ManiFEST pentru o lume curată

De curând m-am întors de la Roșia Montană din mijlocul FânFestului. Pentru mine a fost prima participare la FânFest, primul contact cu adevărații activiști, prima dată când am putut afla direct de la locuitorii din Roșia Montană părerile lor despre proiectul minier pus la cale de Roșia Montană Gold Corporation. În afara activiștilor ce au declarat război RMGC și cianurilor, la FânFest au fost și activiștii care au declarat război fracturării hidraulice. De la ei am aflat despre ManiFEST, primul festival internațional împotriva fracturării hidraulice din România.

ManiFEST va avea loc în perioada 6-8 septembrie 2014, la Puiești, județul Vaslui și este organizat de Rezistența Puiești, Rezistența Pungești, Grupul Fără Fracturare și Grupul de Intervenție Civică, în parteneriat cu primăria Puiești.

Pentru mai multe detalii despre festival, redau comunicatul de presă redactat de echipa ManiFest:

Noi, mai multe organizații și grupuri informale care se opun fracturării hidraulice, sprijiniţi anul acesta de Primăria comunei Puieşti, judeţul Vaslui, ne-am unit eforturile pentru a organiza primul festival dedicat menținerii curate a apei, aerului, pământului și a sănătății oamenilor, prin stoparea fracturării hidraulice. Ideea festivalului a pornit de la conştientizarea faptului că problemele sociale şi politice se pot comunica mult mai uşor prin intermediul artei şi al muzicii.

Festivalul ManiFEST de la Puieşti reprezintă prima ediţie a unui eveniment civic multianual care trage un puternic semnal de alarmă asupra pericolelor fracturării hidraulice în exploatarea hidrocarburilor, punând accentul pe dreptul comunităţilor şi al indivizilor la un mediu curat. Dorim, prin acest festival, să prezentăm alternative de dezvoltare pentru comunităţile rurale, dincolo de extractivism şi exploatarea nesustenabilă a resurselor naturale. 

Festivalul va contribui la întărirea conştientizării problemei fracturării hidraulice în România, mai ales în rândul tinerilor. De asemenea, va sprijini comunităţile rurale din zona Moldovei, şi nu numai, în lupta lor împotriva fracturării hidraulice. Festivalul este organizat de o echipă de voluntari din mai multe orașe, precum și din diaspora. Acesta va ajuta, printre altele, și la consolidarea taberei de rezistenţă de la Puieşti. 

Fracturarea hidraulică reprezintă un procedeu de extragere a gazelor de şist şi a altor hidrocarburi neconvenţionale cu impact extrem de nociv şi ireversibil asupra mediului şi sănătăţii umane.

DE CE PUIEȘTI?

Cu puieștenii nu te pui. Sunt deciși, ca și pungeștenii și mulți alți români, să se opună până la capăt ororii fracturării hidraulice. Pentru asta, au nevoie de sprijinul și solidaritatea noastră, a societății civile. Ea le va da putere să lupte cu și mai mare determinare împotriva sondei care urmează să vină, iar pe noi, pe cei veniţi să îi sprijinim, ne va ajuta să le înțelegem și mai bine lupta. 

De asemenea, solidaritatea cu Puiești, ca și cea cu comunitatea greu încercată de la Pungești, va arăta oamenilor din comunitățile amenințate de fracturarea hidraulică (marea majoritate a localităților rurale din zona de câmpie, deal și podiș), că nu sunt singuri în fața acestei agresiuni fără precedent – FRACTURAREA HIDRAULICĂ. 

Festivalul se va organiza pe un teren aflat în imediata vecinătate a perimetrului Chevron, la 1 km distanță de satul Puiești. 

Vom avea ateliere de activism, de rezistenţă civică sau de energii alternative, un seminar despre gospodăria țărănească autosustenabilă și despre land grabbing, proiecții, dezbateri, muzică, hrană sănătoasă şi multă energie pozitivă. În cadrul evenimentului, se va organiza și un marș pe biciclete între localitățile Puiești și Pungești. Pentru programul actualizat, vă rugăm să vizitați site-ul festivalului: http://www.festivalmanifest.ro/

Artiști confirmați:

Artiștii și trupele care vor cânta la prima ediție a Festivalului ManiFEST: Gologan (BG) / Darren Nesbit (UK) /Aria Urbana / Maria Răducanu / Harry Tavitian & Mihai Iordache / Baba Dochia / El Negro / STEMA / Poetrip / Fine, it’s Pink / Crowd Control / Soul Serenade / Pinholes / Taissia & Teodor Amarandei / Aud Band / Tzetze&Friends / Lish / Afty / Dj EllieN / Rotaru 

Dorim să precizăm că toți artiștii și toate trupele confirmate până în prezent au acceptat să cânte pro bono la festival, evenimentul fiind susținut financiar în cea mai mare parte din donații. Orice ajutor este binevenit în acest sens, iar cei care doresc să susțină financiar desfășurarea festivalului, vor găsi toate detaliile necesare pe pagina: http://www.festivalmanifest.ro/donatii/

CONTEXT SOCIAL

Pungești a devenit deja un simbol al rezistenței împotriva fracturării hidraulice. Vreme de 8 luni, oamenii din Pungești au dat dovadă de un curaj civic rar, care a atras respectul și elogiile presei şi oamenilor din întreaga lume. Acum, sonda de explorare pentru gaze de șist de la Pungești a fost demontată, întrucât faza de explorare a fost finalizată.  

După Pungești, urmează Puiești, unde compania Chevron intenționează să-și instaleze a doua sondă de explorare pentru gaze de șist din România, în ciuda opoziției masive a comunității locale. Aici, în 2013, Consiliul Local a votat în unanimitate o hotărâre de interzicere a fracturării hidraulice pe teritoriul comunei lor. Locuitorii din Puieşti sunt, ca și la Pungești, total împotriva fracturării hidraulice. 

Cu toate acestea, Chevron a obținut autorizația de constructie în vara lui 2014 și urmează să foreze o sondă de explorare, posibil şi de exploatare a gazelor de şist. De data aceasta, spre deosebire de acum un an, la Pungeşti, când Chevron, ajutat de organele statului, a intervenit în forţă, reprimând opoziţia localnicilor, vrem să le-o luăm înainte. Să îi întâmpinăm cum se cuvine: nu cu pâine și sare, ca pe niște oaspeți de onoare, ci cu decibeli mulți, așa cum au ei de gând să folosească la sondă, zi și noapte. Și cu rezistență pașnică, creativă, inteligentă, așa cum le stă în fire oamenilor de pe aceste meleaguri. Să spunem cu toții un NU hotărât fracturării hidraulice. 

Această sondă planificata a fi forata la Puiesti reprezintă doar una dintre cele 2800 de sonde planificate a fi forate pe teritoriul perimetrului EV2 Bârlad și una din zecile de mii de sonde pentru gaze de șist, planificate a fi forate pe întreg teritoriul României, pe suprafețele concesionate de ANRM pentru exploatarea hidrocarburilor, inclusiv cele neconvenționale (gazul și petrolul de șist). Concesiunile acoperă peste 60% din teritoriul României, făcând din fracturarea hidraulică cea mai mare problemă de mediu cu care România se va confrunta pe termen mediu și lung, dacă societatea civilă nu se va mobiliza pentru oprirea acestui proiect extrem de periculos pentru mediu și sănătatea publică. 

Cu speranța într-o Românie și o lume fără fracturare hidraulică,

 Echipa ManiFEST

 

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

2 răspunsuri la „ManiFEST pentru o lume curată”

  1. Pingback: Se conturează tabăra de rezistență de la Puiești. Urmează Festivalul ManiFEST (6-8 septembrie) | Lumea lui Fede
  2. Pingback: Festivalul ManiFest, 6-8 septembrie 2014, Puiesti. Program | Lumea lui fede

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *