Pigmeul de Nicolina

Asta e prima imagine care m-a întâmpinat de la fereastra noii „case”
Asta e prima imagine care m-a întâmpinat de la fereastra noii „case”

Ești intrus nu doar dacă nu ești recunoscut ca fiind din zonă. Intrus ești atunci când folosești un alt limbaj decât cel al aborigenilor.

Oficial, de azi, stau în Nicolina. Terminăm de aranjat lucrurile prin garsonieră, coborâm să ducem gunoiul. Aproape de miezul nopții și magazinul de la parterul blocului e deschis (de câteva zile mă chinui să îi înțeleg programul, dar nu am nici o șansă să reușesc: la 12 noapte e deschis, într-o zi e deschis și pe la 4, a doua zi pe la 3 jumate e închis și tot așa). Ca să nu mai mergem la non-stop, intru să văd dacă au pâine și ceva de-ale gurii. De afară se observă ceva hărmălaie înăuntru: vânzătorul stă de vorbă cu doi tipi, ceva mai dubioși. Unul, gen Dorel, stă la intrare, pe scăunel; al doilea, un soi de Costel abia ieșit din pârnaie, cu un dinte da și doi nu, în fața vânzătorului, râde grotesc și-i ies printre găurile din gură tot felul de expresii. Vânzătorul și celălalt tip râd copios la glumele lui „Costel”.

Intru în magazin, dau un „Bună seara!” și brusc se face liniște. Întreb de-o pâine, de-un pate, achit, mulțumesc frumos și urez „O seară bună!”. Pentru cele 2-3 minute cât am stat în magazin, m-am simțit ca un pigmeu printre europeni: toți s-au holbat la mine și s-au blocat și mai mult când am mulțumit și m-am pregătit de plecare. În cele 2-3 minute am simțit privirea lor ciudată. „Costel” și-a pus mâinile în șold și m-a analizat vreo vreo două ori din cap până-n picioare de parcă eram un produs de vânzare.

Aventura abia începe. După 5 ani, încep să cunosc oameni și oameni.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

5 răspunsuri la „Pigmeul de Nicolina”

  1. chill man ! Bine ca nu auzi de experientele neplacute cu romanii, ale celor ce te intreaba ce natie esti….Ajung sa-l citez pe Connect R……..

  2. Probabil ești singura persoană pe care au auzit-o spunând ^Buna seara!^ sau ^Mulțumesc^, i bet they were fucking amazed about it! 😀

  3. Stau și mă gândesc dacă self esteem-ul mai are loc în marea de intelectualitate si bun simț care te desparte de muritorul de rînd sau a început deja să de-a p”afară! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *