Secretele somnului liniștit

secretele unui somn linistitAș începe ca Ion Creangă, „nu știu alții cum sunt”, dar rareori mi se întâmplă să am probleme cu somnul. Când spun probleme cu somnul mă refer la insomnii, că probleme cu numărul mic de ore în care dormim bănuiesc că avem mai toți. Sunt două-trei situații în care somnul fuge de mine și eu fug după el, dar în zadar. Prima situație este când sunt foarte obosit. Corpul uman nu se oprește în a mă uimi. Teoretic te gândești că atunci când ești foarte obosit, cel mai bine este să pui capul în pernă și totul se rezolvă, dar nu este chiar așa. Când ajungi să fii obosit, ești atât de extenuat încât nici creierul nu mai funcționează la parametri normali și uită de nevoile sale. Iar una dintre nevoie creierului este odihna. Numai că dacă el este dat peste cap, la rândul lui îți dă și odihna peste cap. A doua situație când am probleme cu somnul apare atunci când am creierul foarte excitat. Nu vă gândiți la prostii, mă refer la zilele în care sunt atât de entuziasmat și am atât de multe idei încât creierul nu-și poate da shut down până nu mă descarc cumva de toată energia cumulată. Din această cauză mi se întâmplă cel mai des (când spun des să nu credeți că este des, nu știu dacă mi se întâmplă mai des de o dată pe lună pentru că, după cum spuneam, în general nu am probleme cu somnul) să mă pun în pat să adorm, încerc să pun un film, să deschid televizorul, dar nu reușesc să adorm până nu mă ridic din pat și mă pun să scriu ca să mă eliberez de idei. O a treia situație are două forme de manifestare. Mă refer atunci când consum destul de mult băuturi alcoolice. Fie nu reușesc să adorm, fie dacă adorm mă trezesc după 2-3 ore de somn și nu mai pot adormi.

Mediul și așternuturile

Mai sus am enumerat motivele care îmi provoacă insomnii și mi-a fost destul de greu să mă gândesc la ele. Mai ușor îmi este să mă gândesc la ceea ce îmi conferă un somn liniștit. În primul rând mediul. Mă refer aici la o cameră caldă, primitoare, cu lenjerii bumbac bune curate, fără mirosuri ciudate, ci a proaspăt și a curat. Mediul este cel mai important pentru un somn liniștit. Nu ai cum să te odihnești într-o cameră urât mirositoare sau care îți creează disconfort din orice alt motiv. Și apoi așternuturile: nu ai cum să dormi bine și să te odihnești dacă așternuturile sunt din materiale sintetice: se lipesc de corp, alunecă, transpiri, pe scurt, îți creează disconfort. Bumbacul e sfânt, mai ales la așternuturi (spun mai ales la așternuturi pentru că vară sfinte sunt și hainele făcute din in, nu doar din bumbac, dar în restul anului bumbacul este sfânt și ca material din care sunt create articolele vestimentare).

Concluzii

Sper să vă ajute și pe voi ceea ce am împărtășit, deși există posibilitatea ca fiecare să aibă alte tabieturi. Deși mă îndoiesc, având în vedere că la mine cele de mai sus au succes de ani de zile. Până la proba contrarie, acestea au fost secretele unui somn liniștit.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Un răspuns la „Secretele somnului liniștit”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *