Fostul Remar are probleme: moldovenii se plâng că trenurile modernizate la Pașcani s-au defectat

GT4M, tramvaiul modernizat la Pașcani
GT4M, tramvaiul modernizat la Pașcani

Cel mai mare centru feroviar din România a fost înființat la Pașcani, în anul 1869, sub denumirea Atelierele CFR Pașcani. Atelierul de la Pașcani are și câteva cotituri în istorie: în 1969 are loc un proces de specializare determinat de dezvoltarea pieței locale; în 1992 S.C. Remar S.A. devine societate comercială pe acțiuni cu capital majoritar de stat; în anul 2004 Remar este privatizată, Grupul Feroviar Român preia pachetul majoritar; pentru a marca o nouă etapă de dezvoltare, în anul 2013, numele companiei este schimbat din Remar în Electroputere VFU Pașcani.

Tramvai modernizat la Pașcani

În urmă cu o lună de zile, Electroputere VFU Pașcani prezenta tramvaiul GT4M, un tramvai GT4 produs în anul 1962 la Stuttgart (unde a și circulat 35 de ani), din depoul RATP Iași, modernizat complet ca varianta pentru un transport în comun modern pentru municipiul Iași. Tramvaiul este gata din anul 2012, dar a stat în depoul RATP ba pentru teste, ba pentru o omologare provizorie. Și uite că pe 27 iunie a.c., tramvaiul modernizat a ieșit „la stradă” în Iași. Despre costurile de producție s-au vehiculat mai multe cifre, de la 350.000 de euro la ceva peste jumătate de milion de euro. Prezent la evenimentul de lansare (detalii aici), Gruia Stoica, președintele Grampet Group și cel care a înființat Grupul Feroviar Român (deținătorul Electroputere VFU Pașcani și cel care a câștigat licitația pentru privatizarea CFR Marfă) vorbea despre cele 100 de tramvaie pe care Pașcaniul le-ar putea produce pentru Iași (bineînțeles, dacă se găsesc fonduri și acelea să fie europene).

Băsescu, DIICOT-ul și moldovenii l-au luat pe Gruia Stoica în vizor

Toată treaba a fost bună până când:

– Traian Băsescu a afirmat că Grupul Feroviar Român nu are banii necesari pentru a cumpăra CFR Marfă

– Gruia Stoica a intrat în vizorul DIICOT Iași

– Ministrul moldovean al Transporturilor, Vasile Botnari, a declarat că va cere despăgubiri firmei românești care a modernizat trenuri moldovenești.

Știrea cu trenurile moldovenești modernizate de o firmă din România este o știre proaspătă, de vineri, 26 iulie a.c., iar firma în cauză este Remar Pașcani (actuala Electroputere VFU Pașcani). Ministrul moldovean este revoltat că 3 din cele 4 garnituri se află în depou pentru că s-au defectat de mai multe ori, însă specialiștii nu reușesc să le dea de cap problemelor ivite de această dată. O altă problemă ar fi că vopseaua s-a șters la mai puțin de un an de la renovare.

Înainte ca Primăria Iașului și RATP sau SCTP să ia o decizie și să renoveze tramvaiele la Pașcani lucrurile ar trebui analizate atent. Indiferent de decizii, tunuri se vor da, dar dacă tot se dau, măcar produsele să fie de calitate.

Ca fapt divers: tramvaiul modernizat la Pașcani s-a defectat deja de două ori în mai puțin de o lună. E totuși prototip, trebuie să înțelegem.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *