Generația cu cheia morții la gât

credit imobiliarFain cât ești tânăr și frumos, fără griji și fără prea multe bătăi de cap. Fain e și după. Și trecerea e atât de subtilă încât abia e perceptibilă. Am terminat liceul, am făcut o facultate, am continuat cu un master, am lucrat și în timpul facultății, am lucrat și după. După cinci ani de studii în Iași am trecut de la job-uri part-time, la unul full-time și am stat la acel job fix un an de zile. După acel an am lăsat și job-ul și Iașul și am ajuns în Sibiu. Sunt cinci luni de când am dat Moldova pe Ardeal, dar mi se pare că sunt aici de-o veșnicie. Sunt două luni de zile de când am din nou job full time și am impresia că, la fel, fac asta de când mă știu.

În timpul facultății am stat, cum e indicat pentru toți studenții, măcar la începutul studenției, în cămin. Și în șase ani am schimbat destul de multe cămine (9 sau 10 în care am stat legal măcar câte două luni) și am schimbat câteva chirii. Nu am făcut nazuri nici când stăteam cinci băieți în cameră, buda și dușurile erau la comun, în capătul holului și erau infecte.

Ideea este că a fost frumos, cât a fost frumos, dar nu mai sunt student. Nu mai am nici timpul nici energia să pierd cinci nopți pe săptămână cu beții și alte chestii frumoase în studenție, nu mai am chef să împart camera cu încă trei-patru indivizi, nu mai am chef să nu găsesc dimineața o budă sau o chiuvetă curată. Și în Sibiu tot în chirie stau, dar garsoniera mi se pare tot mai mică și nu o soluție pe termen lung. Da, am început să mă gândesc cu nu vreau să stau toată viața în chirie, că vreau o casă a mea, să știu că nu mă presează și nici nu trebuie să dau socoteala vreunui proprietar, că nu îmi trebuie acordul lui să mai pun un raft pe perete, că pot să cumpăr mobila bucatarie fără să mă întreb dacă îmi decontează cineva din chirie, să pun pe jos un covor care îmi place, să văruiesc pereții în ce culori îmi plac, să am un pat doar al meu, în care să nu fi dormit și alți chiriași. Vreau trei camere pe care să le aranjez cum vreau (una neapărat bibliotecă).

Vreau multe și cu cât îmi doresc mai mult să se întâmple acest lucru, cu atât îmi dau seama cât de greu este să îți împlinești visul. La salariile de azi și la prețurile de pe piața imobiliară, fără un împrumut nu voi reuși niciodată. Și, la un moment dat, va trebui să îți iei inima în dinți și să te înhami la un credit pe 30 de ani.  Asta este singura variantă pe care eu, și alte câteva zeci de mii de tineri din România o avem la dispoziție. Să nu aud părinții cum încep „pe vremea mea …. casa” pentru că pe vremea lor un apartament ți-l cumpărai cu banii câștigați într-un an de zile. Mă refer la părinții care aveau job-uri normale, clasa muncitoare. Clasa muncitoarea, tinerimea de azi, mor și tot nu își văd creditul pentru casă achitat integral.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *