Uită de împrumuturile de la prieteni, există creditele rapide de la Ferratum

De câte ori nu ți s-a întâmplat să ți se dea planurile peste cap și să rămâi în pană cu banii? Sunt sigur că nu o singură dată. Stabilitatea financiară este la fel de ușor de prognozat ca și vremea de afară: la fel cum dimineață se poate prevesti o zi călduroasă, iar la amiază vântul să aducă nori de ploaie, la fel de poți trezi dimineață cu portofelul plin, iar seara să îți dai seama că ai rămas fără bani de pâine sau că a doua zi trebuie plătită factura la curent. Ce te faci într-o astfel de situație? Te mai uiți o dată în portofel, dar el rămâne la fel de gol. Îți suni prietenul cel mai bun să te împrumute până la salariu. „Da, Bogdane, chiar îmi pare rău. Sâmbătă e aniversarea noastră și i-am promis soției că luăm cina în oraș”. „Pfff, ce nu ne-am sincronizat! Am în weekend un botez, chiar nu am cum”. „Gând la gând cu bucurie, tocmai mă pregăteam să te întreb dacă nu mă poți împrumut tu, tre să merg la o nuntă și îmi mai trebuie niște bani”. Dacă te-ai săturat de astfel de situații, află că sunt și alternative. Acestea sunt creditele rapide.

Ce este un credit rapid (microcredit)?

Creditul rapid este un împrumut pentru nevoi urgente și neprevăzute (deci un împrumut care se acordă rapid). Un credit rapid este un împrumut pentru o sumă relativ mică ce poate fi rambursat în mai puțin de 45 de zile și reprezintă doar o mică parte din venitul lunar al familiei.

Cine acordă un credit rapid? Ce este Ferratum

Ferratum este unul dintre principalii furnizori de credite rapide din România. Ferratum România este parte a Grupului Ferratum care a fost creat în 2005 și care a început operațiunile sale în România. Astăzi Grupul Ferratum este unul dintre liderii internaționali Fintech care acordă credite de consum pentru persoane fizice și juridice, fără garanții, doar folosind telefonul mobil.

Care sunt condițiile pentru a obține un credit rapid Ferratum?

– Să ai 24 de ani împliniți

– Să ai un număr de telefon și o adresă de e-mail valide

– La primul împrumut poți accesa 250 de lei pentru 15 sau 30 de zile

– Buletinul (fără nevoia unui cont, a unui card, a unei adeverințe de salariu sau a unui talon de pensie)

Fintech, eficiență și profesionalism

Dacă ne uităm puțin pe site-ul Ferratum iată peste ce dăm:

In momentul actual, Ferratum Romania se pregateste sa treaca in era Fintech , fiind ceva mai mult decat un furnizor de credite rapide. Pe baza licentei de banca obtinuta in 2012 in Malta, operatiunile din anumite tari din cadrul grupului Ferratum, se desfasoara deja sub acea licenta (Polonia, Slovacia, Estonia, etc).

In Romania, operatiunile inca nu se desfasoara sub licenta de banca din Malta, dar grupul Ferratum, fiind un adept al inovatiei si tehnologiei financiare, probabil va aduce si in Romania cat de curand acest concept de banca mobila, ducand Ferratum Romania in zona fintech. Banca mobila va pune la dispozitia clientilor sai servicii cat mai comode, complexe si complete.

Chestiile pe care le face Ferratum duce mult înspre o bancă mobilă și accesibilă tuturor. Să nu uităm că, spre deosebire de o bancă clasică, Ferratum este mult mai user friendly, deschisă spre inovație.

credit rapid ferratum

Dacă aș fi știut la timpul potrivit de Ferratum aș fi evitat anumite situații neplăcute. Dar mă bucur că am aflat acum.

Sincer, nu mă așteptam ca în România se existe o instituție care să ofere credit prin SMS, fără să te deplasezi la domiciliu. Asta înseamnă B2C (business to customer): să facilitezi accesul clienților la serviciile tale, fără a-l pune în situații neplăcute.

În loc de concluzie

Fac o paranteză: ANAF-ul te ajută să afli dacă ai de plătit taxe online. Intri pe site-ul lor, îți faci un cont și pe baza acelui cont afli informațiile care te interesează. Doar că pentru a valida acel cont, trebuie să te prezinți la un ghișeu al Fiscului. Adică tocmai ideea de a face ceva online este greșită! Te pune să te duci la ghișeu, să stai la cozi, să completezi hârtii, să aștepți ștampile. Așa că nu pot decât să mă întreb: cum ar fi România dacă instituțiile statului ar lucra atât de eficient precum Ferratum? Probabil ne-am simți cu adevărat în Occident.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

2 răspunsuri la „Uită de împrumuturile de la prieteni, există creditele rapide de la Ferratum”

  1. Foarte util articolul! Am luat si eu la un moment un imprumut de la Ferratum si chiar am fost surprins ca au atat de putine conditii. Nu recomand insa astfel de credite pentru cei care nu au cu adevarat o urgenta sau le e peste mana sa returneze banii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *