Regretul lucrurilor nefăcute la timp

O regulă de bun simț, aflată și de înaintași și transmisă nouă sub formă de proverbe sau zicători, este să faci lucrurile la timpul lor. Ratezi momentul potrivit și pe urmă îți este foarte greu să recuperezi. Prima oară când conștientizezi asta este în studenție, când îți spui că poți lipsi liniștit într-o săptămână de la cursuri pentru că le recuperezi săptămâna următoare. Și nu ai de unde ști ce se întâmplă până „săptămâna următoare” și te trezești că rămâi în urmă cu materia sau cu examenele. Am pățit-o de vrei două ori până să îmi dau seama cum trebuia procedat: fiecare lucru făcut la timpul lui.

Cu toate acestea, regret și acum lucruri pe care puteam să le fac și nu le-am făcut. Pentru că așa este firea omului: este mai ușor să te împaci cu gândul că ai încercat sau ai făcut ceva și nu ți-a ieșit cum ți-ai fi dorit, decât să nu fi încercat și să te macine mereu gândul: „cum ar fi fost dacă”. Din categoria aceasta regret că am tot amânat fără motive clare școala de șoferi. Eram pregătit în 2010 să fac școala, aveam banii, urmau doar formalitățile, apoi cursurile. Neprevăzutul s-a petrecut și a trebuit să amân pentru anul următor. Nici în 2011 nu am pus în practică ideea. Nici un an mai târziu, nici doi, și nici anul trecut. Pe atunci știam doar că aș avea nevoie, dar nu aveam motivația necesară.

Situația s-a schimbat între timp: am realizat că nu e un moft, ci o necesitate și nu doar atât, ci că e posibil în câteva luni să am mașină, dar să nu am cum să o folosesc pentru că nu am permis de conducere. La fel, acum cinci ani nu îmi plăceau mașinile, nu știam reguli de circulație, cum nu știam cum să schimb o roată de rezervă sau să fac un plin. Pasiunea pentru călătorii mi-a crescut și, direct proporțional, pasiunea pentru mașini. Apoi au fost și poveștile colegilor care au făcut o adevărată pasiune din mașini, ba chiar și un mod de a-și câștiga pâinea.

Sunt conștient și de costurile suplimentare pe care le presupune o mașină. Spre exemplu, nu trebuie să dai înapoi de la Smart Detailing atunci când mașina ți-o cere. Pete, praf sau miros neplăcut? Nu cred că reprezintă un mediu tocmai plăcut pentru a călători, chiar și pentru singura nevoie de a ajunge din punctul A (acasă) în punctul B (serviciu) și înapoi. Și se mai știe proverbiala atașare a bărbaților față de mașini, mai ales sub forma celebrei glume cum că mai degrabă ar da femeia pe mâna altuia decât să dea mașina altcuiva.

În loc de concluzie, o scurtă întâmplare comică de la Crăciunul trecut. Veneam dinspre Botoșani și ne îndreptam spre Piatra Neamț. Acolo trebuia să ne întâlnim cu un prieten. Neștiind orașul, acesta ne aștepta într-o parcare de la intrarea în oraș. „Fede, în ce mașină sunteți?” „Într-un Opel negru, decapotabil, cu numere de Germania” „Da, da, da”. După câteva minute, ajungem în parcare respectivă (în jur era plin de zăpadă), iar prietenul nostru se prăbușește în zăpadă râzând isteric: „Chiar sunteți într-un Opel Negru, decapotabil, cu numere de Germania”.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *