Turnul Fierarilor din Mediaș: uite fresca medievală, nu-i fresca!

Mediaș este unul dintre cele mai vechi orașe din țară, atestat ca localitate în 1267, iar ca oraș (civitas) în 1359. Cu o istorie de peste șapte secole, centrul istoric reprezintă astăzi o atracție turistică importantă. Interesant este că din vechiul zid de fortificație de peste 2400 metri, astăzi s-au păstrat aproape 1850 metri, iar din cele 3 porți principale, 3 porți secundare și 17 turnuri și bastioane, au rezistat 2 porți principale, 1 poartă secundară și 6 turnuri și bastioane.

Când ciocanul e mai puternic decât ghiuleaua

Până în septembrie 2015 unul dintre turnurile cetății, Turnul Fierarilor, avea o inscripție medievală, singura de acest fel din cetate. Turnul Fierarilor a fost ridicat în secolul al XVI-lea deasupra canalului Morii care aducea apa pârâului Moșna de la Izvorul Rece în oraș. Turnul dispune, în partea superioară, de guri de aruncare și goluri de tragere. Pe fața sudică într-un panou marcat de două coloane și două arcade geminate exista o frescă ce consemna faptul că în anul 1641 meșterii Martin Petri și Petri Michaelis au terminat renovarea turnului. Doar că în septembrie 2015 fresca a cedat sub ciocanul muncitorilor care efectuau lucrările de renovare.

turnul fierarilor medias

Turnul Fierarilor este situat pe partea sudică a cetății de pe râul Târnava Mare, pe partea cea mai des atacată de către invadatori. În preajma sărbătorilor de iarnă din 2014 am făcut Turnului o poză din mașină. În imagine se poate observa fresca de la 1641.

fresca medievala de la medias

Nu e prima oară când la un timp după ce văd ceva ce-mi place acel ceva dispare. În aprilie 2015 scriam despre Jelna, satul din care istoria a plecat odată cu sașii. În articol am inserat mai multe fotografii cu ruinele bisericii din Jelna, iar în imagini se vedeau decorațiunile interioare bogate (chei de boltă și altele). În toamna lui 2015 am aflat că nu mai există acele decorațiuni.

Vă recomandăm:
  • Documentarul „Biserici fortificate ale sașilor din Transilvania” produs de Noi Media Film (cu subtitrare în română, engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană). Click pentru a-l comanda.
  • Abumul Transilvania” de Florin Andreescu: Acest album de lux oferă o perspectivă completă asupra regiunii Transilvaniei, neignorând niciuna dintre faţetele sale. Identificată cel mai adesea cu burgurile clădite după model german şi bisericile fortificate, Transilvania înseamnă mai mult decât atât. Descoperiţi celelalte atracţii ale sale în acest album inedit! Click pentru a-l comanda
  • „Istoria Transilvaniei” de Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan: „Toleranţa” transilvană a însemnat, în funcţie de realitate, dar şi de interpretarea fiecăruia, acceptare şi respingere în acelaşi timp, primire şi excludere, egalizare şi segregare, dând societăţii o formă şi o funcţionare sui generis. Cartea aceasta îşi propune să arate cum s-a putut produce acest lucru de-a lungul timpului, care au fost priorităţile şi cum au evoluat lucrurile deopotrivă în context local, regional, naţional şi european. Click pentru a o comanda
  • Transilvania. Un patrimoniu în căutarea moștenitorilor săi” de Sergiu Nistor

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *