Despre părinți și copiii adoptivi

familie fericitaUneori mi se pare că Darwin s-a înșelat mult atunci când afirma despre supraviețuirea celui mai puternic (dar asta va fi subiectul unei alte postări). Cert este că dintre toate ființele vii oamenii par să fie cele care au cea mai mare grijă față de urmași. Excepțiile care fac subiectul știrilor nu se pun, ele sunt doar excepții. Părinții încearcă mereu să ofere tot ceea ce este mai bun pentru copii, de la o bonă care să-i îngrijească și să-i învețe diferite lucruri, la gradinita limba engleza, la școli bilingve, meditații pentru examene sau pentru rezultate mai bune la școală, sprijin pe perioada studiilor superioare, încercarea de a le găsi un serviciu cât mai bun. Chiar și atunci când situația financiară nu le-o permite, părinții rup de la gura lor și de la alte cheltuieli pentru a investi în viitorul copiilor. Uneori copiii nu înțeleg acest lucru. Întotdeauna există conflicte între generații. Părinții îmbătrânesc și uită cum se comportau ei când aveau vârsta copiilor. Dar mai există și dorința părinților ca urmașii lor să nu repete aceleași greșeli pe care le-au făcut și ei. Și nu întotdeauna sfaturile sunt luate ca atare, ca venind din partea părinților, a unor persoane care au trecut prin viață, s-au lovit de nenumărate probleme, dar care au mers mai departe. De multe ori, din partea copiilor, mai ales în adolescență, vine întrebarea „de unde știi tu ce-i mai bine pentru mine?”. Și este vorba tocmai despre ceea ce am precizat mai sus: părinții au mai fost puși în diverse situații, au trecut prin viață. De aceea un părinte îi poate spune copilului „eu ca tine am mai fost”, fără să fie vorba despre un reproș sau o afirmație conotativă.

Ciudat este că majoritatea celor care ne conduc (să le spunem pe scurt politicieni) nu sunt copii, ci adulți prin toată firea, oameni trecuți prin viață, oameni care au familii, care au crescut sau care cresc copii. Și investesc în viitorul copiilor. Dar uită că, ajunși într-o funcție importantă, ministru să zicem, ei nu mai sunt doar părinții copiilor lor, ci și părinți pentru locuitorii acestei țări. Și vin cu tot felul de propuneri și măsuri prin care acești copii adoptivi, cetățenii, sunt cei neglijați. Nu rareori ne-a fost dat să aflăm că fiul ministrului Educației urmează cursurile unei facultăți din Occident. De ce? Pentru că nici el, ministrul, nici cei dinainte lui sau cei din preajma lui nu au făcut nimic bun pentru a  ajuta sistemul educațional românesc să fie la standarde occidentale. Ce fel de părinți mai sunt atunci.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *