Vizită la Marele Canion? Ați fost la Canionul Mihăileni (jud. Sibiu)?

Ești unul din cei care visează la o excursie în zona Marelui Canion american? Nu e nimic, și eu sunt unul dintre ei. Dar până la Marele Canion încerc să descopăr România, cu bune, cu rele (mai multe cu cele bune). Nici nu mai știu unde am citit despre Canionul Mihăileni, dar știu că am rămas surprins de existența unui canion în județul Sibiu, mai ales că este printre singurele din țară, iar unele surse îl dau ca fiind al doilea ca lungime din Europa.

centrul satului mihaileni indicatorul spre canionCanionul Mihăileni mai este cunoscut și ca Râpa sau Pârâul lui Brot (pe net veți găsi Brod, dar localnicii ne atenționează că este vorba despre un Brot, săteanul care avea pământul unde se află canionul).

Despre canion puteți citi mai multe aici și aici.

Cu mașina, ai mai multe variante de a ajunge la destinație. Noi am plecat din Sibiu spre Șeica Mare, iar de acolo spre Mihăileni trecând prin Boarta și Buia. Odată ajunși în Mihăileni, am lăsat mașina în centrul satului. Un indicator ne spune că avem 1 km până la Canion. După vreo 200 de metri alt indicator ne spune că mai avem 500 de metri. După aproape 2 kilometri, am dat peste un alt indicator, din lemn, ascuns în crengile unor arbuști, care ne anunța să coborâm spre zona mlăștinoasă pentru a ajunge la Canion.  Bine, am avut norocul să întâlnim doi copii care se plimbau cu ATV-ul și care ne-au spus că trebuie să facem dreapta și apoi drept înainte și suntem în canion.

din sat spre canion (3)

drumul spre canion (1) drumul spre canion (5)

Drumul prin mlaștină nu este lung, imediat ajungi într-un luminiș – albia secată ce a dat naștere canionului.

Începutul e timid: un perete de nisip în dreapta albiei, dar și peretele ascuns în spatele unor arbori și arbuști. Pe măsură ce înaintezi, vegetația devine luxuriantă, iar pereții sunt tot mai vizibili și mai înalți (au și peste 20 de metri).

Pereții canionului (nisipoși) sunt foarte instabili și nu îi înțeleg pe cei care au ținut morțiș să-și scrijelească numele pe ei.

Nu voi insista asupra altor detalii (mistrețul care dormea, urmele de lup sau urmele de câine, dar pentru farmecul locului – se spune că în canion era sălașul puilor de lup – prefer să cred că erau urmele unui lup singuratic), voi lăsa imaginile să vorbească (bonus: două filmulețe la finalul postării)

Intrarea în canion

urme de mistreț pe nisip, ciuperci și gheara lupului

printre pereți nisipoși