(re)Descoperă farmecul României de Nord Est

Chiar dacă mulți consideră că nu știu decât să critic și să nu fiu de acord cu ceilalți, am apreciat și apreciez mereu lucrurile frumoase și cele făcute bine. Anul trecut scriam despre filmul „600 de ani de istorie la Iași” realizat de cei de la Roflico Film Studio. Săptămâna trecută echipa a mai lansat un film, „Romania de Nord Est îţi îmbogăţeşte sufletul”.

„România de Nord-Est îţi îmbogăţeşte sufletul” este cea mai nouă producţie video a companiei Rofilco Film Studio. Filmul este prezentat de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est în cadrul proiectului Recultivatur (www.recultivatur.eu) şi finanţat prin Programul de Cooperare Transnațională Sud Estul Europei (www.southeast-europe.net). La numai 2 zile de la publicarea online, filmul a adunat peste 3000 de vizualizări pe canalul Youtube.

Realizat în patru variante lingvistice – română, engleză, franceză şi germană – produsul este destinat publicului din Europa de Vest şi va fi promovat în cadrul târgurilor de turism din capitalele europene.

Filmul şi-a propus să redescopere valorile ecumenice, culturale şi istorice din Nord-Estul României, după liniile trasate în cadrul proiectului Recultivatur şi să îi prezinte spectatorului un unghi nou din care ele pot fi privite: racourci-ul. El oferă o perspectivă a lumii laice asupra divinităţii, ideea de înălţare, de   aspiraţie. Scopul final al proiectului este crearea unor trasee turistice ecumenice şi înscrierea lor în circuitul mondial al turismului monastic.

Echipa Rofilco Film Studio este mândră, că la cei aproape 22 de ani de existenţă, să poată semna o producţie ce va promova România şi regiunea de Nord-Est a Moldovei în mod special.”

Echipa de producţie a filmului a fost formată din:

Asistent de producţie: Victor Stoian
Timelapse: Alexandru Condurache, Diana Iabraşu,Victor Stoian
Imagine: Alexandru Condurache, Diana Iabraşu
Montaj: Alexandru Antal
Producţie: Valentin Burlacu
Regie: Alexandru Condurache

Citește și: Incursiune în trecut: reportajul 600 de ani de istorie la Iași

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *