Votanții lui Mesia

turma de oiPentru mulți, alegerile din noiembrie 2014 au creat tot felul de mistere de „neelucidat”. De fapt, totul tinde spre simplitate. Era normal ca un rol important să îl joace principalul canal de informare din 2014. Dacă în 2004 era presa scrisă, în 2009 cea vizuală, firesc a fost ca acum acest rol să fie luat de altceva, în cazul de față, o rețea de socializare. Probabil peste patru ani altul va fi factorul decisiv, așa este și normal: există o evoluția, chiar dacă frustrații vor vorbi de involuție.

Altceva mi-a atras în schimb atenția: nu spiritul mimetic sau votul masiv anti-Ponta, ci faptul că nu doar stânga, așa cum este împământenită ideea, este votată de prostime. Ci și dreapta, reprezentată la ultimele alegeri de președintele în funcție Klaus Iohannis. Ceea ce s-a întâmplat la scurt timp după preluarea mandatului (21 decembrie) a demonstrat că unii nu știu ce au votat. Nu, nu au votat un premier, nu au votat un Ministru de Finanțe, nici măcar un senator și cu siguranță nu au votat un Mesia! Au votat un om pentru funcția de președinte. A existat ideea neamțului salvator, dar votantul care și-a pus toate speranțele în Iohannis, ca la scurt timp să îl critice pentru că nu are toată puterea (să știți că președintele e mai mult o funcție simbolică, el nu are puterea să facă ceea ce face un premier, să dea ordonanțe de urgență după bunul plac și pentru propriul interes, el nu schimbă nimic, el doar acceptă) și să înceapă șirul scrisorilor care încep sau se încheie cu „V-am votat, dar ne-ați dezamăgit, domnule Iohannis”. Pe bune, oamenilor aceștia le lipsesc câteva șuruburi sau filete la sinapse, altfel nu îmi explic. Mai e ceva: omul a fost primar, a avut puterea maximă într-o comunitate, acum e președinte, nu poate interveni în buget, nu poate aduce investitori, nu poate face nimic. Greșesc, poate face ceva: poate fi un exemplu, unul contaminator. Singurul lucru pe care îl poate face Iohannis este să fie el însuși și să nu se lase copleșit (cum a făcut-o un alt președinte înainte de 2000), ci din contră, să fie demn și corect, astfel încât să îi oblige pe ceilalți să facă același lucru. Și mai e ceva: un corp are nevoie și de creier și de inimă pentru a exista. Da, supraviețuiește și un corp căruia i-a cedat inima și a primit o alta în urma unui transplant. Cu timpul, corpul se obișnuiește și nu mai consideră inima un intrus și o acceptă. Dragilor, voi vreți schimbare când puterea e într-o mână și speranța în cealaltă?

În noiembrie 2014 spiritul revoluționar românesc s-a epuizat. Acesta este crudul adevăr și este unul demonstrat sociologic. Trebuie timp și evenimente ca spiritul să se regenereze. Și probabil că PSD-ul știe asta, e ultima carte pe care o joacă: românii s-au revolat în noiembrie, au ieșit la vot, au pus ștampila unde au crezut, apoi au ieșit în stradă și s-au bucurat. Se poate întâmpla orice în viitorul foarte apropiat, românul nu mai are puterea să miște un deget. Nu, doar va aștepta, va analiza, va discerne. Și la un moment dat se va trezi. De asta să le fie frică celor din PSD, de asta să le fie frică celor din PNL. De Iohannis nu spun nimic, el a înțeles câtă speranță au investit românii în el și trăiește zi de zi cu teama de a nu dezamăgi.

Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *