În Munții Buzăului sunt vreo 30 de peșteri naturale și antropogene pe care oamenii le-au utilizat în ultimele secole pentru a fi mai departe de comunitate și mai aproape de divinitate. Alexandru Odobescu a fost unul dintre personalitățile fascinate de aceste peșteri, le-a studiat, iar în anul 1871 a organizat o excursie arheologică la bisericile rupestre. La această excursie a participat și pictorul Henric Trenk (am încercat să găsesc online schițele făcute cu acest prilej, dar am eșuat). Ideea este că peșterile sunt cunoscute cercetătorilor de aproape 150 de ani. Au început să fie analizate, apoi uitate, au revenit în atenția cercetătorilor, apoi iar au căzut, cumva, într-un soi de umbră.

imagini de la alunis (1)Din complexul de biserici rupestre din zona Nucu-Aluniș-Bozioru cea mai accesibilă pare a fi biserica din Aluniș. Veneam de la Vulcanii Noroioși și nu mai era mult până la lăsarea întunericului. Din Buzău am mers pe DN10 spre Brașov, în localitatea Pătârlagele (60 kilometri de Buzău) am făcut dreapta spre localitatea Colți, apoi am urmat indicatorul spre Aluniș. Cei 7 kilometri de drum comunal păreau că nu se mai termină, iar singurele indicatoare erau către o pensiune, nu către complexul rupestru. În vara lui 2016, când am făcut excursia, asfaltul era ca inexistent, iar rigolele și panta abruptă ne-au dat emoții serioase. Ne-a trebuit ceva răbdare pentru a ajunge. GPS-ul nu ne-a mai ajutat pe ultima sută de metri și localnicii care ne-au zis că peșterile-s „hăt, peste deal”. Descurajați, am continuat să urcăm dealul pentru a găsi un loc numai bun de întors mașina. Surpriza avea să fie în vârful unui deal, vizavi de pensiunea care ne-a obosit prin prezența ei obsesivă pe indicatoare. În jur erau câteva case, o școală care amintea, ca dimensiune, de cele din perioada interbelică, pensiunea și un gard ce părea a fi de la cimitir. Și era de la cimitir, dar acolo se ascundea și bisericuța și chiliile săpate în piatră. Am fost din nou uimit de localnicii care ne indicau obiectivele de „peste deal” (unde, într-adevăr, sunt cele mai multe dintre peșterile naturale și antropice).

Deschizând timid poarta de la intrarea în „ansamblul rupestru Aluniș” (semnalat printr-o plăcuță), privirea a dat peste o bisericuță de lemn, vopsită în albastru. Apropiindu-ne am văzut, mai întâi, o chilie săpată în stâncă și apoi că biserica din lemn era o formă de protecție a bisericii săpate în stâncă.

imagini de la alunis1

imagini de la alunis2

În apropiere, urmând cărările bătătorite, am mai descoperit patru chilii săpate în stâncă.

imagini de la alunis 3

Despre peșterile din zona Nucu-Aluniș-Bozioru au existat numeroase terorii, unele ce duc istoria așezămintelor până în perioada pre-creștină și paleo-creștină, altele ce le aduc mai „aproape de prezent”, în secolul al XVI-lea.

imagini de la alunis 4

În bazele CIMEC (Institutul Național al Patrimoniului) este datată 1772 cu denumirea Biserica rupestră „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”. Două articole cu teorii despre începuturile bisericilor rupestre din Munții Buzăului pot fi accesate aici și aici.

La final las scurtul istoric care poate fi citit la intrarea în biserica rupestră din Aluniș:

Biserica cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” este una dintre vechile biserici de pe teritoriul patriei. Ea datează din anul 1274, fiind una din puținele biserici cu această vechime în care se mai săvârșesc sfintele slujbe.

Potrivit legendei, biserica a fost săpată într-un masiv stâncos de către doi ciobani, Vlad și Siomion, care-și pășteau turmele prin aceste părți. Se zice că unul dintre ciobani a auzit în timpul somnului o voce care-l îndemna să sape în stâncă, deoarece va găsi Icoana Maicii Domnului. Om credincios, ciobanul face întocmai și găsește, într-adevăr, icoana. Acest fapt l-a determinat să sape încăperea bisericii, împreună cu celălalt păstor și cu ajutorul nemijlocit al sătenilor.

S-a zămislit astfel sfântul lăcaș, iar numele celor doi ciobani se găsesc, dăltuite în piatră, în inscripția din Sfântul Altar, în stângă, lângă Proscomidiar.

De-a dreapta și de-a stânga bisericii se află trei încăperi săpate, de asemenea, în stâncă și care au servit drept chilii pentru deservanții (călugării) bisericii.

Biserica se aseamănă cu bisericuțele creștine din complexul de la Basarab (Dobrogea), prin arhitectură, prin inscripțiile gravate în stâncă, precum și prin existența chiliilor. Asemănarea se poate face și cu schitul Agaton și biserica de la Nucu, din apropiere. Probabil, între acestea din urmă și schitul de la Aluniș existau legături strânse. Dacă atestarea bisericii se face cam pe la anul 1274, satul Aluniș este mai vechi, deoarece, potrivit legendei, sătenii dau ajutor la săpatea bisericii, deci exista un sat bine întemeiat și care, probabil, avea un alt lăcaș de cult. Dacă comunitatea era deja organizată, trebuie să ne gândim că o așezare nu se formează peste noapte, deci satul Aluniș este mai vechi decât biserica, înscriindu-se, așdar, în rândul vechilor localități din țară.

La circa 4 km depărtate de Aluniș, se află culmea Zboiu, în care sunt săpate, în stâncă, niște galerii și un puț folosite de localnici în vremurile năvălirilor barbare. Un puț asemăntor și galerii galerii săpate în stâncă se găsesc la Râșnov, jud. Brașov, la Cetatea Țărănească. La cutremurul din 31 august 1986, intrarea dinspre vale către galerii s-a surpat.

În vremurile ce au trecut de la întemeierea schitului Aluniș, acesta a fost bine cunoscut. Drept dovadă stă dania Doamnei Neaga, cea care, în anul 1578 împroprietărește schitul cu o moșie. Între anii 1840 și 1850, la intrarea în biserică, perpendicular pe aceasta, s-a construit un pridvod (sion) din lemn, deasupra căruia se află clopotnița cu turlă mică. Această construcție anexă, din lemn, a fost ridicată prin strădaniile starețului Antonie Ciolăneanu. Biserica propriu-zisă (construcția din piatră) are formă de navă, cu tavan boltit. Absida Altarului este mică, prevăzută cu Sfânta MAsă, Proscomidiar, firidă pentru vase cultite, precum și cu fereastră. Și Naosul are fereastră pentru iluminarea Stranei cântărețului și pentru aerisire. Dimensiunile bisericii (ale lăcașului din piatră) sunt: 8,80 m lungime, 4 m lățime și 2.8 m înălțime.

În anul 1870 s-a așezat o Catapeteasmă din lemn de stejar, cu icoane din tablă de zinc, după Erminia Ortodoxă. Dăinuirea în timp a Catapetesmei a făcut ca aceasta să fie afectateă de umezeală specifică. Catapeteasma a fost făcută de Eromonaul Eftimie Ciolăneanu, iar peste vremuri a suferit modificări, asemenea și o parte din icoanele lucrate în tablă. Astfel, au fost aplicate patru icoane pictate pe piatră de zinc.

Pridvorul – pronaos este împodobit cu picturi, tot pe tablă de zinc.

Biserica a fost înzestrată cu lumină electrică, deși acest lucru dăunează originalității ei, ca monument istoric.

La intrarea în anexa de lemn se află inscripția care menționează renovările și restaurările, precum și ctitorii de dată mai recentă. Din rândul aluniștilor s-au ridicat: Egumenul Serafim – tipograf la Sf. Episcopie a Buzăului, cel care a lucrat rânduiala Sfintei Liturghii, după originalul Eromonahului Macarie. Lucrarea a fost terminată pe 10 septembrie 1856, în timpul Episcopului Filotei.

Biserica Aluniș este așezată într-un cadru natural deosebit de frumos și fiind un monument de gen mai rar întâlnit, atrage mulți turiști.

Planșe cu planul bisericii și a chiliilor de la Aluni din lucrarea „Arheologia peșterilor din minelor din România”, editura cIMeC, București, 2000

planse de la alunis

Later edit: Biserica rupestră de la Aluniș a fost efectată de un incendiu anul trecut, în luna decembrie

Despre autor

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Leave a Reply