O scurtă istorie a celei mai vechi biblioteci universitare din țară

De șapte decenii BCU are sediul în fosta Fundație Fedinand

Înglobând fonduri care au făcut parte din fostele biblioteci ale Academiilor domnești (între care și Academia Vasiliană, ființată la Mănăstirea Trei Ierarhi, de la 1640) și bucurându-se de continuitate și stabilitate începând cu anul 1835 ca Bibliotecă a Academiei Mihăilene, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași este cea mai veche bibliotecă universitară din România.

Începând din anul 1945 B.C.U. Iași are sediul în locul fostei Fundații Ferdinand, clădire construită special pentru bibliotecă, dar de-a lungul timpului a avut mai multe sedii. Dacă între 1835-1860 a funcționat în clădirea Academiei Mihăilene, între 1860-1897 a funcționat în universitatea veche (actuala clădire a Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa”), din 1897 și până în 1945 a funcționat în Universitatea nouă, unde astăzi este sediul Bibliotecii Universității Tehnice „Gh. Asachi”. În această perioadă, Biblioteca Universității din Iași a funcționat într-o singură încăpere, „superbă din punct de vedere arhitectural, bogat ornamentată cu picturi murale, cu un plafon splendid, cu mobilier de stejar ce costase la acea vreme suma fabuloasă de 100.000 lei.” (Monografia B.C.U. „M. Eminescu, Iași, 1989).

Poate te interesează cartea „Iașii de odinioară”  (transportul este gratuit)

Sediul Bibliotecii Universitare între anii 1897-1945, astăzi sediul Bibliotecii Universității Tehnice „Gh.Asachi”
Sediul Bibliotecii Universitare între anii 1897-1945, astăzi sediul Bibliotecii Universității Tehnice „Gh.Asachi”

Citiți pe www.iasi.fede.ro mai multe detalii despre istoricul cele mai vechi biblioteci universitare din țară. 

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *