Nobelul şi marginalitatea literaturii române

Foto: catavencii.ro

Dacă ne raportăm valorile la etalonul Premiului Nobel, vrem, nu vrem, trebuie să recunoaştem, suntem nişte provinciali. Provincialismul literaturii române nu are nimic de-a face cu esteticul. Pentru a ne asuma acest statut, trebuie să înţelegem care este treaba cu Nobelul.

Dinamita pe care a inventat-o Alfred Nobel în urmă cu 150 de ani îşi face resimţit efectul abia acum. Prin testamentul său, Nobel dorea să-i premieze pe cei care, în anul precedent, au adus „cele mai mari servicii umanităţii”, iar premiul literar să fie acordat celui care a realizat „cea mai remarcabilă lucrare într-o tendinţă idealistă”. Avem de-a face cu un criteriu subiectiv, fapt ce va conduce întotdeauna la diverse controverse. Nu o singură dată s-a afirmat că Nobelul literar se acordă pe principii geopolitice. Pe scurt: nu contează doar ce scrie un autor, ci şi povestea lui, cu cine s-a luptat, dacă a fost dizident sau nu, dacă i-au fost arse sau interzise cărţile, dar şi ce efect au avut scrierile sale în afara graniţelor unde au fost publicate.

Nu am crezut şi nu am simţit niciodată că premiul acordat Herthei Müller în urmă cu cinci ani ar fi un Nobel românesc; prozatoarea are o biografie, are conflicte şi multă ură –  şvabii ei şi comunismul de la noi au ajutat-o să ia râvnitul premiu. Dacă ar fi rămas în ţară, Hertha Müller ar fi fost doar unul dintre scriitorii de duzină ce populează peisajul literar românesc. Nobelul Herthei nu este al nostru la fel cum cel obţinut în anul 2000 de Gao Xingjian nu este al Chinei, ci al Franţei.

Nici în 2012 Mircea Cărtărescu nu a ratat nimic, chiar dacă un cotidian central titra că „Mo Yan i-a suflat Nobelul”. Nu avem nicio garanţie că el se alfa pe lista scurtă. Când casa de pariuri Ladbrokes îl plasa pe scriitorul român în prima treime a clasamentului artiştilor care ar putea obţine Nobelul literar e ca şi cum ar fi spus cine va juca finala Champions League din anul 2014. Nu trebuie să uităm că nominalizările la Nobel nu se cunosc şi că listele scurte sunt secrete timp de 50 de ani. În rest, totul e speculaţie, dar şi entuziasmul românilor că suntem importanţi, că nu suntem marginali şi ca avem valori universale. Unde sunt Nobelurile lui Rebreanu, Blaga sau Stănescu? Cu ce este mai universal Cărtărescu decât cei enumeraţi mai sus? Nu aştept răspunsuri, ci doar puţin brainstorming din partea fiecăruia.

Nobelul nu este premiul aşteptat de marea masă a românilor, nici măcar de scriitori, ci de instituţiile care gestionează cultura română. Un Nobel ar justifica eforturile financiare de a promova literatura română în afara graniţelor. Până şi Mircea Cărtărescu, veşnicul nostru candidat la această distincţie, conştientizează care sunt şansele „Ştiind modul în care se acordă, ştiind că există un milion de scriitori în lume, ştiind că dintre aceştia 3.000 sunt îndreptăţiţi să spere la acest premiu, e ca şi cum ai avea ambiţia monstruoasă de a câştiga la 6 din 49 în fiecare an.” (dintr-o intervenţie televizată din dată de 11 octombrie 2012)

Când la începutul anilor 1900 scriitori precum Lev Tolstoi sau Henrik Ibsen şi, în zilele noastre, Ismail Kadare şi Milan Kundera nu au primit Nobelul, ce pretenţii mai putem avea noi? Este Nobelul etalonul suprem care încununează succesul şi valoarea unui autor? Dar al unei literaturi?

DACĂ ȚI-A PLĂCUT ARUNCĂ UN OCHI ȘI PE-AICI

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Un răspuns la „Nobelul şi marginalitatea literaturii române”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *