Primul meu semimaraton: Maratonul Internațional Sibiu 2018

Pe 26 mai am trăit o experiență nouă, cea a semimaratonului. Trecuse mai mult de o lună de la prima competiție, cea în care am lăsat Urme pe Play la Rășinari, am avut câteva antrenamente în care am alergat câte 15 kilometri și chiar dacă nu atinsesem distanța de 21 până în ziua magică, fizic și psihic știam că voi reuși să termin cursa cu bine. Recunosc, știind că este vorba de un traseu pe asfalt, am tot ezitat, motiv pentru care m-am înscris cam pe ultima sută de metri (am alergat pentru Ambulanța pentru Monumente)

La start am zâmbit când mi-am dat seama că ne-am strâns un grup de librari (mai puțin Dragoș Vicențiu Bășa, cel care a realizat fotografia, primul din stânga): eu (de la Humanitas), Ionuț Stăncelu (de la Habitus) și Jens Kielhorn (de la Schiller & Erasmus).

Startul se dă la ora 10.00, ne învârtim puțin pe străzile din centru și Orașul de Jos, apoi pe Bd. Victoriei, prin Subarini, Zoo, Astra și înapoi.  Vremea ține cu noi: până la amiază este foarte cald, după-amiază, când se desfășoară Cursa Copiilor plouă destul de bine.

 

 

 

Foto: Diana David
Foto: Robert Moldovan

De obicei spun că primii șapte kilometri sunt grei, de data aceasta grei mi se par kilometrii din Valea Aurie și Zoo unde simt lipsa umbrei și beau cel puțin un litru de apă. În Muzeul Astra deja este mai bine, mai multă umbră, mulți susținători: din loc în loc ne trezim cu câte o fanfară sau cu diverși cântăreți la marginea traseului, plus voluntarii care, prin entuziasmul lor, îți mai dau un strop de energie să accelerezi, deși singurul lucru pe care ți-l dorești este o mică pauză.

Foto: Mihai Sandu

Dacă ar fi să reproșez un lucru, el ar fi lipsa de fair-play a unor alergători, angajați la o multinațională cunoscută, care alergau în grup pe potecile înguste pe traseul de întoarcere, făcând grea depășirea.

Pe la kilometrul 15 am început să am mici probleme cu un mușchi de la piciorul drept, ceea ce mi-a adus aminte că singurul lucru important este să termin cu bine.

Foto: Mihai Sandu

Mai schimb câteva vorbe pe traseu cu ceilalți alergători, se spun și glume și, pe nesimțite, observ că suntem deja la kilometrul 20.

Ajung pe Bălcescu, una dintre colegele de la librărie stă de șase, mă vede, îi anunță pe ceilalți colegi, ies în față și mă încurajează, gest care-mi dă energia să termin ultimele sute de metri în sprint: 21.9 km/h (viteză pe care am mai obținut-o doar la un antrenament, pe 1 aprilie).

Foto: Diana David

Ajung la finish al 296-lea concurent (din 456 câți au terminat cursa), puțin peste 2 ore, o viteză medie de 9.7 km/h. Am reușit s-o fac și pe asta!

Un lucru mi-a devenit clar: nu-mi place să alerg pe asfalt!

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Ultimele postari ale lui Bogdan Federeac (vezi toate)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *