Devine un soi de obsesie

Au trecut mai mult de 4 luni (după cum se zice, merge pe-a cincea lună) de când am ajuns în inima țării. Tot de atunci m-am mai plimbat ce m-am plimbat, dar am ajuns doar tot prin zona Ardealului și puțin prin București și prin Muntenia. Deloc înapoi în Moldova (încă), motiv pentru care prietenii și rudele mă tot întreabă dacă nu mi-e dor de Iași, Săveni sau Botoșani. Nu, nu mi-e dor (încă). Nu am timp și nici nu am motive. Nu sunt de piatră, motiv pentru care mi se face dor de oameni, dar de ținutul propriu-zis, nu.

Iau la alegere o poză, făcută în Cisnădie. Nu are cum să nu-mi placă arhitectura zonei, casele trainice:

casa de piatra ardeal

Oamenii de piatră nu-mi inspiră încredere, dar clădirile din piatră da. Piatra a fost unul dintre primele materiale de construcție folosite de om. Nu pot înțelege cum în secolul al XXI-lea în Moldova încă se construiesc case din chirpici (Scriban, 1939: „Lut amestecat cu paie și pus în tipar, unde i se dă forma unor mari cărămizi care se lasă să se usuce; din el se fac pereții caselor țărănești”). Da, acum s-au redescoperit chirpicii: sunt bio, termoizolatori și multe altele, dar durata de viață a unei case construite din astfel de „cărămizi” au o durată de viață de 20 de ani (până la 70 de ani dacă sunt locuite și întreținute cu atenție). În Ardeal oamenii stau fără griji în case construite în urmă cu 200 de ani. Și le este bine (puțin cam frig uneori pentru că majoritatea caselor de acest fel au obiceiul de a avea tavanul foarte înalt și deci nevoie de un volum mai mare de aer cald iarna). Din câte am înțeles, nu sunt greu de întreținut. Ba mai mult, pentru sfaturi utile puteți accesa www.stone-care.ro.

De aceea orașele transilvănene sunt frumoase: sunt construcții din piatră și cărămidă ce rezistă vremii și vremurilor. Și tot de aceea fiecare sat transilvănean îmi pare a fi un mic oraș. Acum nu este nici vina oamenilor din celelalte zone ale țării: chirpicii sunt ieftin și ușor de realizat, mult mai ușor decât de procurat piatra sau cărămida cea trainică. Părere de om simplu, fără pretenții de nu-știu-ce: este vorba de câteva observații și, până la urmă, de gusturile proprii.

Când o să fiu mare o să-mi fac o casă cu mai multe case: una de piatră, alta de cărămidă, alta din nuiele, alta din chirpici, una neapărat din lemn, dar și una din beton și sticlă. Ca să nu fiu pe urmă nemulțumit.

 

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *