Cum au fost Zilele „I.L.Caragiale” la Iași

I.L.Caragiale – actorul Aurel Sorin Sandu, Teatrul „Masca” București

În calitate de partener media, la mijlocul săptămânii am participat la patru dintre manifestările organizate cu ocazia Zilelor „I.L.Caragiale” la Iași.

Astfel, miercuri, 28 noiembrie, la ora 17.00 am asistat la piesa „Năpasta” pusă în scenă de actorii Teatrului Național „Satiricus” din Chișinău. Sala a fost plină, peste trei sferturi dintre cei prezenți fiind liceeni. Din această cauză atmosfera a fost puțin ciudată: adolescenții râdeau când nu trebuia (la una dintre scenele de sex, spre exemplu) și tăceau când ar fi trebuit să râdă. La piesă au asistat și 22 de bătrâni de la Centrul rezidențial pentru persoanele vârstnice din comuna Mircești.

De la Teatrul „Luceafărul” am fugit la Filarmonică unde, începând cu ora 18.30,  s-a ținut un spectacol inedit, „Muzică şi publicistică”, format dintr-un concert coral și momente actoricești în interpretarea artiștilor de la Filarmonica „Moldova” și de actorii Teatrului „Luceafărul”. Corul Filarmonicii a interpretat, sub bagheta dirijorului Doru Morariu, mai multe din piesele dragi ale lui Caragiale, în timp ce actorul Liviu Smântânică, reprezentându-l pe Nenea Iancu, a interpretat fragmente din publicistica și scrisorile lui Caragiale, precum și din amintirile oamenilor de cultură din epocă.

Ziua de miercuri s-a încheiat cu un al doilea spectacol al actorilor Teatrului „Satiricon”. Sala Teatrului „Luceafărul” a fost plină și la ora 20.00 când a început piesa „D’ale carnavalului”. Față de primul spectacol, la acesta media de vârstă crescuse simțitor, iar comedia a fost simțită din plin de cei prezenți.

Joi, în ultima zi a festivalului, pe scena Teatrului „Luceafărul”, actorii Teatrului „Masca” din București au pus în scena piesa „O scrisoare pierdută”. Succesul a fost garantat: aproape 600 de oameni au asistat la spectacol.

Finalul i-a luat pe ieșeni prin surprindere: „statuile” au căpătat viață și s-au prins într-o horă în care au fost cooptați și spectatorii din primele rânduri.

În concluzie: Zilele „I.L.Caragiale” la Iași au avut parte de succesul așteptat (să nu uităm, totuși, că 2012 este declarat Anul Caragiale).

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *