Înapoi în Evul Mediu

Fără să am un chef de a face ceva anume, mi-am petrecut azi câteva ore citind tot felul de chestii, fără a lăsa laptopul din brațe. Așa mi-a fost dat să aflu de o poveste care chiar m-a îngrozit. Vorbim de refugiați și de faptul că suntem un popor (destul de) tolerant, dar adevărul se ascunde la altă masă.

Întâmplarea care m-a îngrozit s-a petrecut la sfârșitul lunii august într-un sat din Botoșani, Iacobeni (comuna Dângeni). Pe scurt: un localnic se declară un om care are libertate maximă în ceea ce privește religia. Se declară ortodox, dar simpatizează cu adventiștii. Acest bărbat cumpără o clădire în care a funcționat un bar și o amenajează drept casă de rugăciune pentru simpatizanții adventiști (spun simpatizanți pentru că în acea localitate nu există adventiști, ci doar oameni în curs de inițiere în tainele adventismului). În acea locație, la finalul lui august a fost o tabără biblică unde au participat 10 copii. Dureros este ce s-a întâmplat duminică 30 august, dar și ziua următoare. La slujba de duminică preotul ortodox din sat a ținut o predică în care îi îndemna pe credincioși să-și apere credința străbună și să îi atace pe adventiști. Lucru ce s-a și întâmplat a doua zi, când preotul ortodox împreună cu 30 de localnici înarmați cu bâte a dat buzna peste lăcașul de cult adventist și i-a speriat pe cei prezenți și i-a amenințat. Pentru a înțelege dramatismul trebuie să știm că cei peste care s-a dat buzna sunt cei 10 copii prezenți la tabăra biblică, bărbatul care a înființat casa de rugăciune și omul de serviciu care se ocupă de ea. Ca situația să țină de un absurd tragi-comic, preotul ortodox a sunat la poliție. Polițistul ajuns la fața locului nu a avut nimic de comentat când a văzut gloata cu bâte în mâini, ci l-a chemat la anchetă pe pastorul simpatizant al adventiștilor. Din presa locală am înțeles că sunt niște anchete în curs de desfășurare ce vizează discriminare religioasă și tot de acolo am aflat că preotul ortodox a răspândit prin sat zvonul că cei 10 copii participanți la tabără biblică au fost racolați pentru pentru că sub masca religiei adventiștii practică traficul de organe.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *