sub limita decenţei. Luni dimineaţă un autobuz 27 zăcea defect la marginea străzii, cu tot cu călători înauntru pentru că cei de la Unistil nu au vrut să despăgubească cei câţiva călători. Greu dom’le să dai înapoi 2 RON călătorilor sau să le asiguri un alt mijloc de transport în comun.

Am luat un tramvai până în Tărgu Cucu, ajung acolo, tramvaiul nu putea gara în rond pentru că un şofer mârlan parcase pe linii. În scurt timp s-au auzit claxoanele maşinilor şi tramvaielor care erau pri zonă.

Unii şoferi e mârlani

Mergem mai departe, ajungem în Piaţa Unirii. Nu ştiu dacă vă era dor, dar au reapărut panourile ce or să găzduiască afişele electorale. În 2012, jumătate de an avem campanie electorală. Frumos!

În caz că vă era dor: o campanie electorală prelungită
Cam pustiu pe la Admiterea Cuza în prima zi de înscrieri

Ajungem mai departe, pe Copou. Prima zi de admitere la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Puţin trecut de ora 11.00, jale mare, puţin studenţi, deşi cifrele oficiale arată că peste 1.100 de elevi s-au înscris la UAIC Iaşi. Greşit! Peste 1.100 de dosare pentru că majoritatea candidaţilor au depus dosarul la cel puţin 2 specializări / facultăţi.

Pe scurt: cam aşa e o zi în Iaşi, nimic desoebit, aceleaşi şantiere, aceleaşi probleme, aceiaşi nervi, aceaşi administraţie. Halal capitală culturală!

Maşina lui Frank Sinatra pe străzile din Iaşi

 
Weekend-ul acesta, prin Iaşi a putut fi zărit un Rolls Royce de epocă, maşină ce a aparţinut lui Frank Sinatra. 
Maşina de colecţie aparţine acum unei firme din Suceava ce se ocupă cu organizări de nunţi şi poate fi inchiriată de către tinerii care doresc o altfel de limuzină la nunta lor