Cum se mai pot câștiga peste 5.000 dolari pe lună?

bani-pablo-escobarAnul trecut am primit cu mare bucurie apariția unui nou serial produs de Netflix, Narcos. Am urmărit cu sufletul la gură primul sezon, am așteptat un an, apoi am digerat în mai puțin de 48 de ore cel de-al doilea sezon al serialului. Când credeam că durează prea mult până la a treia serie, zilele trecute am urmărit The Infiltrator, un film a cărui acțiunea se desfășoară cam în aceeași perioadă cu acțiunea din primele două sezoane ale Narcos: în timpul lui Pablo Escobar, cel mai mare traficant de droguri din istorie. Dar abia când am văzut The Infiltrator  mi-am dat seama că traficanții de acum douăzeci-treizeci de ani pălesc față de politicienii noștri. Oamenii lui Pablo Escobar se chinuiau din greu să facă și să spele suma de 10 milioane de dolari și mă uit la dosarele DNA din România și realizez că politicienii români (care sunt în același timp și afaceriști de succes) fac 10 milioane dintr-un singur contract cu statul.

Trecând peste această introducere care ne lasă un gust amar, te întrebi: ce trebuie să faci în România pentru a avea un câștig decent? Un profesor cu 20 de ani de școală (de la ciclul primar la doctorat), cu toate gradele luate și minim 10 ani vechime în câmpul muncii poate câștiga 2.000 de lei pe lună. Un sharomar cu experiență câștigă lejer 4.000 de lei pe lună. Un IT-ist bun și cu ceva experiență poate ajunge la un venit de 2.000 de euro lunar. Cu toate acestea, există și alte variante de a câștiga mulți bani și fără să fii politician murdar sau să faci afaceri cu statul. Dacă te orientezi către un studio serios de videochat poți ajunge să câștigi peste 5.000 de dolari lunar.

De la zero la o mie de euro pe lună

fete studioDacă ești tânără, open minded și îți dorești să câștigi destul de mult cât la un moment dat să ai propriul tău business, există posibilitatea să te fi gândit și tu la o carieră în videochat. Dacă alegi cu grijă studioul cu care vei lucra, ai toate șansele să nu te alegi doar cu promisiuni, ci cu fapte. Sunt studiouri care îți oferă un salariu garantat de până la 4.500 de lei lunar, pe o perioadă de trei luni. În plus, dacă cunoști bine o limbă străină, dacă vrei să devii un model exemplar și dacă ești serioasă și devotată vei ajunge la un salariu fix consistent, dar și să ai parte de training-uri intensive.

Ce trebuie să faci pentru a lucra într-un videochat?

În primul rând vreau să fac precizarea că există două secțiuni (domenii): există videochatul non-adult și videochatul adult. Videochatul non-adult este de obicei școala pentru adult, locul unde își fac ucenicia viitoarele modele.

Indiferent de secțiune, criteriile pentru a fi model videochat sunt simple: persoană de sex feminin între 18 și 35 de ani, cunoașterea a cel puțin unei limbi la (măcar) nivel de începător. Aduc un plus aspectul fizic plăcut, adaptabilitatea și capacitea de a lucra cu pasiune și cât mai multe ore.

Cam așa se mai pot câștiga peste 5.000 de dolari pe lună.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Un răspuns la „Cum se mai pot câștiga peste 5.000 dolari pe lună?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *