Și uite că ieșenii au început să-și exprime nemulțumirea

revolta iesenilor foto phonecto1Și uite că la mai bine de un an de zile de când Gheorghe Nichita a fost reales primar al Iașului cu peste 70.000 de voturi (însemnând 60% din totalul voturilor exprimate), au început să apară nemulțumirile. Ce să fie de vină? Că tot Iașul este un șantier? Asta este cu două tăișuri: teoretic după finalizarea lucrărilor Iașul ar trebui să arate mai bine; practic, toate șantierele sunt în întârziere, ceea ce înseamnă că disconfortul continuă mult prea mult. Să fie de vină faptul că s-au tăiat teii de pe Ștefan? Aici oalele se sparg în capul viceprimarului Chirica. Că CSMS Iași a promovat înainte de alegerile locale dar nu a rezistat decât un sezon în Liga I? Că bazarul s-a mutat la marginea Iașului, dar s-au scumpit chiriile și din cauza asta pe acolo bate vântul? Că lucrările realizate pe fonduri europene au început să cedeze deși nu au fost încă recepționate? Că datoria Iașului crește cu fiecare lună? Că transportul public local nu este cel promis? Că după falimentarea CET-ului urmează cel al RATP? Că tinerii nu văd speranțe de dezvoltare în Iași și părăsesc orașul sau chiar țara? În Bulgaria sunt proteste intense care nu sunt prezentate cum ar trebui în presa de la noi; protestarii nu sunt asistații social, ci tinerii, tinerii antreprenori care s-au săturat de clasa politică. E posibil ca astfel de tineri să fie și autorii mesajelor din mai multe zone din Iași (splai Bahlui, Copou, Socola, Piața Unirii) care fie „mulțumesc Primăriei Iași pentru Piața Unirii”, fie îi „mulțumesc primarului Gh. Nichita”, fie se întreabă „primar Gh. Nichita, Iașul are prioritate?”.

UPDATE:  Mesajele revoltătoare și îngrijorătoare au fost acoperite de vopsea (foto: Victor Andronic)

Un lucru e clar: promisiunile din campaniile electorale de anul trecut, atât cele de la alegerile locale, cât și cele parlamentare, au rămas doar promisiuni. Redau mai jos „Manifestul pentru Iași” al USL întrebând câte din cele enumerate sunt realizate sau în curs de realizare?

1. Iasi, capitala regionala
Pentru ca Iasul trebuie sa-si recapete statutul de odinioara. Pentru ca Iasul a fost si este centrul cultural, religios si academic al Moldovei!

2. Fonduri europene
Pentru ca Iasul trebuie sa continue sa se dezvolte in ritm alert. Pentru ca suntem pe primul loc in tara in ceea ce priveste atragerea fondurilor comunitare si suntem obligati sa ne mentinem in frunte!

3. Aeroportul International
Pentru ca Iasul are nevoie de o legatura rapida si directa cu Europa. Pentru ca zeci de mii de ieseni muncesc in strainatate.

4. Autostrada Est – Vest
Pentru ca Iasul trebuie sa iasa din izolarea ultimilor 20 de ani. Pentru ca o infrastructura moderna inseamna mai multa atractivitate pentru investitorii importanti.

5. Centrul Intermodal Regional de Transport
Pentru ca Iasul are nevoie de o conexiune intre aeroport, zona cargo a aeroportului si sistemul de cai ferate. Pentru ca Iasul trebuie sa gandeasca in perspectiva.

6. Spitalul Regional de Urgenta
Pentru ca Iasul trebuie sa-si consolideze pozitia de capitala medicala a Moldovei. Pentru ca in fiecare an, zeci de mii de pacienti din spitalele Iasului provin din judetele Moldovei.

7. Festivalul International al Educatiei
Pentru ca Iasul trebuie sa-si promoveze oferta educationala. Pentru ca Iasul are cea mai buna oferta educationala!

8. Hub regional de afaceri
Pentru ca Iasul are o forta de munca ultracalificata care trebuie folosita la potentialul maxim. Pentru ca Iasul trebuie sa dezvolte industriile creative si IT.

9. Centru cultural si turistic
Pentru ca Iasul detine unele dintre cele mai celebre monumente din tara. Pentru ca Iasul cultural a fost votat drept una dintre cele sapte minuni ale Romaniei.

10. Finalizarea proiectului de amenajare a raului Bahlui

Să nu uităm: LUCRURILE IMPORTANTE AU NEVOIE DE TIMP!

Sursă foto: phonecto.com, Evenimentul și bzi.ro

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

3 răspunsuri la „Și uite că ieșenii au început să-și exprime nemulțumirea”

  1. Faza cu bazarul nu e vina primariei, au pierdut terenul( fostul propietar a castigat in instanta ) si au fost nevoiti sa il mute. NU mai dramatizati atata

    1. Au pierdut terenul pe care se afla bazarul, dar le-a dat despagubiri (teren in alta zona si diferenta in bani). Nu dramatizez, Bazarul a fost mutat din cauza igieniei, nu a terenului revendicat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *