„România nu se schimbă cu telecomanda”: 21 decembrie 1989 – 21 decembrie 2013

Cu două ore înainte de protest, am văzut pe Facebook o imagine cu un tun de apă care se afla între Piața Presei Libere și Arcul de Triumf. Prima mea reacție a fost „Aha… deci așa arată un tun de apă.” Părea un fel de blindat foarte mobil care te poate lovi cu ușurință. Apoi a început să-mi fie frică de ceea ce ar fi posibil să se întâmple; circulau pe Facebook informații despre ce trupe ale Jandarmeriei se aduc în București pentru proteste: vreo patru regine stau parcate pe Calea Victoriei, multe dube împânzite prin oraș, trei tunuri de apă și autocare MAI – se suplimentează efectivele din capitală. Până la urmă, se pare că nu doar mie îmi este frică. Ca să-mi fac curaj, încep să citesc relatarea evenimentelor Revoluției din 1989 – citesc ca pe o Biblie, cu gândul că această istorie nu trebuie repetată. Nu așa.

proteste bucuresti 21 decembrie 2013 - 1

Până să ajung la Fântână, mă uitam la oamenii pe care îi întâlneam în metrou și pe drumul dintre stațiile Piața Unirii 1 și 2, gândind: „Ce trebuie să faci ca să-i scoți pe acești oameni, din casă, în stradă?” Ajung să-mi dau seama că ei reprezintă o cauză pierdută. La fel ca fata care poartă o căciulă pe care scrie New York. Consumerismul ucide civismul. Majoritatea gândesc în felul următor: „Am un loc de muncă bun, atunci totul merge bine.” M-aș fi așteptat să fie mai puțină dornică să ia metroul spre Berceni în acea zi și oră. Deși mă amăgesc puțin, sperând că majoritatea merge la proteste, știu că doar cauze pierdute urcă.

„Nu-ți face griji, nu pierdem noi fiindcă au plecat studenții acasă. Ei nici măcar nu ies.”

În spatele Universității, nu s-au adunat mulți. Dar de această dată se mai găsesc și în față la TNB – Teatrul Național București – și la monumentul de pe Magheru, dintre benzile de circulație. Au însă timp destul ca să se adune. Mă întâlnesc cu un amic și mergem să dau o tură de mulțimea – dacă-i poți spune așa – la Fântână. La un moment dat, îmi zice: „Au și plecat studenții acasă.” Râd în sinea mea. „Nu-ți face griji, nu pierdem noi fiindcă au plecat studenții acasă. Ei nici măcar nu ies.” Încep să-i povestesc despre protestul 6%. A fost organizat de studenți, pentru studenți. Nu au ieșit o mie în stradă, ceea ce înseamnă 1% din totalul celor care învață la universitățile din București. Calcule aproximative. Studenții stau prinși într-o mentalitate de felul: „Am facultate, nu am timp să ies.”, „Vă susțin… moral.”, „Când o să iasă o sută de mii în stradă, atunci o să vin și eu.” O amică mi-a spus „De ce să țin pentru incompetența altora?” Nici până acum nu am înțeles la ce incompetență făcea vorba – politicienii noștri sunt foarte competenți când vine vorba de corupție și încălcarea legilor. Dar părinții ei lucrează în companii multinaționale și stă într-o vilă în București. Ceea ce nu ne afectează direct, nu ne interesează.

proteste bucuresti 21 decembrie 2013

La Fântână, începe să se audă o portavoce. Un grup de tineri dă tonul scandărilor. Altul mai mic de bărbați pe la cincizeci de ani, aflați lângă o mașină a televiziunii Digi24, susține mesajul lor. „Săriți cu toții și strigați tare că România nu e de vânzare.” „Peste tot poliție, nicăieri justiție.” Cum am văzut la alte proteste, cei mai în vârstă preferă să spună „Peste tot miliție, nicăieri justiție.” Se strigă: „Ole, ole, ole, ola, refuzăm dictatura.” Tinerii cred că sunt suporteri. Încet, încet, se mai adună lume. Undeva, aproape de monumentul eroilor de la Revoluție, se observă agitație printre cei strânși acolo – de la distanță, pare că protestatarii se ceartă. Totul se termină repede. Merg spre marginea bulevardului ca să văd dacă nu recunosc pe cineva printre cei din față de la TNB. Lipsesc chipurile mai cunoscute. După puțin timp, dinspre Intercontinental se vede un grup, de vreo 25 de persoane, cu multe steaguri, ce înaintează spre monument. Sunt moții. La un moment dat, când mașinile se opresc, câteva zeci de protestatari se îndreaptă spre aceeași direcție. Stăm momentan pe partea dungată a carosabilului de pe Magheru. Totul însă anunță un singur lucru: blocarea circulației în zonă. Strigăm „Libertate, libertate”, iar un șofer dintr-o dubă albă, geamul lăsat, ridicat de pe scaun și cu pumnul strâns, strigă cu noi. Înainte, un alt tânăr îmbrăcat la costum, într-un Audi negru, ne-a filmat – doar. Suporterii, aflați în spatele meu, vor să blocheze circulația: doi au ieșit câțiva pași pe carosabil cu un banner și s-au oprit câteva secunde în fața unei mașini din coloana de la rond. Însă s-au retras. Nimeni nu-i urmase. Mulți sunt reticenți la instigările suporterilor. Totuși voiau să facă ceva inevitabil; citisem pe Internet că se va recrea și baricada de la Intercontinental din data de 21 decembrie 1989. Trotuarul de la Universitate era plin. Probabil s-ar fi adunat oameni la monument până ce nu mai încăpeau și s-ar fi răspândit pe carosabil. A doua tentativă a suporterilor are succes; vreo zece oameni au oprit circulația lângă Universitate. Urmează și la TNB. Cei de pe trotuar se împrăștie pe stradă.

Mi-e teamă să nu ni se pregătească ceva, așa cum s-a întâmplat la Pungești, în data de 7 decembrie 2013

Întrebarea serii: „Unde sunt jandarmii?” Doar câțiva polițiști de la rutieră se află în zonă, preocupați de traficul mașinilor, nu de protestatari. Parcă ți-e urât să nu vezi jandarmi în jurul tău. Discut cu amicul meu despre acest aspect. Mi-e teamă să nu ni se pregătească ceva, așa cum s-a întâmplat la Pungești, în data de 7 decembrie 2013, când deși se știa că vor fi mulți protestatari, puține forțe de ordine și-au făcut simțită prezența. Printre care, se bănuiește, și instigatori care au provocat ruperea gardurilor. Pe de altă parte, fiind vorba de o comemorare, nu ar fi fost potrivit ca jandarmeria să supere mulțimea printr-un incident. Istoria s-ar fi repetat. În același timp, poate au învățat ceva din protestul de săptămâna trecută când au încercat să blocheze, fără succes, protestatarii în drumul lor spre Guvern. Mai bine să-și concentreze trupele într-un singur loc. Printre cei adunați pe bulevard, recunosc o persoană pe care am văzut-o la Pungești, ca și la majoritatea protestelor. We Are The 1%.

Două linii de lumânări pentru cele două baricade din data de 21 decembrie 1989: una a armatei, din TAB-uri și soldați, una din oameni.

Se stă de ceva timp pe carosabil, între TNB și Universitate. Cei din față sunt nerăbdători să meargă la Guvern. Cineva îi oprește. Mai bine mai așteptăm ca să se mărească grupul. În față la Intercontinental și lângă monument se aprind lumânări. Două linii de lumânări pentru cele două baricade din data de 21 decembrie 1989: una a armatei, din TAB-uri și soldați, una din oameni. Într-un final, mulțimea începe să se miște spre Piața Romană. Ne oprim însă după puțin timp ca să ținem un moment de reculegere în cinste celor morți la Revoluție. Momentului îi pune capăt o voce care strigă: „Jos Iliescu”. Și toți ceilalți strigă același lucru, exaltați de cuvinte. Pe trotuarul din dreapta, un grup de jandarmi înaintează paralel cu noi. Ne lasă în pace, au altă treabă. Televiziunile încep să filmeze. Cameramani cu rucsaci din care ies două antene merg cu spatele prin mulțime. O altă persoană cară alături de ei un generator. Antena1 transmite în direct. În spatele reporteriței doi protestatari stau cu un banner pe care scrie: „România nu se schimbă cu telecomanda.” Echipa Antena1 se mută spre stânga. Când văd că reporterița vorbește la microfon, strig în direcția ei: „Presa română plină de minciună.” Se mai aude și „Voiculescu la pușcărie.” La un moment dat, ne oprim ca cei din spate să ne ajungă din urmă; stegarul care e mereu la toată protestele și stă deobicei în față se afla în spate. Probabil că suntem două-trei mii. Aproape de Piața Romană, se aud primele petarde; nu din acelea mici, ci din acelea care se aud pe un stadion întreg. Aud o conversație între doi protestatari și se pare că cineva are o pungă întreagă de astfel de petarde care explodează pe ambele părți ale străzii. Se scandează pentru prima oară „De nu rezolvați problema, București va fi Atena.” Iar acele bubuituri simți că te pregătesc. Pe Magheru, unii oameni au ieșit la balcon ca să ne vadă. Cineva a aprins artificii, la un alt balcon o femeie în vârstă striga cu pumnii strânși alături de noi, la o fereastră întunecată flutura un tricolor.

La Romană, sub luminile de Crăciun din intersecție, ne-am oprit ca să ținem un alt moment de reculegere. Oamenii îngenunchează. Îi zic amicului meu: „Am stat în genunchi acum două sute de ani și acum o sută, iar stăm în genunchi?”, „În semn de respect…” Mă gândesc: „În semn de respect, ar trebui să ne ridicăm toți în picioare.” După liniște, cineva recită „Tatăl nostru”. Câțiva tineri se ridică revoltați în picioare, dorind să se pună iar în mișcare. Clar există ceva ciudat în firea românului, ceva ce-i provoacă plăcere când îngenunchează și se roagă – cu toate că timpurile nu-s de astfel de lucrurile.

„Iliescu judecat pentru sângele vărsat.”

Ne oprim pe Lascăr Catargiu, probabil ca să ne regrupăm. Se strigă „Cinste lor, cinste lor, cinste eroilor.” În timp ce așteptam, două femei trag gratiile la un local de pe partea dreaptă. Cei care au observat gestul râd. Un tânăr strigă „Cinste chelnerițelor.” După ce ne punem iar în mișcare, se reiau scandări mai vechi și dragi protestatarilor care nu s-au mai auzit de ceva timp pe străzile Bucureștiului. „Ale… ale, ale, ale, s-a dat șpagă barosană pentru Roșia Montană.” „Ale… ale, ale, ale, o dorință sinceră, România liberă.” Chiar și „Uniți salvăm Roșia Montană.” O voce modifică ultimul slogan: „Uniți salvăm și jandarmeria”; ceilalți se amuză și aprobă mesajul. Altele noi se aud: „Păcat, păcat de sângele vărsat.” „Iliescu judecat pentru sângele vărsat.” Când ne apropiem de Piața Victoriei, fluierăturile, huiduielile și alte sunete dezaprobatoare venite din fața coloanei se intensifică, deși nu suntem încă atât de aproape de Guvern încât acestea să se justifice. Peste câteva secunde, văd o secție de poliție pe dreapta și atunci înțeleg reacția mulțimii. Degete se ridică spre clădire. Un grup de fete ies pe balcon; ori ne filmează ori se amuză. Degeaba strigăm „Haideți cu noi, haideți cu noi.” Ele nu se mișcă.

Nici măcar scutierii de la Pungești nu aveau bastoanele trase, pregătite de bătaie.

Diverse întrebări încep să circule printre protestatari: „Sunt jandarmi în față?”, „Ne lasă să trecem?”, „Au blocat strada?” În depărtare se văd oameni care stau în șir, dar nu poți să-ți dai seama dacă sunt jandarmi. Când mă apropii, îmi dau seama că ei blochează doar trecerea spre Guvern. Lângă gura de metrou, un domn nu a fost lăsat de jandarmi să înainteze, pe trotuar, spre clădire. În Piață s-a repetat scenariul de săptămâna trecută: jandarmii au făcut un cordon prin care ghidau mulțimea spre mijlocul intersecției, la distanță de Guvern. Doar că acum majoritatea jandarmilor aveau scuturi și bastoanele scoase; acestea se odihneau cuminți în spatele scuturilor. Mergem în inspecție prin fața cordonului nemișcat. Râdem de un jandarm de doi metri pe care uniforma mai mult atârnă, ca pe gard. Puțin mai departe, văd un jandarm care pare să aibă la orizontală un metru și jumătate. Arată de parcă a înghițit un protestatar. Nici măcar scutierii de la Pungești nu aveau bastoanele trase, pregătite de bătaie. Nu știam ce-i apucase pe cei din Piața Victoriei; le strigam „Ce faceți cu bastoanele, ce faceți cu bastoanele? Vă apărați de muște?” Câțiva dintre protestatari îmbrăcaseră peste haine veste albe pe care scria „negociator”, asemănătoare cu cele purtate de cei de la Jandarmerie. Un negociator real zâmbise când își văzuse dublura. În partea dreaptă a cordonului, se lasă spații mari între jandarmi – intenționat parcă, tocmai ca cineva să fie tentat să treacă printre ei și să aibă un pretext ca să te bage în dubă. În mijlocul cordonului, jandarmii stau înghesuiți, umăr la umăr. În scurt timp, se aplică aceeași tactică de încercuire a mulțimii, ca cea de data trecută. Din dreapta, jandarmii încep să se poziționeze pe linia cercului. În spatele lor, cei care stau mai aproape de Guvern sunt abordați de un polițist; probabil le recomandă să se mute în altă parte, căci mulți dintre ei vin mai aproape de mulțime. Acum, spre surprinderea mea, această porțiune dintre gura de metrou și cerc nu are cordon de jandarmi care să blocheze pe cei care vor să se îndrepte spre Guvern. O porțiune liberă ca o capcană. Cineva ne spune la portavoce să mergem în Piața Revoluției. „Ca să mobilizeze degeaba jandarmeria.” O parte din mulțimea se îndreaptă spre Calea Victoriei, alții însă rămân pe poziții. După alte câteva strigări, majoritatea dintre noi se urnește din loc. Spre Aviatorilor, unii au rămas să arate jandarmilor câte nedreptăți fac ei și că în această țară nu există democrație.

proteste bucuresti 21 decembrie 2013 - 2

Pe Calea Victoriei, petardele încep să se audă din ce în ce mai des. Polițiști de la rutieră se uită. În stânga mea, văd o mână ridicată și o flacără ce cade jos. Apoi bubuitura străbate toată strada. O fată țipă: „Băăăi, nu mai aruncați.” Ne oprim la intersecția cu Știrbei Vodă ca să ne regrupăm. O tobă bate. Vrem să intrăm triumfători, însă nu avem de ce momentan. Încă nu am făcut nimic. Ne oprim în Piața Revoluției. Ne-am mai împuținat. Se huiduie dubele Jandarmeriei care stau parcate lângă Calea Victoriei. Acestea sunt mutate, dar nu și tunul de apă. Stegarul se urcă pe bara de protecție, continuând să fluture tricolorul. Doi jandarmi stau în camion și nu pot pleca cu utilajul. Mulțimea nu-i lasă. La un moment dat, încep iar huiduielile. În fața tunului de apă mișcarea se intensifică. Stegarul e dat jos, mulțimea se îndepărtează și se poziționează de parcă un cordon de jandarmi se află în calea ei. Camionul se urnește greu din loc, urcând și coborând bordurile. Spre clădirea de lângă BCU, jandarmii stau aliniați. Nu știam până atunci, dar acolo se afla fosta clădire a Comitetului Central unde Ceaușescu a rostit ultimul său discurs. Acum e sediul Ministerului Afacerilor Interne. Un urmaș demn, nu? Aceste informații le-am aflat ascultând îndemnul unui protestatar de la portavoce. Ne spunea că cei de la Revoluție au avut curajul de a sta în fața armelor, nouă nu ar trebui să ne fie frică de jandarmi. „Suntem acum zece mii…” Mulți au râs. În nici un caz, zece mii. Maximum două mii. Mai înainte, se încercase și citirea unei proclamații. Oricât de mult ne-am fi strâns lângă monument, nu se auzea decât un cuvânt din trei. Și pentru ce o proclamație? Am făcut noi ceva? Mai întâi să facem, apoi să umblăm cu hârtii.

 Cu cât cumperi mai mult, cu atât devii mai indiferent față de ceilalți, față de probleme societății

Lumea pleca. Cei care au rămas nu știau încotro s-o apuce. Deasupra noastră, plutea o dronă mică care ne filma. Până la urmă, un grup s-a îndreptat spre dreaptă clădirii MAI, au înainte pe trotuar, trecând pe lângă o regină, apoi a mers pe Calea Victoriei spre Universitate. Nu știu de ce s-a ocolit prin fața clădirii. Degeaba se striga „Solidaritate, solidaritate” când s-a trecut pe lângă Piața Universității, unde se desfășura Bucharest Christmas Market. Cu cât cumperi mai mult, cu atât devii mai indiferent față de ceilalți, față de probleme societății. S-a ocupat intersecția de la Universitate. Mașinile ce venea pe Bulevardul Carol erau întoarse de către polițiști. Se stă și pe trotuar, vis-a-vis de intrarea la metrou și pe carosabil. Un tânăr scoate un spray din ghiozdan. Începe să pulverizeze pe bara de protecție de lângă carosabil, fără să fie conștient că doi polițiști stau retrași pe trotuar între ceilalți oameni. Aceștia îl observă și se îndreaptă spre el. Nu par dornici să-l legitimeze, doar îl chestionează. Alți trei tineri apare; aceștia se interpun între polițiști și graffer. Unul dintre ei îl împinge pe acesta, făcându-i semn să plece. După ce polițiști s-au întors la locul lor, mă duc să văd ce a vrut să scrie tânărul. Nu a apucat să scrie decât „Jos”. Ponta? Pe iarba verde de la rond, lângă luminile de Crăciun, câțiva protestatari încearcă să cânte, acompaniați de o chitară, „Imnul golanilor”. Nimeni nu știe toate versurile. „Ați avut, măi, douăzeci și patru de ani să învățați versurile.” O fată se apropie și începe să cânte la portavoce. Tipul care o acompaniază are o coardă ruptă. Probabil e prea frig afară. Din ce în ce mai puțini oameni rămân să acopere zone. Când jandarmii se poziționează ca să ne încercuiască, niște protestatari se așează pe carosabil. A trecut însă vremea de așa ceva.

Text: Iulian R.

Imagini: Ioana Ghimus

 

 

Pornind de la: „Jos Băsescu, Ponta și-Antonescu!”, Iulian, un cititor al blogului din București, ne-a trimis o descriere despre cum au decurs protestele din Capitală pe 15 decembrie, iar acum despre cum a fost în noaptea de 21 decembrie.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *