Despre eficiența homeopatiei încă de la 1845

Recent, editura Junimea din Iași a publicat „200 de rețete cercate de bucătărie românească și alte trebi gospodărești” de M. Kogălniceanu și C. Negruzzi. „Cartea de bucate boierești” publicată inițial în 1841 se găsea oricum destul de greu prin librării: o ediție de la editura Vremea (din 2007) și una de la Paideia (din 2013), dar nu cred că ediția ieșeană va ușura accesul publicului doritor la opul pașoptiștilor.

Nu mă opresc, de această dată, la „rețele cercate”, ci la câteva informații culinare culese de Liviu Papuc în studiul introductiv (numit „În loc de aperitiv”):

Gazeta de bază a Moldovei timpului, „Albina românească”, „politico-literară” (1829-1858, cu întreruperi), păstorită de tradiționalistul Gheorghe Asachi, mai pigmentează viața culinară cu diverse informații, unele impregnate de un umor suculent, care nu știm cui i se datorează. De la relatări cât de cât credibile până la enormități patente, notele din gazetă ne arată că există o oarecare preocupare și pentru acest aspect social.  Nedorind să teoretizăm sau să clasificăm, vom lăsa în derulare, în ordine cronologică, unele dintre spusele timpului (fără a ne lipsi de plăcerea remarcării unor expresii de o suculență valabilă și astăzi):

Așadar:

Supă homeopatică

Cunoscut este metodul nou al doctoriilor numite: homeopatie, care este de a da bolnavului, de pildă: a zecea mie parte din un dram de doctorie. O gazetă engleză spre derâdere publică următoarea rețetă pentru acei care se supun unei asemenea cure:

„Să iei doi hulubi leșinați de foame, anină-i la fereastra bucătăriei, așa însă ca umbra lor să cadă în un vas cu zece vedre apă, astă apă să o fierbi pe încet 10 ceasuri, apoi limpezindu-se și strecurând-o, să dai pătimașului, la fiecare zece zile, câte o picătură în un pahar de apă”.

(Albina românească nr.13, 1845, p.49)

Bonus

Efectul cel dintâi al cafelei

Somnul cel dintâi și liniștit al lui Adam a fost și cel de pe urmă; el s-a trezit și a văzut o femeie. Lucru firesc a fost că au pierdut paradisul (raiul). De unde peste puțin s-au și mutat. În jurul lor domnea singurătatea; nici o frunză de pe ram nu se clătina, nici un freamăt îi zicea adio! Eva, supărată, nu spunea nici măcar un cuvânt, și Adam pășea întristat lângă dânsa, cum fac astăzi bărbații când merg la preumblare cu soțiile lor. În urmă osteniți se așezară sub un copac, dar Eva tot tăcea. Deodată căzu de pe arbore un grăunte chiar în gura Evei și atuncea începu ea a vorbi neîncetat ca un șipot. Adam mirându-se de aceasta, luă câteva grăunțe din acel arbore, ce era de cafea, și le semănă în pomătul său. De câte ori îi era de urât, da Evei câțiva sâmburi și retorica ei pururea se înnoia. Precum se vede metodul de a face pe femei să vorbească s-au găsit încă de la Adam, dar de atunci și până astăzi nu s-au aflat metod de a o face să tacă. Acuma s-au pus un preț însemnător pentru acel ce ar afla asemenea metod!

(nr.89, 1 nov. 1843, p.356)

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *