Prin Defileul Dunării

Pe la mijlocul lunii aprilie am fost într-o scurtă călătorie cu vaporașul între Orșova și Cazanele Mari. Vremea a fost bună (în sensul că nu a plouat), curenții acceptabili, la fel și vaporașul; cel puțin până am dat nas în nas cu două vase de croazieră, pe lângă care vaporașul românesc părea a fi un vas pescăresc.

Traseul urmat corespunde clisurii (defileului) Dunării, iar cele mai cunoscute obiective sunt Cazanele (Mici și Mari), Peștera Ponicova, Mănăstirea Mraconia, Tabula Traiana și Statuia lui Decebal. Regretul meu a fost că doar ni s-a arătăt („uitați, acolo este”) Peștera Ponicova, dar nu am vizitat-o (vor fi alte ocazii). În afară de pereții stâncoși din Cazane și de statuia lui Decebal, cel mai ușor este să ratezi Tabula Traiana.

Statuia lui Decebal, acum obiectiv turistic trecut în toate mapele de prezentare a Defileului Dunării, este un monument de construcție recentă. Ideea și finanțarea au venit din partea istoricului amator și protocronist Iosif Constantin Drăgan. Acesta a plătit 1 milion de dolari între anii 1994-2004 pentru a realiza cea mai mare statuie din Europa. Fiind vorba de Iosif Constantin Drăgan, un personaj controversat (atât ca afacerist, dar și ca istoric dacopat), statuia nu putea să reprezinte decât chipul lui Decebal, cunoscutul rege dac. Și pentru că totul trebuia să fie într-o notă megalomană, sub chipul înalt de 55 metri și lat de 25 metri a fost inscripționat: DECEBAL REX – DRGAN FECIT (Regele Decebal – făcută de Drăgan).

statuia lui decebal

Chipul lui Decebal a fost amplasat cumva strategic: foarte aproape de Tabula Traiana, placa memorială ridicată de împăratul Traian în urma victoriei asupra dacilor în urma celor două războaie (101-102, 105-106). Tabula de pe malul sârbesc al Dunării este singura dintre cele 10 plăci amplasate în Defileul Dunării care a rezistat până astăzi.

tabula traiana

Tabula Traiana (4 metri lungime, 1.75 metri înălțime) ar conține următorul text: „Împăratul Cezar fiul divinului Nerva, Nerva Traian, Augustus, Germanicus, Pontifex Maximus, investit de patru ori ca Tribun, Tatăl Patriei, Consul pentru a treia oară, excavând roci din munți și folosind bârne de lemn a făcut acest pod”. Placa se situa deasupra vechiului drum roman, dar a fost ridicată cu aproximativ 30 de metri în urma construcției barajului de acumulare Porțile de Fier.

Și da, e superb Defileul Dunării.

Vizită la Marele Canion? Ați fost la Canionul Mihăileni (jud. Sibiu)?

Ești unul din cei care visează la o excursie în zona Marelui Canion american? Nu e nimic, și eu sunt unul dintre ei. Dar până la Marele Canion încerc să descopăr România, cu bune, cu rele (mai multe cu cele bune). Nici nu mai știu unde am citit despre Canionul Mihăileni, dar știu că am rămas surprins de existența unui canion în județul Sibiu, mai ales că este printre singurele din țară, iar unele surse îl dau ca fiind al doilea ca lungime din Europa.

centrul satului mihaileni indicatorul spre canionCanionul Mihăileni mai este cunoscut și ca Râpa sau Pârâul lui Brot (pe net veți găsi Brod, dar localnicii ne atenționează că este vorba despre un Brot, săteanul care avea pământul unde se află canionul).

Despre canion puteți citi mai multe aici și aici.

Cu mașina, ai mai multe variante de a ajunge la destinație. Noi am plecat din Sibiu spre Șeica Mare, iar de acolo spre Mihăileni trecând prin Boarta și Buia. Odată ajunși în Mihăileni, am lăsat mașina în centrul satului. Un indicator ne spune că avem 1 km până la Canion. După vreo 200 de metri alt indicator ne spune că mai avem 500 de metri. După aproape 2 kilometri, am dat peste un alt indicator, din lemn, ascuns în crengile unor arbuști, care ne anunța să coborâm spre zona mlăștinoasă pentru a ajunge la Canion.  Bine, am avut norocul să întâlnim doi copii care se plimbau cu ATV-ul și care ne-au spus că trebuie să facem dreapta și apoi drept înainte și suntem în canion.

din sat spre canion (3)

drumul spre canion (1) drumul spre canion (5)

Drumul prin mlaștină nu este lung, imediat ajungi într-un luminiș – albia secată ce a dat naștere canionului.

Începutul e timid: un perete de nisip în dreapta albiei, dar și peretele ascuns în spatele unor arbori și arbuști. Pe măsură ce înaintezi, vegetația devine luxuriantă, iar pereții sunt tot mai vizibili și mai înalți (au și peste 20 de metri).

Pereții canionului (nisipoși) sunt foarte instabili și nu îi înțeleg pe cei care au ținut morțiș să-și scrijelească numele pe ei.

Nu voi insista asupra altor detalii (mistrețul care dormea, urmele de lup sau urmele de câine, dar pentru farmecul locului – se spune că în canion era sălașul puilor de lup – prefer să cred că erau urmele unui lup singuratic), voi lăsa imaginile să vorbească (bonus: două filmulețe la finalul postării)

Intrarea în canion

urme de mistreț pe nisip, ciuperci și gheara lupului

printre pereți nisipoși

Cascada Bigăr și izvorul de la granița dintre lumi

Deși declarate rezervație naturală din anul 1982 și arie protejată din anul 2000, Cascada și Izvorul Bigăr au atras atenția curioșilor abia după ce ghidul National Geografic Traveler – Romania le prezenta în presa de specialitate spre finalul anului 2010. Popularitatea Cascadei Bigăr a explodat, însă, după ce a ocupat prima poziție a topului cu cele mai impresionante cascade din lume realizat de site-ul The World Geography în anul 2013. Mi se pare destul de tristă situația de a nu-ți cunoaște și exploata potențialul turistic al locului, mai ales că Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița (din care am văzut doar frânturi) reprezintă una dintre cele mai frumoase zone ale României.

cascada bigar (1)

Lucrurile se schimbă în bine. În apropierea cascadei s-a realizat un popas turistic, există un traseu semnalizat și îngrijit până la stânca din care izvorăște Bigărul.

cascada bigar (5)

Ar mai trebui lucrat la semnalizarea obiectivului. Mi s-a părut că lipsesc panourile sau indicatoarele către cascadă. Bun, ai un panou care anunță că trebuie să faci dreapta spre Bigăr apoi, după 45 de kilometri în care te întrebi dacă ai ratat cascada, te trezești în dreptul ei: „Ocolul Silvic Bozovici – Cascada Bigăr”. În plus, în apropiere mai este un panou imens care te informează că pe acolo trece paralela 45 latitudine nordică.

cascada bigar (2)

Frumoasă este și legenda Cascadei Bigăr, așa cum este relatată (inventată / prelucrată) de către un profesor. În vremuri demult apuse, pe Valea Almăjului trăia o familie de țărani gospodari, dar care nu aveau urmași. Într-o noapte, soției i se arată în vis o vrăjitoare care îi spune că va putea rămâne însărcinată dacă va bea apă din izvorul de sub stânca așezată la granița dintre lumi, dar să aibă grijă că dacă va naște o fată, aceasta nu trebuie să se îndrăgostească pentru că nu va trăi mult.

Femeia, de o frumusețe rară, a făcut cum i-a spus vrăjitoarea în vis și a născut o fată. Cu cât treceau anii, cu atât fata se făcea mai frumoasă, iar tot mai mulți flăcăi râvneau la ea. Fata, în schimb, avea ochi doar pentru un flăcău pe nume Bigăr.  Temându-se de profeția vrăjitoarei, tatăl fetei încearcă să o facă să uite de Bigăr și o închide în grota de deasupra izvorului dintre lumi. Vrăjitoarea care s-a arătat în visul mamei aude strigătele fetei și pășește peste granița dintre lumi și îi spune fetei cum să facă pentru  a-l aduce aproape pe flăcăul Bigăr. Fata este de acord, iar vrăjitoarea îi transformă părul într-o cascadă pe care să îi alunece lacrimile. Bigăr sosește și se aruncă în cascadă fermecat de vuietul lacrimilor. El se îneacă și fata moare odată cu el, dar se regăsesc amândoi în Tărâmul Regăsirii Dorului, iar cascada rămâne o mărturie a iubirii care a depășit limitele umane, dar și a faptului că dragostea înseamnă și fericire, și sacrificiu.

cascada bigar (3)

Cetatea dacică de la Tilișca: pe urmele comorilor ascunse

Cetatea dacică de la Tilișca

Când vorbim de cetățile dacilor ne ducem cu gândul la complexul de fortificații din munții Orăștiei. Dar dacii nu au locuit doar în munții Orăștiei. Triburile geto-dacice au fost numeroase și au ocupat un areal extins. Cercetările arheologice ne ajută să conturăm o schiță a spațiului locuit „de cei mai viteji și mai drepți dintre traci”, dar nu un tablou detaliat. Cetățile dacice nu înseamnă doar ziduri de piatră și murus dacicus. În județul Botoșani, spre exemplu, în localitatea Stâncești, există niște valuri ciudate de pământ ce au fost cercetate în anii 1960-1970. În urmă cu 2600 de ani acolo erau două cetăți de pământ dacice. Cetățile erau aproape lipite una de cealaltă și se întindeau pe circa 45 de hectare (doar circa 10% din suprafață a fost cercetată). Astăzi nu mai există decât niște exponate în muzee și câțiva localnici care să vorbească de cetățile dacilor.

Cel puțin o cetate dacică se află și pe teritoriul județului Sibiu, mai exact pe  dealul Cățânaș – Tilișca. Este vorba despre singura cetate dacică cercetată din județul Sibiu. Dacă mai sunt cetăți dacice prin județul Sibiu înseamnă că nu s-a apucat nimeni să le dezgroape (unii spun că și la Tălmaciu – Landskrone cetatea medievală este amplasată pe urmele unei cetăți dacice).

Până la poalele Dealului Cățânaș (Cățănaș) se ajunge cu mașina, iar până la cetate trebuie urmat un traseu de maximum jumătate de oră.

spre cetatea tilisca

Nu vă așteptați la măreție, cetății de la Tilișca i-a apus demult măreția, fiind distrusă de către romani imediat după victoriile lor din războaiele cu dacii.

cetatea dacica de la tilisca

Toponimie locală și comoara de negăsit

Ca în toată Mărginimea Sibiului și la Tilișca legendele circulă libere. Două dintre legende sunt legate de aurul dacic și tribunul Marcus Tiliscus. Una dintre ele spune că Marcus Tiliscus a cucerit cetatea dacică și, cu ordin direct de la împăratul Traian, a căutat comoara îngropată de daci. Dar nu ar fi găsit comoara între zidurile cetății. Dezamăgindu-și împăratul, Marcus Tiliscus nu s-ar mai fi întors la Roma, ci s-a stabilit într-un sat din apropierea cetății. De la Tiliscus ar proveni și numele satului. Conform celei de-a doua legende, Marcus Tiliscus ar fi căutat luni în șir comoara dacilor pe dealurile din jurul cetății de la Tilișca. Chiar dacă nu a găsit-o, tribunul roman s-ar fi îndăgostit de una dintre fiicele lui Decebal. Tiliscus s-a căsătorit cu femeia ce se ascundea în cetatea de pe Dealul Cățânaș, iar primul copil, o fată, a fost numită Tilișca, nume ce s-a transmis localității.

Sâmburele de adevăr

Legendele locale par să fie inspirate dintr-o realitate a vremii. Cetatea de pe Dealul Cățânaș, alături de cele de la Grădiștea Muncelului și Lundești (Hunedoara) și cea de la Poiana (Galați), era una dintre cetățile dacice în care să băteau monede. În urma săpăturilor arheologice de la Tilișca s-au descoperit mai mulți denari romani (originali și imitații dacice), dar și 14 stanțe (matrițe) folosite pentru baterea denarului roman. Nu e de mirare că și astăzi sunt persoane care merg pe Dealul Cățânașului și caută comoara ascunsă de daci.

Singura cetate dacică cercetată din județul Sibiu

În anul 2007 (și după) s-a încercat introducerea cetății dacice de la Tilișca în circuitul turistic național. S-a stabilit traseul, s-au pus indicatoare, dar și câteva pancarte cu descrierea obiectivului.

Iată textul de pe prima placă de identificare:

Comuna Tilișca face parte din microregiunea Mărginimea Sibiului având în componență două localități: Tilișca și Rod. Localitatea Tilișca – reședință de comună, este înconjurată de patru dealuri, toate dând așezării aspectul unei mari și inedite fortărețe naturale: Cățânașul (717 m) spre nord, Plaiul (929 m) spre est, Pleșa (945 m) spre sud și Cetatea (712 m) spre vest. Între acestea, pe plaiuri, există o rețea deasă de poteci și drumuri de care, folosite pentru legătura între diferite locuri și proprietăți.

Traseul spre cetatea dacică este amenajat fiind marcat cu săgeți indicatoare pentru drumeție; aleea pietonală urmărește coama dealului Cățânaș și trece peste cumpăna apelor celor două mari bazine hidrografice din Transilvania: al Oltului și al Mureșului.

În anii 1957-1958 a fost reperată și identificată așezarea fortificată dacică de pe dealul Cățânaș, în vestul localităților Tilișca și Galeș. Ea ocupă platoul superior al dealului și se întinde pe pantele de V și de N ale acestuia. Săpăturile au pus în evidență trei faze de locuire: hallstattiană, Latene înainte de fortificare și Latene întărită.

Sistemul de fortificații constă din două centuri de apărare ridicate pe versantul nordic. Atât valul exterior, cât și cel interior pot fi urmărite ușor pe teren. Pe platoul superior au fost cercetate două turnuri-locuință de tipul celor de la Costești și Căpâlna. Pe terasele amenajate între cele două linii de apărare au fost construite locuințe, ateliera sau construcții pentru uzul gospodăresc.

Puținele cercetării sistematice au dus la descoperirea de monede, morminte de incinerație, podoabe, unele și cea mai importantă descoperire într-un vas ceramic: 14 stanțe (matrițe) monetare pentru baterea dinarului roman.

Vestigiile de pe dealul Cățânaș pot fi considerate cele mai vechi din județul Sibiu, așezarea fiind distrusă în timpul războaielor daco-romane de la începutul secolului II d.Chr.

cetatea tilisca imagine

Există și un al doilea panou care conține informații despre

Tilișca „Cățânaș” Cetatea Dacică

Valențele strategice ale dealului Cățănaș – cu altitudinea sa de 716 m, ce asigură o vizibilitate optimă asupra celor două depresiuni învecinate și pantele sale abrupte pe trei dintre laturi – au fost de timpuriu remarcate și exploatate de locuitorii acestor meleaguri. La începutul primei epoci a fierului cca. 1050 î. Hr. o comunitate locală de traco-daci a ridicat primul sistem de fortificare, construind valul exterior în lungime de aproximativ 1260 m și transformând astfel jumătatea superioară a Cățănașului într-o cetate ce a dăinuit circa 500 de ani. Vestigiile civilizației făurite de ei constând din locuințe, unele, arme, vase ceramice, deși au fost în mare parte deranjate de locuirile ulterioare, sunt deosebit de bogate.

După o întrerupere de aproximativ două secole, în jurul anului 300 î. Hr., vechea cetate din prima epocă a fierului va fi din nou locuită de o comunitate dacică. Perioada de maximă dezvoltare a ei începe însă în secolul I î. Hr. și confirmă neîntrerupt până la războaiele daco-romane de la începutul celui de-al doilea secol al erei creștine. În această perioadă a fost consolidat și înălțat valul exterior, a fost amenajat un al doilea sistem de fortificare prin realizarea unei borduri consolidate cu piatră la marginea platoului superior, în lungime de aproximativ 730 m, a fost amenajată intrarea în clește de pe latura de nord și au fost construite două turnuri-locuință. Spațiul interior al cetății a fost terasat amenajându-se peste 20 de terase pe care s-au construit zeci de locuințe și ateliere. Astfel cetatea devine un important centru politic și militar-strategic dar și unul de producție meșteșugărească și de schimburi. Cucerită și distrusă la războaiele daco-romane ea nu va mai fi locuită în epocile următoare.

De astfel de imagini ai parte atunci când ajungi la Tilișca aproape de asfințit:

de pe dealul cetatii tilisca

Tot la Tilișca, pe Dealul Cetății, există ruinele unei alte cetăți, din perioada medievală (aprox. sec. XIV)

Vă recomandăm:
  • Documentarul „Biserici fortificate ale sașilor din Transilvania” produs de Noi Media Film (cu subtitrare în română, engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană). Click pentru a-l comanda.
  • Abumul Transilvania” de Florin Andreescu: Acest album de lux oferă o perspectivă completă asupra regiunii Transilvaniei, neignorând niciuna dintre faţetele sale. Identificată cel mai adesea cu burgurile clădite după model german şi bisericile fortificate, Transilvania înseamnă mai mult decât atât. Descoperiţi celelalte atracţii ale sale în acest album inedit! Click pentru a-l comanda
  • „Istoria Transilvaniei” de Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan: „Toleranţa” transilvană a însemnat, în funcţie de realitate, dar şi de interpretarea fiecăruia, acceptare şi respingere în acelaşi timp, primire şi excludere, egalizare şi segregare, dând societăţii o formă şi o funcţionare sui generis. Cartea aceasta îşi propune să arate cum s-a putut produce acest lucru de-a lungul timpului, care au fost priorităţile şi cum au evoluat lucrurile deopotrivă în context local, regional, naţional şi european. Click pentru a o comanda
  • Transilvania. Un patrimoniu în căutarea moștenitorilor săi” de Sergiu Nistor

Sibiul în arhiva de imagine „Alexandru Tzigara-Samurcaş” (diapozitive pe sticlă)

Imaginile din județul Sibiu din acest articol fac parte din arhiva de imagine „Alexandru Tzigara-Samurcaş”, aflată în custodia Departamentului de Istoria &Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”. Arhiva conține 2382 de diapozitive pe sticlă. În anul 2010 a fost finalizat procedeul de inventariere și digitalizare a arhivei. Mare parte din arhiva poate fi consultată online la adresa: tzigara-samurcas.uauim.ro

Alexandru Tzigara-Samurcaș (23.04.1872-1.04.1952) a fost un istoric de artă român, membru corespondent al Academiei Române. Diapozitivele pe sticlă ce alcătuiesc arhiva „Alexandru Tzigara-Samurcaș” i-au servita ca material didactic pentru cursurile de estetică și istoria artei pe care Alexandru Tzigara-Samurcaș, director al Muzeului de Etnografie și Artă Națională, le ținea la Școala de Arte Frumoase începând cu februarie 1899. Samurcaș nu a fost cel ce a realizat diapozitivele, decât într-o măsură foarte mică, majoritatea lor fiind achiziționate de la autori multipli.

Ansamblul bisericii evanghelice fortificate din Biertan (Imagine de context), fotografie. Titlul original: Birthälm = Ghiertam Biertan Transilvania
Ansamblul bisericii evanghelice fortificate din Biertan (Imagine de context), fotografie. Titlul original: Birthälm = Ghiertam Biertan Transilvania
Ansamblul bisericii evanghelice fortificate din Copşa Mare (Imagine exterioară – vedere de ansamblu dinspre nord-est), fotografie. Titlul original: Gross-Kopish. Copşa Mare.
Ansamblul bisericii evanghelice fortificate din Copşa Mare (Imagine exterioară – vedere de ansamblu dinspre nord-est), fotografie. Titlul original: Gross-Kopish. Copşa Mare.
Ansamblul bisericii evanghelice fortificate „Sf. Mihail” din Cisnădie (Imagine exterioară – vedere de ansamblu dinspre nord-est), desen. Titlul original: Cisnădioara. Biserică săsească. Stil Gotic.
Ansamblul bisericii evanghelice fortificate „Sf. Mihail” din Cisnădie (Imagine exterioară – vedere de ansamblu dinspre nord-est), desen. Titlul original: Cisnădioara. Biserică săsească. Stil Gotic.
Ansamblul bisericii evanghelice fortificate „Sf. Margareta” din Mediaş (Imagine exterioară de ansamblu), fotografie. Titlul original: Mediaş. Biserica săsească şi castelul.
Ansamblul bisericii evanghelice fortificate „Sf. Margareta” din Mediaş (Imagine exterioară de ansamblu), fotografie. Titlul original: Mediaş. Biserica săsească şi castelul.
Satul Răşinari (Imagine stradală), fotografie. Titlul original: Strada unui sat românesc (Răşinari).
Satul Răşinari (Imagine stradală), fotografie. Titlul original: Strada unui sat românesc (Răşinari).
Biserica parohială evanghelică „Sf. Maria” din Sibiu (Imagine exterioară – vedere de ansamblu), fotografie. Titlul original: Sibiu. Biserica săsească luterană.
Biserica parohială evanghelică „Sf. Maria” din Sibiu (Imagine exterioară – vedere de ansamblu), fotografie. Titlul original: Sibiu. Biserica săsească luterană.
Piaţa Mare şi Biserica parohială romano-catolică „Sf. Treime” din Sibiu (Imagine de ansamblu), fotografie. Titlul original: Sibiu. Piaţa cu biserica catolică
Piaţa Mare şi Biserica parohială romano-catolică „Sf. Treime” din Sibiu (Imagine de ansamblu), fotografie. Titlul original: Sibiu. Piaţa cu biserica catolică
A treia centură de fortificaţii a oraşului Sibiu cu Turnul Dulgherilor, Turnul Olarilor şi Turnul Archebuzierilor (Pânzarilor) (Imagine de ansamblu), fotografie Titlul original: Sibiu. Turn vechiu de apărare.
A treia centură de fortificaţii a oraşului Sibiu cu Turnul Dulgherilor, Turnul Olarilor şi Turnul Archebuzierilor (Pânzarilor) (Imagine de ansamblu), fotografie Titlul original: Sibiu. Turn vechiu de apărare.
Cetatea Slimnicului (Ruine – vedere de ansamblu), fotografie. Titlul original: Stlozenburg – Slimnic. Slimnic Transilvania
Cetatea Slimnicului (Ruine – vedere de ansamblu), fotografie. Titlul original: Stlozenburg – Slimnic. Slimnic Transilvania
Vă recomandăm:
  • Documentarul „Biserici fortificate ale sașilor din Transilvania” produs de Noi Media Film (cu subtitrare în română, engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană). Click pentru a-l comanda.
  • Abumul Transilvania” de Florin Andreescu: Acest album de lux oferă o perspectivă completă asupra regiunii Transilvaniei, neignorând niciuna dintre faţetele sale. Identificată cel mai adesea cu burgurile clădite după model german şi bisericile fortificate, Transilvania înseamnă mai mult decât atât. Descoperiţi celelalte atracţii ale sale în acest album inedit! Click pentru a-l comanda
  • „Istoria Transilvaniei” de Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan: „Toleranţa” transilvană a însemnat, în funcţie de realitate, dar şi de interpretarea fiecăruia, acceptare şi respingere în acelaşi timp, primire şi excludere, egalizare şi segregare, dând societăţii o formă şi o funcţionare sui generis. Cartea aceasta îşi propune să arate cum s-a putut produce acest lucru de-a lungul timpului, care au fost priorităţile şi cum au evoluat lucrurile deopotrivă în context local, regional, naţional şi european. Click pentru a o comanda
  • Transilvania. Un patrimoniu în căutarea moștenitorilor săi” de Sergiu Nistor

Biserica fortificată de la Biertan și câteva scurte istorii

Biserica fortificată din Biertan este una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din județul Sibiu, deși deseori este doar un refugiu pentru cei care merg de la Sibiu la Sighișoara. Ansamblul de la Biertan este considerat una dintre cele mai impunătoare și bine fortificate cetăți țărănești din Transilvania.

Biertan este atestată ca localitate în anul 1283, iar în anul 1397 ca cetate.

biserica fortificata de la biertan informatii

Biertan este cunoscut atât pentru biserica fortificată din localitate, cât și pentru una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din perioada migrațiilor.

Donariul de la Biertan

biserica fortificata de la biertan parc donarium
Parcul din apropierea bisericii cu monumentul dedicat Donariului

Una dintre cele mai importante dovezi ale continuității în spațiul carpato-danubiano-pontic este donariul de la Biertan. Obiectul realizat din bronz a fost descoperit în anul 1775 de către niște copii, la tulpina unui stejar, la 5 kilometri sud de satul Biertan, în locul numit la „Chinedru”. A ajuns întâi în colecția Brukenthal din Avrig, apoi în cea a Muzeului Brukenthal din Sibiu, iar acum face parte din colecția Muzeului Național de Istorie a României. Donariul a ajuns în posesia baronului Samuel von Brukenthal la 7 martie 1779 când l-a primit cadou de la primarul Mediașului Michael von Heydendorf cel Bătrân. În scrisoarea ce însoțea donariul Michael von Heydendorf cel Bătrân scia că obiectul a fost găsit cu patru ani în urmă, la o oră de mers de Biertan spre hotarul Copşei, într-o vale adâncă şi sălbatică, sub un stejar foarte bătrân răsturnat de furtună, lângă un izvor cu apă foarte bună, locul fiind numit şi „Moor” beim Brunnen („Mlaştina” de la Fântână). Locul a putut fi identificat la sud de comună, în hotarul numit şi La Chinedru.  (Repertoriul Arheologic al Județului Sibiu)

Donariul este format dintr-o tăbliţă dreptunghiulară (cadru), din bronz turnat, de forma unei tabula ansata; lungimea este de 32,5 cm., lăţimea de 12,6-13,2 cm şi grosimea de 0.4 cm. În interiorul cadrului, spaţiul a fost împărţit în trei părţi egale, longitudinale, de două bare paralele. Pe bare şi pe rama de jos a tăbliţei se află o inscripţie latină, din litere ajurate (tăiate în grosimea bronzului tabliţei), aşezate pe trei rânduri: EGO ZENO/ VIUS VOT/ UM POSUI, adică EU ZENOVIE AM PUS OFRANDA (făgăduinţă, danie). *

(Detaliu) Monumentul dedicat Donariului
(Detaliu) Monumentul dedicat Donariului

Donariul de la Biertan nu este considerat doar o dovadă a persistenței populației daco-romane după retragerea aureliană, ci și vechimea creștinismului daco-roman.

Odată cu tăblița și discul au mai fost descoperite o cană și o farfurie, tot din bronz, prost conservate și astăzi pierdute.**

Tot din Repertoriul Arheologic al Județului Sibiu aflăm că istoricul Kurt Horedt (specialist în preistorie și istorie veche), cel care a regăsit donariul în colecțiile Muzeului Brukenthal, este de părere că Donariul ar fi făcut parte din dotarea unei capele din lemn a unui sihastru retras în valea adâncă a Copșei încă în perioada persecuțiilor creștinilor, sihăstrie care s-ar fi aflat în apropierea izvorului menționat din pădurea Chinedrului, izvor ce ar fi putut alimenta un baptisteriu necesar botezului paleocreștin. Deși este teoria acceptată de aproape toți istoricii, nu este și singura teorie legată de proveniența Donariului de la Biertan. Unii istorici consideră Donariul ca fiind o pradă a goților așezați în Transilvania, nicidecum o dovadă a vechimii creștinismului de pe aceste meleaguri.

Biserica fortificată

biserica fortificata de la biertan (7)

biserica fortificata de la biertan (4)Dacă Biertan a fost atestată ca cetate în anul 1397, biserica a fost atestată documentar într-o indulgență papală din anul 1402. Biserica purta hramul Sf. Maria.

Cetatea (Burgul) înconjurată astăzi cu ziduri de piatră legată cu mortar și cu un val de pământ în exterior a fost datată pe baza ceramicii descoperite ca fiind ridicată la sfârșitul secolului XIII – începutul secolului al XIV-lea.

Din bazilica gotică atestată în anul 1402 nu s-au mai păstrat decât două chei de boltă și fragmente de nervuri de boltă, construcția suferind numeroase modificări la sfârșitul anilor 1400 și începutul anilor 1500. Documentele istorice consemnează numeroase lucrări de reparație a bisericii în anii 1687, 1702, 1703 (după ce ansamblul a fost cucerit și prădat de curuți), 1741, 1753 și 1802 (în urma unui cutremur puternic). Biserica a mai trecut prin modificări importante la începutul anilor 1800, iar în anii 1938-1943 și 1980-1991 a fost restaurată.

biserica fortificata de la biertan (11)În cadrul ansamblului fortificat a funcționat și o școală după cum menționează un document din anul 1502.

Ansamblul păstrează trei clopote medievale. Clopotul mare ce datează de la începutul secolului XV este inscripționat cu minuscule gotice („o rex glorie veni cum pace), clopotul mijlociu ce datează din secolul XIV este inscripționat cu majuscule gotice („O REX GLORIE VENI CUM PACE”) și clopotul mic, din secolul XIV, ce are inscripționat anul („Anno dno MCCXXXVIIII”).Un al patrulea clopot, ce data din secolul XIV, a fost rechiziționat în timpul Primului Război Mondial. Și clopotul ceasului ce bate ora poartă o inscripție („Jesus in aeternis rex judeorum 1508”).

Metode de educare și consolidare a comunității

biserica fortificata de la biertan (12)Din categoria „Știați că…” amintesc bolovanul din capătul de sus al scării, lângă biserică, pe care, duminica erau așezați cei care făceau rele în cursul săptămânii, spre a fi văzuți de întreaga comunitate. Aceasta nu era singura metoda de a integra și educa oamenii în cadrul comunității.  Una dintre cele mai cunoscute legende locale este despre „carcera” amenajată în bastionul estic al ansamblului. În acest turn erau închise cuplurile care doreau să divorțeze. Astfel, pentru o perioadă de timp, erau închiși doar ei într-o încăpere de mici dimensiune, având o masă mică și un singur pat, o singură farfurie, un singur tacâm și o singură cană pentru apă. Se spune că în tradiția de peste 300 de ani a „carcerei” celor ce doreau să divorțeze un singur cuplu a și divorțat.

biserica fortificata de la biertan (8)Ansamblul mai este cunoscut și pentru ușa sacristiei ce dispune de un sistem de 19 încuietori acționate concomitent de o singură cheie. Ușa și sistemul de închidere au fost realizate în anul 1515 și au fost premiate la o expoziție de la Paris în anul 1910.

Merită menționat și altarul poliptic realizat între anii 1483-1513, cel mai mare din țară cu cele 28 de panouri pictate.

Din anul 1993 ansamblul bisericii fortificate din Biertan face parte din patrimoniul UNESCO.

biserica fortificata de la biertan (10)

biserica fortificata de la biertan (6)

*Donariul de la Biertan: exponatul lunii la MNIR, Historia.ro

**Inscripții grecești și latine din sec. IV-XII din Transilvania – Biertan (jud. Sibiu), Dervent.ro

biserica fortificata de la biertan (13)

biserica fortificata de la biertan (9)

Vă recomandăm:
  • Documentarul „Biserici fortificate ale sașilor din Transilvania” produs de Noi Media Film (cu subtitrare în română, engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană). Click pentru a-l comanda.
  • Abumul Transilvania” de Florin Andreescu: Acest album de lux oferă o perspectivă completă asupra regiunii Transilvaniei, neignorând niciuna dintre faţetele sale. Identificată cel mai adesea cu burgurile clădite după model german şi bisericile fortificate, Transilvania înseamnă mai mult decât atât. Descoperiţi celelalte atracţii ale sale în acest album inedit! Click pentru a-l comanda
  • „Istoria Transilvaniei” de Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan: „Toleranţa” transilvană a însemnat, în funcţie de realitate, dar şi de interpretarea fiecăruia, acceptare şi respingere în acelaşi timp, primire şi excludere, egalizare şi segregare, dând societăţii o formă şi o funcţionare sui generis. Cartea aceasta îşi propune să arate cum s-a putut produce acest lucru de-a lungul timpului, care au fost priorităţile şi cum au evoluat lucrurile deopotrivă în context local, regional, naţional şi european. Click pentru a o comanda
  • Transilvania. Un patrimoniu în căutarea moștenitorilor săi” de Sergiu Nistor

Ni se prăbușesc turnurile bisericilor fortificate

Știți deja că sunt pasionat de istoria României și că sunt în extaz de fiecare dată când reușesc să vizitez un monument  medieval. Și sunt atât de multe locuri frumoase la noi în țară încât mă gândeam că până prin 2020 voi fi reușit să văd jumătate din ceea ce mi-am propus.

Atenție, se prăbușesc turnuri!

Într-o singură săptămână, la Brașov, un cumul de factori ne-a sărăcit patrimoniu cultural și istoric.

În imaginea de mai jos apare biserica fortificată de la Rotbav, iar în plan secund cea din Feldioara. (sursă foto)biserica rotbav si feldioara

Vineri, 19 februarie 2016, turnul bisericii din Rotbav s-a prăbușit, la fel ca o parte din clădirea bisericii – găsiți o știre scurtă aici.

sursă foto

Pe 14 februarie 2016 o parte din turnul bisericii din Roadeș s-a prăbușit:

Bisericile fortificate au jucat un rol foarte important în istoria noastră. Secole la rând au apărat, în interiorul zidurilor de fortificație, localnicii (săteni în general), acum pe ele cine le apără?

Vă recomandăm:
  • Documentarul „Biserici fortificate ale sașilor din Transilvania” produs de Noi Media Film (cu subtitrare în română, engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană). Click pentru a-l comanda.
  • Abumul Transilvania” de Florin Andreescu: Acest album de lux oferă o perspectivă completă asupra regiunii Transilvaniei, neignorând niciuna dintre faţetele sale. Identificată cel mai adesea cu burgurile clădite după model german şi bisericile fortificate, Transilvania înseamnă mai mult decât atât. Descoperiţi celelalte atracţii ale sale în acest album inedit! Click pentru a-l comanda
  • „Istoria Transilvaniei” de Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan: „Toleranţa” transilvană a însemnat, în funcţie de realitate, dar şi de interpretarea fiecăruia, acceptare şi respingere în acelaşi timp, primire şi excludere, egalizare şi segregare, dând societăţii o formă şi o funcţionare sui generis. Cartea aceasta îşi propune să arate cum s-a putut produce acest lucru de-a lungul timpului, care au fost priorităţile şi cum au evoluat lucrurile deopotrivă în context local, regional, naţional şi european. Click pentru a o comanda
  • Transilvania. Un patrimoniu în căutarea moștenitorilor săi” de Sergiu Nistor

Păltiniș. Pe urmele primei stațiuni montane din țară

statiunea paltinis sibiu (7)Păltiniș, una dintre cele mai cunoscute stațiuni montane din țară, este situată în Munții Cindrel, la 35 kilometri distanță de orașul Sibiu. Este prima stațiune montană construită pe teritoriul României. Stațiunea este atractivă pentru amatorii sporturilor de iarnă pentru că stratul de zăpadă rezistă mai mult de o treime din an.

Păltiniș este și locul unde Constantin Noica a fost nevoit să își petreacă ultimii ani din viață (filosoful a fost înmormântat la Schitul din stațiune, cu biserică de lemn ce poartă hramul „Schimbarea la față” și care a fost sfințită în 1927).

Într-o după-amiază de la mijlocul lunii februarie, când în Sibiu se pregătea să plouă, am urcat cu câțiva prieteni la Păltiniș. Odată cu lăsarea întunericului a început să ningă cu fulgi mari și deși. Cel mai mult mă atrage partea veche a stațiunii, unde se află acum Hohe Rinne Păltiniș Hotel & Spa.

statiunea paltinis sibiu (6)

Istoria primei stațiuni montane din România

Stațiunea Păltiniș, care a avut inițial denumirea germană de „Hohe Rinne”, a fost inițiată de către Asociația Carpatină a Turiștilor din Transvilvania (Siebenburgischer Karpathenverein – S.K.V.) în colaborare cu comuna Cristian (fosta comună „Grossau”). În 1891, obștea comunei Cristian a pus la dispoziția S.K.V. în mod gratuit terenul pentru stațiune, precum și materialul lemnos necesar primelor construcții. S.K.V. a asigurat resursele financiare pentru realizarea proiectului, obținând dreptul de administrare și utilizare gratuită a cabanelor timp de 50 de ani (între 1891-1941).

Dintre întemeietorii stațiunii Hohe Rinne, o contribuție majoră au avut dr. Carl Conradt, rimul președinte la nivel național al S.K.V, medicul militar g-ral dr. Julius Pildner von Steinburg, cel care a propus înființarea stațiunii și inspectorul financiar Robert Gutt, președinte al S.K.V. Sibiu și cel care a coordonat dezvoltarea stațiunii în primii ani.

Un rol deosebit l-au avut și Michael Hoprich, primarul de atunci al comunei Grossau, Gustav Conrad, pardurarul din Grossau, autorul proiectului clădirilor și al întregului ansamblu și totodată cel care a propus și locul în care s-a ridicat stațiunea Păltiniș, precum și Șerban Cruciat, cel care a condus echipa de dulgheri români din Rășinari.

Un aport important pentru realizarea proiectului l-au avut persoanele particulare care au donat sume considerabile pentru realizarea proiectului, provenind în special din rândul sașilor, dar nu numai. Printre acești generoși donatori, merită menționat faptul că însuși împăratul Franz Josef a susținut personal această nobilă inițiativă, prin donarea din partea sa și a prințului moștenitor Franz-Ferdinand a unei sume de 300 florini. De asemenea, Carld Conradt a contribuit cu 300 florini, Julius Pildner von Steinburg a donat 110 florini, iar Banca Albina a românilor ardeleni a donat și ea 1000 florini.

Merită menționat în mod cu totul aparte sacrificiul făcut de avocatul Carl Conradt, care a girat cu averea personală împrumuturile luate de S.K.V. de la băncile sibiene. În memoria lui Crald Conradt, S.K.V. a construit în 1902, pe Vârful Oncești, un Observator care i-a purtat numele. Astăzi mai există doar fundația de piatră.

Costul total al lucrărilor de până la inaugurarea din 10 iunie 1894 a fost foarte mare pentru acele timpuri, ridicându-se la peste 42.500 florini, undeva aproape de valoarea în epocă a 100 kg de aur.

Denumirea germană a stațiunii a fost dată de izvorul Hohe Rinne ce se regăsește și azi la 10 minute de mers pe jos de hotelul Hohe Rinne și de unde provine apa „Hohe Rinne” oferită din partea casei oaspeților Restaurantului Conradt și în Gutt Cafe. Denumirea stațiunii a fost schimbată ulterior în Păltiniș, nume care provine de la vârful montan cu același nume, având la origine paltinii care creșteau în zonă.

Păltiniș a fost prima stațiune înființată în Munții Carpați, la acea dată fiind și stațiunea aflată la cea mai înaltă altitudine din Carpați (1.448m), în prezent fiind a doua cea mai înaltă stațiune montană din România.

Construcția primelor clădiri a înceut în 1892. Dintre ele putem regăsi astăzi ca monumente istorice „Casa de Cură Hohe Rinne” („Kurhaus auf der Hohen Rinne”) și „Casa Monaco”. Arhitectura lor a fost inspirată de cea a cabanelor alpine din Tirolul austriac.

Inaugurarea s-a făcut pe 10 iunie 1894. Robert Gutt s-a adresat de pe terasa clădirii principale de la Kurhaus auf der Hohen Rinne celor peste o sută de invitați, chemându-i să revină an de an și vară de vară ca oaspeți și prieteni ai stațiunii.

În 1895 s-a construit Casa Turiștilor, iar la 12 iunie 1898 s-a inaugurat Casa Medicilor, construită de secțiunea medicală a Asociației Ardelene pentru Științele Naturii. Niciuna dintre clădiri nu mai există astăzi.

Această prezentare necesită JavaScript.

La 10 iulie 1898 a fost dat în folosință Sanatoriul Militar „Franz Joseph”, construit de o asociație special înființată în acest scop de către ofițeri ai armatei austro-ungare și preluat după Primul Război Mondial de către Armata Română.

Stațiunea a avut până în 1926 numai sezoane de vară, iar în iarna 1912-1913 și-au făcut apariția la Păltiniș și schiorii, prevestind succesul viitor al sporturilor de iarnă.

Accesul se făcea pe jos, călare, cu căruțe sau cu omnibuzele stațiunii, trase de cai.

În 1942 complexul turistic „Casa de Odihnă” a fost ridicat de Armata Română, lângă vechiul Sanatoriu Militar din perioada austro-ungară.

Tot în 1942, la sfârșitul celor 50 de ani de la semnarea contractului de construcție, S.K.V. a pierdut licitația pentru reînnoirea contractului în favoarea Universității din Cluj.

În 1962, în timpul regimului comunist a luat naștere hotelul numit aproape o jumătate de secol „Casa Turiștilor”, în amintirea frumoasei clădiri din lemn construită în 1895 și demolată în anii 1960.

Hotelul Casa Turiștilor a trecut în perioada 2008-2012 printr-un proces de extindere și modernizare finanțat în parte cu fonduri europene nerambursabile obținute prin POR al MDRT, iar din anul 2013 numele hotelului a devenit Hohe Rinne Păltiniș Hotel & Spa.

A fost odată Hohe Rinne – Istoria Păltinișului, Mircea Dragoteanu, editura Alma Mater, 2014

Jurnalul de la Păltiniș, Gabriel Liiceanu,Humanitas, 2013 - Transport gratuit

Povestea telurului, singurul element chimic descoperit pe teritoriul României

Articolul de astăzi nu ar fi existat dacă una dintre clădirile din centrul istoric al Sibiului nu-mi capta atenția și nu mă făcea să-mi doresc să aflu mai multe despre ea. Așa am ajuns nu doar la povestea clădirii, ci și la povestea telurului, singurul element chimic descoperit pe teritoriul României.

Telurul este un element relativ rar și este, de obicei, întâlnit în combinație cu alte elemente (cel mai des cu aurul). Tocmai pentru că este rar telurul este foarte scump. Printre puținele state care dețin resurse de telur se numără SUA, Canada, Australia, Rusia, Suedia și România. Cu riscul de a mă repeta: telurul este singurul element din sistemul periodic care a fost descoperit în România.

Povestea descoperirii telurului

Franz-Joseph_MüllerPovestea telurului începe în secolul al XVIII-lea când un cioban, Ion Armindean (sau Ion Armenian) descoperă la Săcărâmb (lângă Zlatna – în fotografia de sus apare Zlatna la începutul secolului al XX-lea), un loc cu minereu de aur. După ce începe exploatarea minereului de aur de la Săcărâmb în anul 1767 apar niște probleme în legătură cu procedeul de separare a aurului. Între timp, în poveste apare Franz Joseph Müller von Reichenstein (în imaginea din dreapta), cel care în anul 1778 devine supraveghetorul minelor din Transilvania, fost director al Direcției miniere din Banat (perioadă în care va construi primele furnale de la Reșița, în 1771, cu scopul extragerii manganului). Când a început să studieze minereul ciudat de la Săcărâmb (cel din care nu se putea separa aurul) i-a contrazis pe cercetătorii care credeau că este vorba despre antimoniu. Inițial crede că este vorba despre sulfură de bismut, dar va renunța la această idee după mai mult de trei ani și peste 50 de experimente, când considera că este vorba despre un element nou. Pentru a se convinge trimite o mostră suedezului Torbern Bergman, cel mai cunoscut chimsit al epocii, iar concluziile sale îi sunt parțial acceptat. Peste încă 12 ani va trimite o nouă mostră, de această dată la Berlin, chimistului Martin Heinrich Klaproth, cel care a descoperit uraniul. Klaproth confirmă ipoteza lui Müller și face oficială descoperitea acestuia din 1782, citind în fața Academiei de Științe din Berlin un memoriu în care se arată că minereul descoperit în apropiere de Zlanta conține un element nou pe care îl numește Tellurium (până atunci era numit „aurum paradoxium” sau „metallum problematicum”). În 1832 mineralogul suedez J.J. Berzelius (sigur vă amintiți din școală de paharele care îi poartă numele) este cel care a adus dovada definitivă a faptului că Müller descoperise un element nou, iar în 1869 chimistul rus Dimitri Mendeleev a introdus telurul în Tabelul periodic.

Urmele lui Müller la Sibiu

Casa în care Müller a locuit până în 1802 (când s-a mutat din Sibiu la Viena) și unde a descoperit telurul nu mai există. A rămas în proprietate urmașilor săi până în anul 1880 când va fi cumpărată de Karl Möss care va dărâma clădirea și pe locul ei va ridica un nou imobil. În schimb, clădirea ridicată de Karl Möss la începutul secolului al XX-lea există și astăzi, la intersecția dintre Strada Tribunei (nr. 16) și Strada Mitropoliei. Clădirea iese în evidență prin bovindoul de pe pe colțul clădirii dinspre intersecția pomenită (bovindou = „Construcție ieșită în afara fațadei unei clădiri, ca un balconaș închis, prevăzută cu una sau cu mai multe ferestre”).

casa in care a fost descoperit telurul

Ca fapt divers

Telurul are întrebuințări multiple, iar în ultimii ani a fost tot mai des folosit în fabricarea bateriilor fotovoltaice (rol important atât în industria energetică, dar și în cea aeronatică). De asemenea, învelișul primelor bombe atomice era realizat din telur. Revenind: nu doar că telurul a fost descoperit ca element chimic pe teritoriul României, dar România este una dintre puținele țări din lume care are rezerve minerale de telur. Despre cum România nu știe să folosească aceste rezerve s-a scris mult, iar subiectul este prea trist pentru a fi dezbătut la începutul unui nou an.

Amintiri din Corfu

Corfu Town - Kerkeyra
Corfu Town - Kerkeyra
Corfu Town – Kerkeyra

De-a lungul ultimilor ani, din varii motive, am rămas fără fotografiile făcute cu diferite ocazii: fie s-au stricat hard-urile, fie s-au zgâriat CD-urile și DVD-urile pe care le păstram, fie s-a întâmplat ceva cu site-urile pe care le aveam găzduite. Am pățit asta cu … mulți, muți giga de poze făcute prin diferite locuri sau cu diverse ocazii, pornind de la pozele de la banchetele școlare, la cele de la munte și mare, până la cele de la aniversări memorabile. Partea bună ține de creierul nostru, cel care are capacitatea de a stoca mult mai multe informații decât un dispozitiv inventat de om; partea prostă e că amintirile se declanșează doar în anumite momente, la anumiți stimuli.

Acum 4 ani părăseam pentru prima dată granițele României; era o chestiune cu multe „prime dați”. Era primul meu job, part-time, la o agenție de turism; era prima dată când plecam într-un infotrip, prima dată când vedeam o altă mare decât Marea Neagră, primul meu zbor cu avionul, prima călătorie cu ferry boat-ul, pima dată când am fost cazat la un hotel de 5 stele…

Era prima dată am observat că sunt oameni care respectă la minut programul de muncă deși erau potențiali clienți în preajmă (dacă un magazin din centrul orașului avea program până la ora 18.00, la ora 18.01, când centrul orașului era plin de turiști, deci potențial clienți, magazinul avea obloanele trase). Asta era în 2010, când criza lovise doar Grecia continentală, nu și pe cea insulară; un an de zile mai târziu, când am revăzut Grecia, situația se schimbase și pe insule: grecii stăteau „după fundul” fiecărui turist, pentru că fiecare era un potențial client.

În schimb, serviciile mi s-au părut exemplare: când vor, grecii știu să facă turism. Îi ajută și istoria, dar și mitologia: cred că am văzut vreo 5 stânci ale lui Hercule, peste tot erau urme lăsate de zei (la unul dintre hotelurile pe care le-am vizitat, angajații ne explicau cum apa de la robinet, foarte rece, era zăpadă topită de pe Muntele Olimp). Bineînțeles că am dat și peste plaja Afroditei, dar și peste Canal d’Amour (un canal despre care se spune că dacă îți bagi picioarele în apa lui te îndrăgostești pe loc). În Grecia fiecare loc, fiecare piatră, fiecare poieniță și fiecare rău are o semnificație mitologică, iar asta dă bine în ochiul turistului. La noi situația este aceeași cu o mare diferență: nu știm să ne prezentăm aceste încărcături mitice pe care le acordăm lucrurilor.

Apoi, am rămas uimit de ceva ce la noi nu am văzut: la greci apa este aproape gratuită, iar în unele cazuri chiar gratuită. Dacă te plimbi pe o străduță dintr-un oraș și nu vezi o bancă, ci doar scaunele și mesele din fața unui local și ești obosit  și iei un loc, îndată vine chelner, întoarce paharele de pe masă și le umple cu apă, apoi îți spune că nu trebuie să plătești nimic, e din partea casei. Ospitalitatea de acest fel, mai degrabă ține de marketing, dar creează o situație win-to-win.

Despre experiența grecească, în special despre Corfu,voi mai reveni, până atunci las câteva fotografii, recuperate din mail-uri vechi și de pe vechiul meu blog de pe blogspot.

Apus de soare pe insula Corfu
Apus de soare pe insula Corfu
Cimitirul marin - o insulita de piatra care a devenit cimitir pentru sute de soldati albanezi in timpul Primului Razboi Mondial
Cimitirul marin – o insulita de piatra care a devenit cimitir pentru sute de soldati albanezi in timpul Primului Razboi Mondial

Canal d'Amour sau Canalul fericirii

Centrul orasului Kerkeyra – Corfu Town