De la chirie la prima casă. Generația ratată

Amintire din Codrescu: sâmbăta era ziua în care realizai că hainele-s murdare și nu ai mașină de spălat
Amintire din Codrescu: sâmbăta era ziua în care realizai că hainele-s murdare și nu ai mașină de spălat

În urmă cu mai bine de un an scriam despre „5 ani în 500 de cuvinte și 12 case”; din martie anul trecut și până în acest moment, 5 ani s-au transformat în 6, iar cele 12 case în 14. Am avut ceva treabă, la o medie de peste 2 locuri de cazare pe an. Parcă mi-e frică să mă și privesc în oglindă: sunt singur că spatele mi se transformă, se va arcui mai mult și mai mult până va deveni o cocoașa, iar cocoașa  se va metamorfoza în cochilie. Am un feeling că sunt pe cale să mă transform într-un melc călător.

Când ești mai mereu pe picior de plecare e cam nașpa situația, să încerci mereu să ai cât mai puține lucruri. Și, ca un încăpățânat, când mă mut, de obicei plec mai întâi cu un rucsac în spate și abia după câteva săptămâni merg să-mi „strâng cortul din șatră”. În urma ultimei peripeții cu mutatul mi-am dat seama că am pierdut și singurele chestii care dau bărbăția unui bărbat: sculele! Da, se zice că un bărbat adevărat are întotdeauna scula potrivită la îndemână 😀 . Acum noroc de colegii de apartament: mai au ei o șurubelniță, un patent, fur și eu din bărbăția lor, ca să nu mă fac de răs.

Lăsând gluma deoparte, uneori regret că am prea multe lucruri, iar la mutat se simte mult asta, dar sunt momente în care vreau să pun mâna pe ceva și îmi dau seama că „acasă” nu e chiar „acasă” și că sunt multe care îmi lipsesc.

Alteori, te gândești, ca tot românul, că nu vrei să stai o viața întreagă în chirie și te gândești la căsuța ta. Dar nu e ca acum 20-30 de ani când părinții noștri își achiziționau un apartament cu 2-3 camere și reușeau să-l achite în maximum 2 ani. Și aici nu e vorba despre părinți cu funcții mari, ci de părinți ca ai mei, simpli muncitori, cu salarii medii înspre mici. Și uite că spre deosebire de tinerețea lor, tinerețea noastră este ceva mai grea. Și deseori suntem blamați că, vai, Doamne, nu facem aia-aia, că nu ne grăbim să punem bazele unei familii. Dar cum naiba să te grăbești să întemeiezi o familie când dintr-un salariu de începător abia ești pe linia de plutire. Studiu de caz: tânăr, proaspăt angajat, salarizare undeva la 250-300 de euro. Chirie: circa 100 de euro (când împarți apartamentul cu altcineva) sau 150 de euro (dacă vrei o garsonieră pentru tine); minim 50 de euro utilitățile (apă, Salubris, internet, gaz, electricitate, întreținere). Și uite că două treimi din salariu se duc pe chirie + cheltuieli. Dar omul trebuie să mai și mănânce, să-și cumpere produse de igienă, eventual să mai iasă să se destindă puțin, să își cumpere o haină… Și uite că ajungi în situația în care salariul nu te ajută foarte mult și cauți metode prin care să mai faci un ban sau apelezi la mici ajutoare financiare din partea familiei. Părinților noștri le-a fost greu, dar nu chiar așa. cum spuneam, ei își permiteau să cumpere un apartament pe care să îl achite în doi ani, noi trebuie să facem un credit pe 30 de ani pentru un apartament cu o cameră, maxim două dacă avem salariul bunicel. Și tot noi suntem generația ratată.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *