În fiecare bărbat se ascunde un meseriaș

Cred că toți bărbații au o genă a bricolajului. Nu știu să existe bărbat care să spună: „Dragă, nu știu ce a pățit întrerupătorul. Hai să chemăm un electrician” înainte de a încerca să repare el întrerupătorul cu probleme. Și se întâmpla asta chiar dacă bărbatul nu are nicio idee despre ce ar trebui să facă. Dar… bărbatul întotdeauna va spune că știe să facă și să repare tot, fie pentru că a citit undeva, fie că a văzut el la un prieten, fie că dacă nu se descurcă se uită pe net. Și nu vorbim aici despre a nu avea încredere într-un meseriaș, ci despre faptul că bărbatul este omul bun la toate. „Cum să nu știu eu să schimb o baterie la chiuvetă?!”. E ceva jignitor pentru un bărbat să recunoască că nu poate face ceva. Dar când se chinuie și se tot chinuie și nu reușește, cu coada între picioare se va da bătut și va încerca să rezolve altfel. Și tot el este cel care se va interesa de electrician („lasă că știu eu un băiat de la mine de la firmă” sau „Îl mai știi pe Icsulescu, cel cu care ieșeam la fotbal? El din asta mai face un ban”).

Zilele acestea, în timp ce mergeam spre bancă să plătesc niște facturi, trecând printr-o curte interioară am văzut o imagine demnă de micul gospodar: niște muncitori care lucrau la acoperișul unei anexe se chinuiau să scoată lanțul drujbei pe care au folosit-o pentru a tăia lemnul ce era în plus. Și se uitau la drujbă și nu reușeau să îi scoată lanțul. Fix când unul se pregătea să sune pe cineva (probabil „colegul de fotbal ce le știe pe toate”), în dreptul porții ajunge, cu bicicleta, unul dintre tipii de la firma ce se ocupă cu montat interfoane. Îi salută și îi întreabă dacă îi poate ajuta cu ceva. Inițial muncitorii de la acoperiș o fac pe vitejii. Unul dintre ei își face curaj și îi zice ceva. Tipul de la firma de interfoane se uita în coșul bicicletei, caută câteva secunde și scoate o mașină de nituit și de spart lanțuri și le zice: „E bine să fii întotdeauna pregătit”. Mi s-a părut o scenă demnă de a fi ecranizată. Nu știu ce s-a întâmplat mai departe, cert este că atunci când m-am întors, pe același drum, fiecare muncea de zor: o echipă la acoperișul anexei și doi tipi făceau probele la interfon.

Zilele trecute am încercat să scot și din mine micul gospodar. Acum vreun an am cumpărat patru scaune pliabile din lemn de brad, iar de ceva timp unul dintre ele a început să se bălăngăne aiurea. M-am uitat la el și mi-am dat seama că e posibil să fie din cauza șuruburilor slăbite. Scot dintr-un dulap trusa șurubelniței electrice și încep să caut capul potrivit. Și am tot căutat, dar nu am găsit nimic. Scaunele nu erau prinse cu șuruburi, ci cu nituri. Nu aveam ce să le fac, nu aveam cum să le strâng, să fac ceva să le repar. Orgoliul bărbătesc mi-a fost rănit. Atunci i-am spus soției că scaunele pe care le-am cumpărat în urmă cu un an sunt de unică folosință.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *