În spatele a tot există o poveste

instrumente de scrisÎmi plac la nebunie poveștile și nu doar să le citesc, ci să le aud, dar să le și spun. Pentru că tot mai mulți prieteni încearcă să mă convingă să nu rămân doar la stadiul de a spune diferite povești, mai ales la o ieșire în oraș și la câteva pahare de licori bahice, probabil că începând de la începutul anului 2015 voi începe să le scriu, atât aici pe blog, cât și la alte publicații la care colaborez.

Și sunt hotărât să fac asta, mai ales în urma discuțiilor cu câțiva scriitori cu care am stat la o bere în ultima săptămână, scriitori pe care în urmă cu 2-3 ani doar îi citeam, știam de ei, dar nu credeam să intru în contact, să stăm la aceeași masă și să fim intimi și personali. Chiar și astfel de episoade pot deveni povești. O poveste nu trebuie să fie ca cele clasice pe care le știm din cărțile de literatura pentru copiii, există povești pentru toate categoriile de vârstă și categorii sociale. Important este să ai contact cu oamenii, să pornești de la întâmplări. Restul depinde de modul în care știi să expui cele petrecute. Poveștile sunt peste tot, contează doar să le observi. O poveste are și scaunul pe care stai la masă într-un loc, cum o poveste este și în spatele unui site pe care îl accesezi, precum www.mesemasajgabimsj.ro. Important este să ajungi să cunoști faptele, ca apoi să pui la cap totul, să împletești cuvintele cu fapte și oameni, ca povestea să fie gata.

Nu există poveste fără oameni. Toate se reduc la condiția umană. Aceasta este și literatura. De milenii, de când omul a descoperit scrisul, toată literatura nu face altceva decât să vorbească despre condiția umană. Diferențele intervin doar prin temele abordate, forma dată, tehnică și limbaj, în rest nu ai decât condiția umană. Chiar și atunci când citești despre un deșert sau o  necuvântătoare, totul pornește de la ceea ce face literatura. Dacă nu am fi fost singurii stăpânitori ai limbajului articulat și a modalităților de a reda limbajul articulat prin alte metode (a-l înmagazina, mai bine spus, a-l păstra prin scris sau prin înregistrare), poate literatura ar fi fost altfel. Dar acesta este iarăși un subiect de gândire și o temă literară în sine. Și la urmă îți dai seama că tot la om se reduce. Și scrisul are o poveste și viață însăși este o poveste.

Tot ce este viu sau nu are în spate o poveste, poveștile sunt cele ce ne înconjoară, nu aerul.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *