Cum a fost la emisiunea „Tânăr și educat”

gabriela_iacob_bogdan_federeac_tanar_si_educatSăptămâna asta am realizat o premieră: am apărut pe „micul ecran”. Mai exact, am fost invitatul Gabrielei Iacob la emisiunea „Tânăr și educat” de la Apollonia TV. 15 minute se pare că fost au destul pentru a apuca să vorbesc despre prima carte publicată, blog, literatură, dar și alte subiecte pe care vă invit să le descoperiți din înregistrarea de mai jos (rog să-mi scuzați bâlbâilile și repetițiile: am avut și eu emoții):


Pe site-ul televiziunii puteți urmări și înregistrările de la celelalte ediții ale emisiunii

INTERVIU Lucian Vasiliu: „Copoul ar merita o monografie, o teză de doctorat! Sau cel puţin o antologie de poeme dedicate!”

Pentru că în luna ianuarie scriitorul Lucian Vasiliu împlinește frumoasa vârstă de 60 de ani, revista Hyperion va găzdui un interviul cu dumnealui. Despre Lucian Vasiliu pot fi spuse multe, atât despre scriitor, cât și despre om. O viață închinată literaturii, acesta ar fi rezumatul dialogului. Las mai jos câteva fragmente, interviul integral va putea fi citit începând cu luna ianuarie în revista editată la Botoșani.

Bogdan Federeac: Generaţia sau, mai bine-zis, promoţia din care fac parte, încă nu a cunoscut conflicte între membrii ei. Cum vedeţi lucrurile petrecute în ultima vreme la Muzeul Literaturii Române din Iaşi?

FOTO: agentiadecarte.ro
FOTO: agentiadecarte.ro

Lucian Vasiliu: Muzeul Literaturii Române de la Iaşi se vede bine dinspre fereastra sudică a Iaşilor (de la Consiliul Judeţean, cel care a finanţat masiv un recent festival literar-FILIT), dinspre fereastra vestică (de la etajele sediului editurii Polirom), dinspre nordul muzeelor Eminescu şi Sadoveanu, dinspre răsăritul basarabean (fereastra bojdeucii lui Ion Creangă, primul muzeu literar din România, anul 1918!)… Slujesc de 33 de ani această prestigioasă instituţie! Sper ca în continuare să se petreacă lucruri bune în spaţiul celor douăsprezece muzee literare ieşene… Dincolo de agitaţii conjuncturale!

Bogdan Federeac: Pentru că am adus în discuţie subiectul generaţionist: ce se mai întâmplă cu optzeciştii? Şi-au câştigat loc în istoria literaturii române?

Lucian Vasiliu: Mulţi sunt în istorii literare (morţi sau vii, de la Aurel Dumitraşcu la Mircea Cărtărescu, de la Alexandru Muşina la Marta Petreu, de la Emil Iordache la Arcadie Suceveanu), mulţi scriu într-un fel sau altul, istorii literare (să zicem, doar, Ioan Holban, Al. Cistelecan, Ion Simuţ), la Timişoara, Târgu-Mureş, Chişinău, Cernăuţi, în lume…, mulţi construiesc (de-aş spune Călin Vlasie şi editura „Paralela 45”, George Vulturescu şi revista „Poesis”, Emilian Galaicu-Păun, Marian Drăghici, Ioan Moldovan, Gabriel Chifu, Mircea Bârsilă, Mircea A. Diaconu, Leo Butnaru… Şi mulţi alţii, să mă ierte că nu fac un pomelnic…

Dar istoriile literare, antologiile, traducerile, dicţionarele nu reflectă neapărat realitatea… Sunt doar utile instrumente de lucru! Mai târziu, după decantări, se vor vedea vârfurile, piscurile, dincolo de mode, interese imediate, suficienţă trufaşă…

Bogdan Federeac: Au fost optzeciştii, le-au urmat nouăzeciştii, apoi douămiiştii. Ce ne puteţi spune despre generaţia tânără de scriitori? Există, dă semne că îşi pregăteşte intrarea pe scena literaturii?

Lucian Vasiliu: În viaţa fiecărui creator apar valuri noi de scribi, de autori, de condeieri. Laurenţiu Ulici le spunea promoţii. Utile aceste etichetări, până la un punct (învăţământul nostru, în general, şcolilor, universităţilor). Am încredere în cei care vin, în cei care vor veni. I-am susţinut şi îi voi susţine. Doar câteva nume pe care le-am publicat, le-am premiat, le-am cultivat, la începuturile lor de drum: Marius Chivu, Adrian G. Romila, A.G. Secară, Oana Lazăr, Ovidiu Nimigean, Ştefan Bastovoi, Dan Lungu… Îi amintesc şi pe regretaţii Irina Andone şi Horaţiu Ioan Laşcu.

Bogdan Federeac: Copoul şi-a pus amprenta asupra tuturor scriitorilor care au trecut prin Iaşi în ultimele două secole? Este Copoul acel centru al Universului pe care l-a descoperit Cezar Ivănescu?

Lucian Vasiliu: Parcul Copou, gândit europeneşte pe la 1830, a purtat, mai întâi, amprentă paşoptistă. Cofetăria lui Felix Barba, din romanul (neterminat) al lui Mihail Kogălniceanu (Tainele inimei) era un spaţiu al culturii generoase (civice, cazone, gastronomice, botanice, erotice…). Dincolo de faptul că rimează, fericit, cu numele marelui american Edgar Allan Poe, Copou este şi sediul muzeului „Eminescu” (incluzând, de câţiva ani şi colecţia Muzeului Teatrului) şi al Casei de cultură care, la iniţiativa MLRI şi a Societăţii Culturale „Junimea ’90”, poartă numele magistrului Mihai Ursachi. Din Copou, de la muzeu, i-am condus către ETERNITATE (cimitirul vechi ieşean) pe poeţii Adi Cusin şi Cezar Ivănescu…
Copoul ar merita o monografie, o teză de doctorat! Sau cel puţin o antologie de poeme dedicate!

Bogdan Federeac: Despre importanţa literaturii române părerile sunt mereu împărţite. Unii spun că fără un Nobel literar nu atestăm valoare literaturii, alţii afirmă că Nobelul Herthei Muller ne aparţine. L-au ratat Lucian Blaga, Nichita Stănescu sau Marin Sorescu. Care sunt şansele la un Nobel sau există literatură şi în afara premiilor?

Lucian Vasiliu: Evident, ne-ar fi de folos (de imagine) premiul Nobel! Este timp! Abia de circa 200 de ani avem efectiv literatură (cu semne mai de demult, nu le neglijăm). Dar se poate şi fără Nobel. Sunt şi alte prestigioase premii pe pământ… Ce atâta snobism şi nerăbdare?

Bogdan Federeac: Scriitorul român de astăzi poate exista în afara manualului de Limba şi literatura română?

Lucian Vasiliu: Evident, aşa cum poate exista şi fără Nobel! Ion Creangă, autor de manuale (alternative) odinioară, nu figura în niciun op de acest gen. Concepe cineva astăzi vreun ceaslov şcolar fără Humuleşteanul şturlubatic?

4 nov. 2013, Iaşi
Centrul de muzeologie literară „Nicolae Gane”

„Urăsc autoritățile care nu știu cum să folosească cele mai importante resurse pe care le poate deține un oraș: oamenii” (Interviu)

bogdan federeac (3)În urmă cu vreo trei săptămâni Daniel Alexandrescu, proaspăt redactor al săptămânalului Nova Apollonia, m-a contactat pentru a face un material. Pentru că au intervenit niște probleme și nu ne-am putut întâlni a rămas ca el să îmi trimită câteva întrebări, eu să-i răspund, apoi el să facă materialul. Pentru că m-am întins cam mult cu răspunsurile iar el nu a dorit să taie nimic, urma să apară pe întreaga pagină de cultură acest interviu. Până la urmă e posibil să apară doar pe site. Nimic nu este sigur. Dar pentru că au fost câteva întrebări inteligente care m-au incitat să dau răspunsuri cât de cât pe măsură, redau mai jos interviul:

Urăsc autoritățile care nu știu cum să folosească cele mai importante resurse

pe care le poate deține un oraș: oamenii

Rep: Spune-mi te rog cine este Bogdan Federeac? (De unde ești, ce background ai, ce ai absolvit, ce este Iașul pentru tine și dacă aici te vezi și în perioada următoare …)

Eu:  Bogdan Federeac este un tânăr născut în urmă cu 24 de ani pe meleaguri botoșănene, în orășelul Săveni. După ce a urmat liceul din orașul natal, a avut dilema: București sau Iași; și a ales Iașul. Credea că doar pentru 3 ani, cât urmează cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Având pasiune pentru literatură, încă din primul an de facultate s-a implicat în diverse proiecte (de la redactor-șef al revistei „Junimea literară”, la a participa la diverse saloane de literatură – Cenaclul Noi, Cenaclul „Mihai Eminescu” de la Casa de Cultură a Studenților, Cenaclul Junimea Nouă, Salonul de Literatură Humanitas, Salonul de Literatură Zero Plus, la a fi redactor al revistei Zon@ literară). Cei trei ani au trecut repede, au urmat încă doi cu studiile de master și uite că acum le-a terminat și încă nu are de gând să părăsească Iașul. Este îndrăgostit de Iași, dar urăște autoritățile care nu știu cum să pună în valoare patrimoniul cultural, arhitectonic, spiritual și,  cele mai importante resurse pe care le poate deține un oraș: oamenii.

 Cultura este sufletul comunității

Rep: Ce reprezintă cultura pentru tine? Cum privești aspectul cultural din perspectiva omului care face parte din rândul tinerilor oameni de cultură? Te consideri un om de cultură?

Eu: În primul rând, nu mă consider om de cultură, a fi om de cultură presupune a avea o cultură, iar aceasta se capătă în ani … în schimb, cochetez cu ea, am cunoscut și mă învârt în jurul unor oameni despre care pot spune, cu mâna pe inimă, că sunt oameni de cultură.  Într-un fel cultura înseamnă tot, de la literatură, la artele vizuale, la spiritualitate … este elementul care dă identitate unei  națiuni, unui popor, unei comunități. Cultura este sufletul comunității și e greu pentru un tânăr ca mine să cunoască sufletul. Dar timp ar fi.

Rep: Care sunt până la acest moment realizările personale în acest domeniu? (proiecte inițiate de tine, proiecte mai mari la care ai luat parte, unde s-a mai scris sau vorbit de activitatea ta…)

Eu: Un proiect de suflet, care a avut o finalitate mai ciudată a fost revista „Junimea studențească”, apărută sub umbrela Casei de Cultură a Studenților Iași. Am fost redactor-șef, ba chiar mai mult, am suplinit funcția redactorilor care lipseau, a tehnoredactorului, a secretarului de redacție, a graficianului … am reușit să scot două numere, de care mă mândresc. Lucrurile nu au mers atât de bine și a trebuit să încetez colaborare cu CCS-ul … un alt proiect în care am pus suflet a fost Cenaclul „Noi” pe care îl țineam o mână de oameni într-o cârciumă din Copou. Mai bine de un an și jumătate ne întâlneam săptămânal și puneam  țara literară la cale. A urmat revista Zon@ literară, o revistă la care sunt redactor și editorialist; suntem cu revista în cel de-al treilea an de apariție și am reușit să o impunem la nivel național, fiind o revistă bine titrată pentru autorii găzduiți: de la debutanți, la tineri scriitori deja formați și autori cu notorietate pe care îi avem ca invitați. Un alt proiect la care iau parte este Salonul de Literatură Zero Plus, pe care îl ținem săptămânal la Muzeul Dosoftei. Deși sunt tânăr, am început să mă bucur mai mult de pariurile pe care le fac (tineri pe care îi recomand în Zon@ literară sau la Salonul Zero Plus) decât de realizările mele proprii.

 Debutul meu editorial nu este cel la care visam, dar e bine că există

Rep: Unul dintre proiectele de care am auzit este publicarea cărții „Dragoste cu acordul părinților”. Ce îmi poți spune despre acest volum?

Eu: „Dragoste cu acordul părinților” este volumul meu de debut, apărut la sfârșitul anului 2012 la editura Feed Back din Iași în urma câștigării trofeului la Concursul de Poezie „Grigore Vieru”;  nu a fost debutul la care am visat ani de zile; „Dragoste …”  a apărut pentru că așa au vrut „astrele”. Nu mai trimisesem poezii la concursuri de vreo doi ani de zile și, pentru că între timp apucasem să scriu câteva poeme noi, mi-am încercat norocul. Norocul a fost în mare de partea mea, dar dacă aș fi să pot da timpul înapoi, aș regândi debutul și cartea ar arăta cu totul altfel. Nu a făcut valuri, dar m-au surprins cele 3 cronici favorabile care au apărut și premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe care l-am primit pentru debut în cadrul Festivalului „Porni Luceafărul” de la Ipotești. Cartea a avut un tiraj mic și distribuție zero. După mici eforturi m-am trezit bucurosul posesor al unor exemplare din cartea mea cu care nu știam ce să fac, cui să le trimit sau să le dau. Deocamdată e bine că volumul există … poate vor urma și altele, mai bune.

 Optzeciștii care conduc instituțiile de cultură se pregătesc să iasă la pensie 

și să lase loc tinerilor. Dar asta doar în teorie

Rep: Putem accepta ideea existenței unui val nou de tineri oameni de cultură? Dacă da, consideri că există o posibilă ciocnire a generațiilor în plan  cultural, între personalitățile cunoscute și mai în vârstă și noul val de tineri artiști? Dacă nu, care ar fi argumentele?

Eu: Există un soi de val al tinerilor oameni de cultură, chiar și la Iași. Deocamdată e greu să pătrunzi în „cultura mare” pentru că revistele și instituțiile importante sunt conduse de scriitori care aparțin generației optzeciste. Partea bună e că aceștia nu mai sunt tineri, din contră, mai au un pic și ies la pensie, ceea ce înseamnă că locurile se eliberează și putem veni noi, cei tineri. Dar asta este doar în teorie, pentru că practic deja sunt tineri care au ajuns în funcții. Aici mă refer la tinerii de la sfârșitul anilor 1990 – începutul anilor 2000. Dan Lungu este un astfel de exemplu, a ajuns directorul Muzeului Literaturii Române Iași. Și este unul dintre oamenii care ajută ca acea punte între generații să dispară: el îi pune în mișcare și pe cei tineri și pe cei mai puțini tineri. Faptul că sunt corector la revista Convorbiri literare este o altă dovadă că personalitățile cunoscute încearcă să îi ajute și pe tineri. Și exemplele pot continua pentru că la Iași a început să există un dialog între generațiile literare (mă feresc să le spun culturale). Deși e timid dialogul, există!

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 

 

 

Rep: Dă-mi 3 exemple de oameni de cultură din Iași cărora le respecți activitatea și din ce motive?

Eu: Nu doresc să intru în polemici, dar voi trata răspunsul personal. Pentru mine cei 3 oameni de cultură din Iași cărora le respect activitatea sunt Cassian Maria Spiridon de la Convorbiri literare, Mirel Cană de la Casa Dosoftei și colectivul de profesori de la Catedra de Literatură Universală și Comparată din cadrul Facultății de Litere. Sunt cei care au contribuit într-o mai mică sau mai mare măsură la formarea mea, cei care m-au sprijinit când am avut nevoie sau care prin activitatea lor de-a lungul deceniilor și discuțiile personale pe care le-am purtat m-au ajutat să văd lumea cu alți ochi.

La Iași se investește 1 milion de euro într-un singur an în cultură. (…)

Nu e destul să ai două festivaluri pentru a ajunge Capitală Culturală Europeană 

Rep: Care este din punctul tău de vedere statutul culturii în prezent în societatea românească; ce loc ocupă? Care consideri că este cauza? Dar statutul culturii în Iași (având în vedere țelul adjudecării locului de capitală culturală în 2021)?

Eu: Cultura în România continuă să fie un tabu, iar nimeni nu finanțează tabu-urile. Problema nu este că nu sunt bani, ci că Guvernul și demnitarii nu știu cum să îi folosească. Investind în cultură investești de fapt în viitor. Din cauza lipsei finanțărilor au loc „crime culturale”: revista „Bucovina literară”, care avea apariție lunară, nu a mai apărut de 7 luni de zile – asta înseamnă moartea revistei; la Piatra Neamț există o revistă foarte interesantă, ce găzduiește între coperți atât autori consacrați cât și debutanți, „Conta”.  Există posibilitatea ca și această revistă să dispară, din aceeași cauză: lipsa finanțării. La Iași se investește 1 milion de euro într-un singur an în cultură în doar două proiecte. Pare mult, pare puțin? Este vorba de FIE și de FILIT. FIE a trecut și nu mi s-a părut decât pe alocuri să fie un festival care să coste 500.000 de euro și care să arate ca un festival european. Urmează în toamnă FILIT-ul, să vedem ce va fi, pe hârtie arată foarte bine, dar trebuie să treacă proba practică. Dar nu e destul să ai două festivaluri (despre care nu știu dacă vor fi anuale sau nu), o Gală a Operelor Naționale sau o Gală UNITER pentru a ajunge Capitală Culturală Europeană în 2021. În primul rând este vorba despre continuitate și despre anvergura europeană: dacă inviți câteva personalități din Europa nu înseamnă că ai un festival internațional. Un festival internațional trebuie să aibă ecouri în străinătate, nu doar o titulatură.

Rep: Care sunt proiectele de viitor în sfera artistică, scriitoricească?

Eu: Deocamdată nu pot vorbi de proiecte de viitor. Am un roman în cap, m-am apucat de vreo trei ori de scris la el și m-am oprit de vreo cinci ori. Cred că încă nu i-a venit momentul. Am, împreună cu alți tineri, câteva planuri pe care vrem să le punem în practică din toamnă, dar nu vorbim despre ele dintr-un soi de superstiție. Toate la timpul lor.

Rep: Poți să îmi citezi două-trei versuri favorite din propria ta carte, care să reprezinte un soi de motto personal?

Eu:eu nu mai am încredere în cuvinte/ dar cred în tăcerea lor”.

Foto: George Vintilă

Ache, tânărul artist care a adus arta vie și street art-ul în centrul Iașului: „Schimbarea care trebuie să se producă e la nivel de mentalitate”

ache 77 lapusneanu petre tuttea 1De ceva timp am observat că fața Iașului se schimbă; nu ma refer aici la proiectele implementate de Primărie sau alte instituții, despre ele am mai scris. Mă refer la ceea ce fac tinerii talentați și cu inițiativă. Ca să nu o mai lungesc, este vorba despre Ache (dacă spun Alin Blembea nu îl știe nimeni). Știți cu toții anticariatele de pe Lăpușneanu și poate ați văzut că, în ultimele săptămâni, pe rulourile exterioare, au apărut portretele lui Nichita Stănescu, Emil Cioran și Petre Țuțea; poate v-ați plimbat prin Parcul Copou și ați observat că pe peretele nordic al Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a apărut… chipul magistrului Mihai Ursachi. Despre portretul lui Mihai Ursachi vă spun de pe acum: nu este vorba despre un simplu graffiti, este vorba despre artă vie: Ache a folosit substanțe organice, astfel că, peste câteva săptămâni, chipul lui Mihai Uraschi… se va înverzi. Am facut introducerea, să-l lăsăm pe Ache să vorbească despre proiectele lui.

Ai facut o treabă frumoasă pe Lăpușneanu și, din câte am înțeles, vei continua proiectul. De unde inițiativa?

Proiectul e abia la început. Nici cele 2 portrete despre care se spune că sunt terminate …de fapt, nu sunt terminate. Toate la timpul lor. Urmează să desenez toate tonetele. Mă mișc greu, fiind nevoit să mă împart între facultate, Lăpușneanu, asociație, Ars Urbana, alte proiecte și comenzi și, eventual, și viața personală :)) Despre inițiativă s-a tot scris, ba că am fost deranjat de faptul că erau vandalizate etc., etc. Adevărul e că zona are un potențial extraordinar, potențial care nu prea este luat în considerare din păcate. Trecând aproape zilnic pe Lăpușneanu, am zis ca nu ar fi rău să încerc să exploatez puțin acel potențial și, în același timp, să fac ceea ce-mi place. Am vorbit cu proprietarii, care au îmbrățișat practic ideea și am decis să îi las pe ei să își aleagă câte un scriitor preferat (cine altcineva ar fi fost mai în măsură să vorbească despre literatură și scriitori dacă nu ei?!).

Mai nou, pe pereții Casei de Cultura „Mihai Ursachi” a apărut chipul Magistrului. A fost din nou inițiativa ta sau a reprezentanților Casei de Cultura ?

Din nou… a fost o inițiativă proprie. Făcusem niște experimente în ceea ce privește desenul cu mușchi și într-o zi, când ieșeam de la ședința săptămânală a asociației C.O.N-TOUR am văzut peretele… cu alți ochi :)) Era umbros, poros …într-un cuvânt, perfect pentru un astfel de desen. Am vorbit cu Alex Rusu, președintele asociației, care, din întâmplare, este chiar angajat al Casei de Cultură, iar el a obținut acordul celor de la CC. Ce a urmat… se vede și-n poze.

În Germania, spre exemplu, conceptul de artă urbană nu este ceva neobișnuit, dar la noi (cel puțin în Iași), până nu demult, a fost ca un OZN: se vorbește despre el, dar nimeni nu l-a observat. Cât mai durează până când graffiti-urile care fac un deserviciu clădirilor să fie înlocuite cu cele artistice?

Germania… Germania și-a făcut o industrie a turismului bazată pe street art! La noi nici măcar drumurile și șoselele nu s-au făcut ca să se poată susține turismul în vreun fel! E ca și cum ai compara buruienile cu florile… La noi griul domnește! Îl vezi peste tot, te absoarbe, te obosește, e ca și cum ar avea grijă să nu visezi – să rămâi gri, să nu ieși din turmă, să rămâi în monotonie! Griul e peste tot, dar cel mai trist e că s-a înrădăcinat în mintea și sufletele oamenilor! E ca și cum te-ai teme de flori, doar pentru că te-ai obișnuit cu un teren arid!
Apropo de „Cât mai durează până când graffiti-urile care fac un deserviciu clădirilor să fie înlocuite cu cele artistice?” …nu știu ce să spun despre asta… Pot doar să spun că m-am angajat într-o astfel de „lupta” …Schimbarea care trebuie să se producă …e la nivel de mentalitate. Să încerci să treci de la egoism, ego și fame la altruism… pentru că ăsta e street art-ul.

Sunt neștiutor, poate mă ajuți: în afara proiectului cu scriitorii de pe Lăpușneanu și cel cu Casa „Mihai Ursachi”, ai mai avut și altele? Dar pe viitor, ce ne pregătești?

Acestea sunt primele 2 proiecte pe care le desfășor în Iași… și sunt doar un preludiu. M-am bucurat enorm să văd câte reacții pozitive a stârnit proiectul cu anticariatele. Nu mă așteptam nicio clipă că va fi așa de bine văzut și primit. Asta înseamnă că publicul ieșean e doritor și de …altceva. Urmează niște proiecte mult mai mari, despre care momentan nu pot să spun nimic. Din toamnă însă… se vor mai întâmpla lucruri :))

Surse imagini: fede.ro si pagina de Facebook Ache 77

Se schimba fata anticariatelor de pe Lapusneanu: un tanar artist readuce la viata personalitati ale culturii romane (FOTO)

Interviu cu Dumnezeu: „Nu că n-aș fi vanitos, doar am făcut primele 4 porunci cu indicații clare despre cum vreau să fiu venerat…dar na… cât credeți că poate un zeu să suporte?! ”

Cu Dumnezeu: despre lucrurile lumești și cele sfinte

De ceva timp Dumnezeu și-a făcut cont de Facebook astfel încât oamenii să fie mai aproape de cuvântul lui. Pentru că Dumnezeu e un tip mișto și inteligent, i-am luat un scurt interviu. Așa am aflat că se simte bine când femeile îi strigă numele în timpul orgasmului , că prin intermediul Facebook-ului are ocazia să râdă de proști, dar și să agațe (doar femei pe care le cheamă Maria); beția nu îi este o stare necunoscută, iar Biblia este o carte care merită pe deplin Nobelul. Dumnezeu ne-a povestit despre ce s-a întâmplat cu Nicolae Ceaușescu după 25 decembrie 1989, dar și despre filozofia lui Blaise Pascal. Multe alte lucruri interesante și inedite le puteți citi în interviul de mai jos.

– Mulți nu cred în tine până ajung în diferite situații în care, inconștient sau nu, îți invocă numele: în timpul orgasmului, când se află la necaz, când sunt uimiți sau oripilați și alte situații asemănătoare. Nu-i asta, oare, dovada existenței tale? Oamenii care nu cred în tine te invocă doar când inconștientul ia locul rațiunii.

În general oamenii nu cred în mine pentru că încă nu le-a fost dat să asculte „cuvântul” și anume pagina mea de Facebook. Sper ca prin aceste interviuri tot mai mulți oameni vor fi salvați.

În general mă deranjează blasfemia, dar nu și atunci când femeile  îmi strigă numele în timpul orgasmului. Atunci o iau drept laudă.

– Ai început să folosești Facebook-ul pentru agățat sau pentru a râde de proști?

Bună întrebare. Am început pentru a deschide ochii oamenilor care nu credeau în mine fără să aibă dovezi tangibile. M-am gândit să mă duc la muritori acolo unde sunt, pe Facebook. Și iată-mă! Nu neg, a râde de proști a fost unul din obiectivele mele. Cu agățatul e cam greu, nu discut cu fete decât dacă le cheamă Maria. Se știe, prima dragoste nu se uită niciodată!

– Recunoaște că după ce ai creat totul și după ce l-ai creat pe Adam, ai avut apucături lumești. Tind să cred că din când în când le mai tragi la măsea, altfel nu îmi imaginez cum ai creat cel mai reușit animal, ornitorincul.

Îți mulțumesc pentru cuvintele de laudă muritorule. În general am momente în care sunt treaz urmate de milenii bune în care sunt mahmur. Se întâmplă și celor mai buni dintre noi. În general, la sfârșitul nopților lungi în care petrec cu Zeus, Ra și Bachus trebuie să-i trasmit telepatic lui Iisus să vină cu niște îngeri, să mă ia că nu mai sunt în stare să mă țin pe două… să mă țin.

– Când vor fi oamenii recunoscători? Prin intermediul Sf. Duh ai dat omenirii cea mai amplă și mai frumoasă poveste, Biblia. De ce nu primești premiul Nobel pentru literatură?

Tocmai mi-am folosit puterea omniscienței pentru a-ți răspunde la întrebare. Oamenii vor fi recunoscători pe 6 iunie 7166.

Cât despre premiul Nobel, m-am gândit să-l așez în planul meu divin, dar după mi-ar sări iar toți muritorii în cap zicând: „Uite-l și p-ăsta, cât de vanitos, să aranjeze lucrurile astfel încât să-și dea premiul Nobel singur…” Nu că n-aș fi vanitos, doar am făcut primele 4 porunci cu indicații clare despre cum vreau să fiu venerat…dar na… cât credeți că poate un zeu să suporte?!

– Dumnezeu e 3 în 1: Dumnzeu, Sf. Duh și Iisus. La care dintre aceste personaje ții cel mai mult și de ce?

Aș putea să-ți răspund că țin cel mai mult la mine însumi, dar o să-mi ziceți  iar că sunt foarte vag așa că nu mai răspund deloc.

– Mulți sunt curioși: Nicolea Ceaușescu a ajuns în Rai sau în Iad?

Am vorbit cu Nicu înainte să moară, m-a chemat și m-a implorat printr-un „Tatăl Nostru” de toată frumusețea.  Am făcut același lucru pentru Hitler și Stalin, nu puteam ca tocmai lui Nicolae să îi reneg dreptul de a ajunge în rai și de a mă venera pentru o eternitate. Adică, ai putea găsi un iad mai eficient ca ăsta?!

– Blaise Pascal spunea că „Dacă Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în el, dar dacă el există și nu crezi, atunci ai pierdut totul.” Dumnezeu ce crede despre asta?

Săracu’ Blaise Pascal, a uitat să ia în calcul și faptul că e posibil ca religia lui să nu fie cea corecta. Și nu era! Ghinion.

– Dacă Sf. Duh a binecuvântat-o pe Fecioara Maria care l-a născut pe Iisus, dar Dumnezeu este unul singur, este Treimea, atunci Dumnezeu își este tată și fiu în același timp?

Stai! Asta sună a Inception Dumnezeiesc. Nu m-am gândit niciodată la asta! Deci, eu sunt tatăl meu pentru că i-am tras-o maică-mii, ea dându-mi naștere dar eu existam deja înainte?! Pff… BLASFEMIE!!!

Scurt pe doi:

– Bing Bang sau Teoria creaționistă?

BB

– Ce rețetă culinară recomanzi? Mărul glazurat sau coasta lui Adam?

Coasta lui Adam desigur.

– Cine e mai om: bărbatul sau femeia?

Amândoi.

– Biserica sau Facebook-ul?

Facebook all the way.

– 2% pentru Catedrala Mântuirii neamului sau o donația către un schit?

NU!

– Trei ore petrecute la Liturghie sau trei ore în Bibliotecă?

Ce e Liturghia?!

ÎNTRĂ AICI ÎN CASA DOMNULUI ȘI AICI ÎN LUMEA LUI FEDE

„România nu e o limită, România e ţara în care trăim!” – dialog cu Florentina Tonita pentru stiri.botosani.ro

Site-ul stiri.botosani.ro, ma are in aceste zile ca invitat la rubrica „Un botosanean pe zi”. Din dialogul purtat cu Florentina Tonita citez doar ideile subliniate de ea:

„Da, traim în România, dar daca vrem ceva, putem face. România nu e o limita, România e tara în care traim. Mie nu mi se rupe(…)”

„(…) as vrea ca tot mai multi tineri sa ridice capul, sa vada partea plina a paharului si sa încerce sa faca ceva.”

„(…) nu sunt miserupisti decât când vine vorba de politic. De cultura le pasa, la pasa de Frumos.”

„La fel cum nu esti bucatar daca stii sa prajesti doua oua, la fel nu esti scriitor daca ai publicat o carte”

„Saveni are farmecul lui, îmi place sa spun ca are farmecul si linistea unui târg.”

„Atunci au început sa ma întrebe unii când debutez în volum, iar eu, cu încapatânare, afirmam ca înca nu a sosit momentul.”

„În România se publica mult, se publica mai mult decât se citeste. Toti vor sa devina poeti, romancieri (…)”

„Cred ca ma numar printre acei oameni care si-ar dori ca ziua sa aibe 32 de ore, sa fie interzise mai mult de 5 ore de somn, iar lenea sa nu mai fie considerat doar pacat, ci fapta penala.”

„Nu peste mult timp vom asista la o schimbare în mentalitatea colectiva, adevaratele valori îsi vor relua locul meritat. Pâna atunci traim o epoca decadenta.”

„Fara ajutorul si sfaturile scriitorilor din Botosani (pe care îi salut cu aceasta ocazie), viata mea ar fi avut alt traseu. „

Materialul poate fi citit integral aici

Nu poţi scrie dacă eşti fericit

Cine plăteşte cuvintele?
Reportaj
Scris de Roxana MĂCIUCĂ
Marţi, 30 Noiembrie 2010 05:39

„Nu poți scrie dacă ești fericit”, îmi dezvăluie Bogdan de la început reţeta de succes. Mă privește intens cu ochii săi de-un verde sticlos, dar nu mai are răbdare să-l aprob că se grăbește să își întărească ideea: „Dacă nu se rupe ceva în tine, nu se produc sentimentele, emoția” și ridică din umeri, convins că asta e singura explicație.

Bogdan e student în anul trei la Literatură Comparată și scrie poezii din liceu. Numai că el nu și-a ținut gîndurile într-un sertar prăfuit de vreme, ca alți liceeni, fără ca nimeni să știe de ele. În clasa a zecea a avut „curajul sau nesăbuința” spune el, să „facă o foiță literară”. „Revista am scos-o doar cu banii noștri de buzunar. Pe atunci, am numit-o «Der Traum», adică Visul”, îmi explică mîndru și în colțul gurii i se ivește un zîmbet ghiduș.

Debutul propriu-zis și l-a făcut un an mai tîrziu, în toamna lui 2006. „Atunci, în patru reviste mi-au fost publicate simultan poeziile”, îmi spune pe un ton degajat, gesticulînd cu mîna în aer, ca să înțeleg mai bine, în timp ce soarbe din paharul de cafea. În trei ani de zile a reușit să strîngă peste zece premii la diferite concursuri naționale de literatură. A ajuns să scrie în reviste precum „Hyperion”, „Poezia”, „Constelații ieșene”. Ba chiar și în „Dacia Literară” sau „Convorbiri Literare”. Știe însă că fără cunoștințe nu ar fi ajuns așa departe, fiindcă „fără ele, în lumea asta a literaturii ești mort, nu poți face nimic”.

Bogdan nu s-a ocupat dintotdeauna doar de poezie, ci a cochetat și cu celelalte specii literare. „Am două romane începute de ceva vreme, pe care, bineînțeles că nu am mai reușit să le termin. Am scris și puțin teatru, dar cel mai mult merg pe poezie”, îmi mărturisește în timp ce ochii îi fug pe geamul unde stropii de ploaie se izbesc în tandem în întunericul serii.

E destul de ocupat, așa că mare parte din timp și-o petrece prin cenaclurile ieșene sau mai nou, lucrînd la revista „Junimea studențească”, la care este redactor șef. „E o mare provocare pentru mine” și ochii i se umplu de bucurie.

Se ridică de la masa la care stăm ca să fumeze „o mică tigară”.„Știi, scriitura e o pasiune, se pot face bani din ea, dar nici cît să trăiești modest”. De aceea, a lucrat la agenții de vînzare și distribuție pînă la firme de turism. „Sînt un tip căruia îi place adrenalina, căruia îi place să evadeze din monotonia zilnică. Scriind, pot face asta. Dar cu banii ce fac?”, și cuvintele i se risipesc în liniștea nopții, o dată cu fumul de țigară expirat prelung.