A ieșit ursul din hibernare

de câteva zile. Pentru că în noaptea de Anul Nou nu a avut rezoluții, ci gânduri de tipul: „mi-ar plăcea ca în acest an să alerg la un semi-maraton montan”.

Prima seară a fost de probă (să vedem cum cooperăm cu organismul care a „supt” circa 73.000 de țigări și câțiva kilolitri de bere): o tură de parc.

După două zile am încercat același lucru, dar să scot un timp mai bun.

La a treia ieșire la alergat, după o zi epuizantă la librărie, mi-am propus să fac o tură de parc (2 km), dar în aplicația telefonului am trecut 3 kilometri. Și au ieșit 4. Puteam continua, dar exagerările nu au ajutat pe nimeni. Politica pașilor mărunți.

Pe 15 aprilie, la Rășinari, are loc prima ediție „Urme pe play – Alergare montană” și mi-am propus să termin cei 10 kilometri de la crosul la care m-am înscris.

 

Biserica din Gârbova: șapte secole de existență, un secol și jumătate de ruinare

Gârbova este o comună din județul Alba, situată la mică distanță de mai bine-cunoscuta Câlnic. Atât Câlnic, cât și Gârbova sunt localități  pe teritoriul cărora se păstrează cetăți princiare din secolul al XIII-lea: la Câlnic – cetatea-țărănească, la Gârbova – cetatea greavilor.  Construite în aceeași perioadă, cetatea de la Câlnic beneficiază de mai multă vizibilitate și turiști față de cea de la Gârbova. Le-am vizitat pe amândouă la începutul lui aprilie 2017. Dar „episodul” de astăzi nu este nici despre cetatea țărănească de la Câlnic, nici despre cetatea greavilor din Gârbova, ci despre biserica romanică „din deal” de la Gârbova.

Un secol și jumătate de ruinare

Construită în anii 1280,  din biserica romanică astăzi nu mai sunt vizibile decât ruinele: turnul și zidurile. După cum aflăm de pe panoul de informare din cimitirul evanghelic de deasupra localității, biserica se află în stare de ruină de aproape un secol și jumătate

„Biserica din Deal” de la Gârbova

Se mai păstrează și astăzi ruinele basilicii romanice, care până la începutul secolului al XIX-lea a servit ca biserică. Construită în stil romanic târziu, în cea de-a doua parte a secolului al XIII-lea, basilica avea trei nave, absidă semiovală și un turn încastrat în latura de vest a navei centrale.

biserica din gârbova înainte de incendiu
Biserica din Gârbova înainte de incendiu

În secolul al XV-lea corul semioval, de factură romanică, a fost înlocuit cu un cor gotic pentagonal. Probabil, tot din această prioadă datează și o incintă de ziduri, de formă ovală și un șant, care asigurau fortificarea fostei basilici romanice. Prin două tunele se asigura legătura dintre biserică și sat.

În seara de Crăciun a anului 1870, din cauza obiceiului de a învârti „opaițe”, ia foc acoperișul bisericii. În anul 1872 se demolează resturile rămas din acoperișul bisericii și a turnului, dar și cele două nave laterale. În anul 1876 este demolat și zidul de fortificare, iar șanțurile sunt umplute. În anii 1964-1966 ruinele bisericii sunt preluate de către Direcția de Istorie și Monumente și consolidate cu ajutorul statului. În 1991 turnul a fost prevăzut cu un acoperiș.

Pentru vizitarea ruinelor bisericii „din deal” aveți nevoie de cheia care se obține de la cetatea greavilor.

Biserica din Gârbova 2 Biserica din Gârbova 3 Biserica din Gârbova 4

Greav (în dialectul săsesc Graeve sau Gräve, la plural Graeven sau Gräven, în germană Graf, cu semnificația de conte, din care a derivat în maghiară grof, mare latifundiar maghiar, având titlul de conte), este un termen folosit din secolul al XII-lea până în secolul al XV-lea pentru desemnarea unei persoane care a fost aleasă din rândul coloniștilor sași ca reprezentant al lor, cu atribuții de judecător special în disputele majore ale comunității, alături de judele sătesc.

Această prezentare necesită JavaScript.

biserica din gârbova
Cetatea Greavilor văzută de pe dealul bisericii

Pe munte: în Munții Retezat – Lacul Bucura (alt. 2040 m)

Era ultima duminică din luna iunie a anului trecut, dar prima duminică liberă după o perioadă agitată a anului: sfârșit de an școlar, început de examene naționale, târguri de carte și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Era obligatoriu ca acea zi să nu fie irosită. Cu o seară înainte am căutat pe net, ne-am uitat pe harta cu traseele din Retezat și am spus: Lacul Bucura. Continuă lectura „Pe munte: în Munții Retezat – Lacul Bucura (alt. 2040 m)”

Început de sezon și prima întâlnire de grad zero: traseu pe Vf. Măgura

Sâmbătă, 29 aprilie 2017, se anunța ca una dintre cele mai monotone sâmbete din acest an. Meteorologii au avut grijă încă de la începutul săptămânii să ne strice obiceiul de a ne face planuri pentru zilele libere. Ce să faci într-o zi în care sunt anunțate ploi în toată țara? Cauți câteva filme, mai deschizi o carte, urmărești câteva episoade dintr-un serial sau …observi că avertizarea meteorologică e una, dar vremea e alta și faci planul ad-hoc. De plouat nu ploua, chiar dacă erau câțiva nori ce se doreau a fi amenințători. Continuă lectura „Început de sezon și prima întâlnire de grad zero: traseu pe Vf. Măgura”

Castelul Kornis: În căutarea aristocrației și a inorogilor pierduți

Recent am început să urmărim Downton Abbey, un serial despre aristocrația engleză de la începutul secolului al XX-lea. Acțiunea serialului începe în 1912, odată cu scufundarea Titanicului și merge până în anii 1925. Nu urmărim doar dramele familiei Crowley, ci modul în care societatea conservatoare englezească trebuie să se adapteze noilor realități. Doar că povestea antebelică m-a dus cu gândul aristocrația de pe teritoriul României de până la cel de-al Doilea Război Mondial. Impresionantul Highclare Castle mi-a pus imaginația la lucru și m-a făcut să întreb cum ar fi arătat România de astăzi dacă aristocrația românească din Moldova și Țara Românească și cea maghiară din Transilvania nu ar fi fost ștearsă cu buretele de comunism. Cum ar fi arătat turismul românesc cu peste 300 de castele și conace incluse în circuit? Continuă lectura „Castelul Kornis: În căutarea aristocrației și a inorogilor pierduți”

Departe de comunitate, aproape de divinitate: Biserica rupestră din Aluniș

În Munții Buzăului sunt vreo 30 de peșteri naturale și antropogene pe care oamenii le-au utilizat în ultimele secole pentru a fi mai departe de comunitate și mai aproape de divinitate. Alexandru Odobescu a fost unul dintre personalitățile fascinate de aceste peșteri, le-a studiat, iar în anul 1871 a organizat o excursie arheologică la bisericile rupestre. La această excursie a participat și pictorul Henric Trenk (am încercat să găsesc online schițele făcute cu acest prilej, dar am eșuat). Ideea este că peșterile sunt cunoscute cercetătorilor de aproape 150 de ani. Au început să fie analizate, apoi uitate, au revenit în atenția cercetătorilor, apoi iar au căzut, cumva, într-un soi de umbră. Continuă lectura „Departe de comunitate, aproape de divinitate: Biserica rupestră din Aluniș”

România frumoasă: Canionul Șapte Scări

Că îmi place România nu mai este nicio surpriză pentru cei care ajung pe paginile blogului. Nu contează că este vorba despre plajele aproape virgine, de monumentele-hazard ale naturii, pajiștile alpine sau de crestele golașe ale munților, de bisericile de piatră din Țara Hațegului, de cetățile dacice din Munții Orăștiei, de bisericile săsești sau dealurile domoale ale Moldovei (dar pline de tumuli) ori bisericile pictate din Bucovina, toate îmi fac zilele mai frumoase. Continuă lectura „România frumoasă: Canionul Șapte Scări”

Pe munte: Cabana Bărcaciu – (aproape) Vf. Scara – auzit …ce?! și retur

saua garbovei

După ce într-un weekend ne-am testat forțele și am mers în Retezat și am urcat până la Lacul Sf. Ana, într-un alt weekend am zis să mărim puțin ritmul și să încercăm un traseu în Făgăraș. După câteva căutări ne-a făcut cu ochiul următorul traseu: Cabana Poiana Neamțului – Cabana Bărcaciu – Vf. Scara – Șaua Gârbovei – Lacul Avrig. În cele trei săptămâni ce au trecut între Retezat și Făgăraș am făcut mici investiții în echipament:  cort, rucsaci mari, saci de dormit, izoprene, butelie + arzător, plus alte mărunțișuri. Planul era destul de simplu: vineri, după ce am fi scăpat de obligații, în jurul amiezii, punem lucrurile în mașină, mergem până la Poiana Neamțului, de acolo urcăm spre Bărcaciu, punem cortul și înnoptăm acolo, dimineață la prima oră plecăm spre Lacul Avrig, ne întoarcem pentru că duminică trebuia să fiu din nou la serviciu.

Sibiu – Poiana Neamțului – Cabana Bărcaciu

echipament de munte
Rucsacii sunt pregătiți

Vineri după-amiază ne adunăm forțele, facem bagajele, ne întâlnim cu Dani și plecăm din Sibiu spre Avrig. Din Avrig o cotim spre munte, pe Valea Avrigului. Drumul nu este cel mai bun, dar poate fi făcut și de mașinile cu garda joasă. După vreo 14 kilometri ajungem la Poiana Neamțului, lăsăm mașina și pornim pe traseul marcat spre Cabana Bărcaciu, traseu de aproximativ 3 ore. Traseul nu este dificil, dar, fiind vorba de o diferență de nivel de circa 850 de metri (de la 706m la Cabana Poiana Neamțului până la 1550 m la Cabana Bărcaciu), te cam obosește.

Nu am fost cu ochii pe ceas, mai ales că am plecat din Sibiu destul de târziu. Pe  înserat am ajuns la Cabana Bărcaciu. Împreună cu Dani, punem cortul (prima utilizare a cortului) și chiar dacă ne-au rămas cam multe cuie nefolosite, nu am avut parte de incidente nedorite. Până să se lase întunericul la Cabana eram noi trei (eu, Rita & Dani) care urma să stăm la cort, plus o familie cu copii, cazată la cabană.

indicator poiana neamtului cabana barcaciu
Poiana Neamțului: începutul traseului spre Bărcaciu
Energia de la început
Energia de la început
in padure aproape de barcaciu
Încă puțin și ajungem la Bărcaciu
aproape de barcaciu se vede oltul
deja se vede Oltul

Greșeala începătorului

cabana barcaciu
Cabana Bărcaciu

Fiind prima mea ieșire „serioasă” pe munte, m-am înarmat cu de toate și am umplut rucsacul cu lucruri de care nu avem neapărat nevoie. Mă refer la butelie și la conserve. Da, a fost frumos să scoatem butelia și arzătorul și să încălzim cu ea conservele, dar oboseala urcușului s-a datorat în mare parte rucsacului încărcat, nu diferenței de nivel. Spun asta pentru că la Cabana Bărcaciu se poate mânca chiar ieftin (o ciorbă de legume e 10 lei, mămăliguța cu brânză e tot 10 lei, piureul cu friptură de pui sau porc e 20 de lei, un ceai e 3 lei). Conservele-s bune atunci când urmează să ajungi într-un loc unde nu îți poți cumpăra mâncare caldă. Acum știu că pentru Bărcaciu nu are rost să car conservele după mine.

la barcaciu foto mariana petre
Cortul e pus și încă e lumină (foto: Mariana Petre)

apus la barcaciu

Se lasă întunericul, nea Petre, cabanierul ospitalier și cu barbă de Moș Crăciun închide generatorul. Pe la miezul nopții încep să latre câinii și să se agite lucrurile: din pădure a sosit un grup de vreo 10 persoane care doreau să ajungă la Lacul Avrig. Nea Petre îi convinge că mai bine își pun corturile în fața cabanei și, când se luminează de zi, pot porni spre lac.

harta-zona-barcaciu

Sursa hartă: bloguldecalatorii.ro

Cabana Bărcaciu – Vf. Scara

Dimineață, cât am luat micul dejun și cât am băut cafeaua am mai schimbat vorbe cu fiului lui Nea Petre, și el cabanier. Ne cam luase peste picior de cum ajunseserăm la cabană, așa că numai dimineață i-am spus până unde vrem să mergem. După ce am vorbit despre vipere și trasee, am căzut de acord că e prea mult pentru noi să ajungem până la Lacul Avrig și înapoi la Cabană, apoi la Poiana Neamțului și Sibiu în aceeași zi. Ne-a îndemnat să urmăm un traseu mai ușor, anume cel până la Refugiul Scara (traseu marcat cu cruce galbenă) dar, ca să simțim și ceva efort să pornim pe traseu spre Vf. Scara (marcat cu cruce roșie) și să mergem așa până la intersecția celor două trasee.

dimineata la barcaciu
Dimineață au apărut alte 4 corturi

Înainte să pornim la drum, la Bărcaciu și-au făcut apariția trei montaniarzi bine echipați și cu un scop clar definit: să urce pe Vf. Boia și să coboare la Lacul cu Avion (un ochi de apă situat sub versantul răsăritean al Vârfului Boia unde în anii 1940 s-a prăbușit un avion despre care se crede că era încărcat cu bani). Primii pleacă cei trei montaniarzi, după vreo jumătate de oră pornim și noi.

indicator trasee cabana barcaciu
Trasee ce pornesc de la Bărcaciu

valea oltului

Până spre Platoul Scărișoarei traseul trece printre brazi și jnepeni, apoi se intră în pajiștea alpină. Noi ne-am încăpățânat și nu am făcut stânga în dreptul Căldării Puha să ajungem spre Refugiul Scara, ci am continuat spre Vf. Scara, pe unde începe golul alpin (în dreptul Căldării Auriștei). Dacă tot nu urma să ajungem spre Lacul Avrig, așa cum ne-am propus la plecarea din Sibiu, scopul meu se schimbase: să urc pe Vf. Scara (2306 metri).

platoul scarisoara
Platoul Scărișoara
caldarea puha
Căldarea Puha și oile
caldarea auristei
Căldarea Auriștei
saua garbovei
O fi greu pe Șaua Gârbovei?
vf scara
Ne apropiem de Vf. Scara
Ora 16.00 - ora la care se adună norii
Ora 16.00 – ora la care se adună norii

Momentul de spaimă

După vreo două ore și jumătate ne apropiam tot mai mult de Șaua Gârbovei și ne tot uitam la ceas. Înainte să hotărâm se ne întoarcem am propus să fiu așteptat 20 de minute, cât îmi ia să urc rapid până la Vf. Scara, să fac 2-3 poze de acolo și să cobor (nimic nu se compară o fotografie numai bună de pus pe FB – at vârf-de-munte).

aproape de vf scara
Vf. Scara e tot mai aproape
lacul avrig - saua garbovei si zapada in iulie
Lacul Avrig

Fac întâi niște fotografii cu Lacul Avrig (urma să fac mai multe când ajungeam în vârf) și încep să urc. Urc repede-repede să nu trag prea mult de timp. Undeva în apropiere se auzeau niște corbi (i-au auzit și Rita, și Dani pe care i-am lăsat pe potecă și pe care deja nu îi mai vedeam). Continui să urc, într-un soi de alergat în patru labe, ridic privirea și-mi zic că în trei minute voi fi pe vârf. Doar că aud un sunet ciudat: un feeeel de mormăit. Mă opresc, încerc să mă concentrez. Pe cer nu sunt nori, nici avioane. Mai fac 2-3 pași, sunetul se aude din nou. Mă uit prin jur și nu văd nicio mișcare, apoi aud sunetul a treia oară. Încremenesc. Nu am ajuns la Lacul Avrig, dar nici pe Vf. Scara. Nici poze cu Lacul Avrig nu am apucat să fac, dar încep să cobor ca un păianjen, întorcând privirea peste umăr să fiu sigur că nu e nimic în spatele meu. Ajung la potecă, palid ca varul și tremurând. Îmi aprind o țigară și le spun că nu am ajuns pe vârf. Ba fac și glume: am auzit un iepure stricat la stomac. Termin țigara și ne întoarcem spre Cabana Bărcaciu.

Mă uit cu jind spre Șaua Gârbovei și Lacul Avrig
Mă uit cu jind spre Șaua Gârbovei și Lacul Avrig
Iar grohotiș?
Iar grohotiș?
Parcă e mai ușor la coborâre
Parcă e mai ușor la coborâre

Înapoi la Cabana Bărcaciu. Ursoaica împușcată

Măgarii ciobanilor nu se împacă bine cu dulăii lui Nea Petre
Măgarii ciobanilor nu se împacă bine cu dulăii lui Nea Petre

După vreo două ore eram înapoi la Bărcaciu, la fel și cei 3 montaniarzi. Intru în vorbă cu ei și cu Nea Petre. Între Vf. Gârbovei și Vf. Boia cei trei au găsit o capcană pentru urs: o oaie spintecată în două, prinsă în patru piroane pe care au pozat-o. Au găsit și un cartuș de vânătoare pe care l-au luat pentru a-l duce la Poliția din Avrig împreună cu poza capcanei. Când primul dintre ei a ajuns pe Vf. Boia a țipat de fericire, moment în care un pui de urs s-a speriat și a luat-o la sănătoasa. Nea Petru îi întreabă de ce nu au adus puiul de urs la cabană, că sigur a rămas orfan, ei îi spun că l-au căutat, dar nu l-au mai găsit. Cei trei pleacă, eu mai rămân cu nea Petre. Îi povestesc de corbi și de sunetele ciudate pe care le-am auzit. Mă întreabă de ce nu am înaintat și îi răspund că mi-a fost frică. Nea Petre mă întreabă: „Măi copile, cum să-ți fie frică de ceva ce nu vezi?” și îmi spune că nu știe dacă ce am auzit e ursoaica împușcată și că sunetul putea să vină și de la mai mult de 500 de metri depărtare. În scurt timp la Bărcaciu ajung și ciobanii care au stână aproape de Căldarea Puha. Nea Petre le povestește că trei tineri au găsit capcana și un cartuș aproape de Vf. Boia, că alți trei tineri (noi) am auzit ursoaica pe Șaua Gârbovei, iar ciobanii spun că ursul le-a luat un berbec cu o zi înainte.

Ne-am strâns lucrurile, ne-am luat rămas bun de la gazde, am plătit taxa pentru campare (5 lei de persoană) și am coborât – gâfâit – spre Poiana Neamțului.

Pe noapte am ajuns în Sibiu. Două săptămâni după aceea am căutat zilnic știri despre ursoaică sau pui – și mai ales despre braconaj. Nu am găsit nimic.

Las mai jos o galerie cu câteva imagini de pe munte (galeria se deschide cu un click)

Prin Defileul Dunării

Pe la mijlocul lunii aprilie am fost într-o scurtă călătorie cu vaporașul între Orșova și Cazanele Mari. Vremea a fost bună (în sensul că nu a plouat), curenții acceptabili, la fel și vaporașul; cel puțin până am dat nas în nas cu două vase de croazieră, pe lângă care vaporașul românesc părea a fi un vas pescăresc.

Traseul urmat corespunde clisurii (defileului) Dunării, iar cele mai cunoscute obiective sunt Cazanele (Mici și Mari), Peștera Ponicova, Mănăstirea Mraconia, Tabula Traiana și Statuia lui Decebal. Regretul meu a fost că doar ni s-a arătăt („uitați, acolo este”) Peștera Ponicova, dar nu am vizitat-o (vor fi alte ocazii). În afară de pereții stâncoși din Cazane și de statuia lui Decebal, cel mai ușor este să ratezi Tabula Traiana.

Statuia lui Decebal, acum obiectiv turistic trecut în toate mapele de prezentare a Defileului Dunării, este un monument de construcție recentă. Ideea și finanțarea au venit din partea istoricului amator și protocronist Iosif Constantin Drăgan. Acesta a plătit 1 milion de dolari între anii 1994-2004 pentru a realiza cea mai mare statuie din Europa. Fiind vorba de Iosif Constantin Drăgan, un personaj controversat (atât ca afacerist, dar și ca istoric dacopat), statuia nu putea să reprezinte decât chipul lui Decebal, cunoscutul rege dac. Și pentru că totul trebuia să fie într-o notă megalomană, sub chipul înalt de 55 metri și lat de 25 metri a fost inscripționat: DECEBAL REX – DRGAN FECIT (Regele Decebal – făcută de Drăgan).

statuia lui decebal

Chipul lui Decebal a fost amplasat cumva strategic: foarte aproape de Tabula Traiana, placa memorială ridicată de împăratul Traian în urma victoriei asupra dacilor în urma celor două războaie (101-102, 105-106). Tabula de pe malul sârbesc al Dunării este singura dintre cele 10 plăci amplasate în Defileul Dunării care a rezistat până astăzi.

tabula traiana

Tabula Traiana (4 metri lungime, 1.75 metri înălțime) ar conține următorul text: „Împăratul Cezar fiul divinului Nerva, Nerva Traian, Augustus, Germanicus, Pontifex Maximus, investit de patru ori ca Tribun, Tatăl Patriei, Consul pentru a treia oară, excavând roci din munți și folosind bârne de lemn a făcut acest pod”. Placa se situa deasupra vechiului drum roman, dar a fost ridicată cu aproximativ 30 de metri în urma construcției barajului de acumulare Porțile de Fier.

Și da, e superb Defileul Dunării.