Două poeme din Antologia orășelului Spoon Rivers de Edgar Lee Masters

edgar lee masters antologia oraselului spoon riverEdgar Lee Masters, Antologia orășelului Spoon River, București, 1968, Editura pentru Literatură Universală, În românește de Ion Caraion, Prefață de Virgil Nemoianu.

Sânt poeți care se păstrează în posteritate printr-un vers, ori printr-un poem. Edgar Lee Masters a rămas în lirica lumii printr-o singură carte (Ion Caraion)

245 de epitafuri scrise și rostite chiar de cei care se odihnesc sub piatra de mormânt.

Două dintre poemele care mă fac să întreb cum de am descoperit atât de târziu un poet și un volum de poezie atât de bun:

Reuben Pantier

Da, Emily Sparks, rugăciunile tale n-au fost zadarnice

și nici dragostea ta n-a fost toată în zadar.

Tot ce am însemnat eu în viață

Datorez nădejdilor tale care n-au vrut să renunțe la mine,

Iubirii tale care mă tot vedea bun ca la început,

Dragă Emily Sparks, lasă-mă să-ți spun acum povestea mea.

Trec peste înrâuririle tatei și mamei;

Fiica pălărierului mi-a zăpăcit sufletul

Și am plecat în lume

Și-am cunoscut toate primejdiile,

Și mi-au plăcut femeile, vinul, mi-a fost dragă viața.

Într-o noapte, în Rue de Rivoli,

Beam vin cu una cu ochi negri,

Și ochii mei înotau în lacrimi.

Cocota credea că-s lacrimi de dragoste, căci a zâmbit,

Surâdea gândului că mă cucerise.

Dar sufletul meu călătorea la trei mii de leghe depărtare

Prin zilele când mă învățai carte la Spoon River…

Și tocmai pentru că tu nu mai puteai să mă iubești,

Nici să te rogi pentru mine și nici scrisori să-mi scrii,

În locul acestora vorbea veșnica ta tăcere.

Dar cocota cu ochi negri lua lacrimile mele drept ale ei

Ca și mincinoasele sărutări pe care i le dam.

Cumva, începând din ceasul acela, am avut o nouă viziune,

Dragă Emily Sparks!

Emily Sparks

Unde e băiatul meu, băiatul meu?

În care îndepărtată parte a lumii?

Acela pe care, din întreaga școală, cel mai mult l-am iubit

Eu, profesoara, fata bătrână, inima neprihănită.

Eu care îmi făcusem din toți niște copii ai mei?

Îl cunoșteam oare bine pe băiatul meu,

Crezându-l un spirit înflăcărat, vibrând

În permanentă aspirație?

Băitaul meu, dragul meu, pentru care m-am rugat și m-am rugat

Adesea noaptea, în ore de veghe!

Mai ții tu minte scrisoarea pe care ți-am trimis-o

Despre atât de minunata iubire a Mântuitorului?

Dacă ai primit-o sau nu,

Oriunde-ai fi acuma, băiatul meu,

Lucrează de dragul sufletului tău,

Pentru ca tot lutul, toată zgura din tine

Să se mistuie în flăcările tale

Până ce totul va fi numai lumină,

Numai lumină!

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *