De-a lungul ultimilor ani, din varii motive, am rămas fără fotografiile făcute cu diferite ocazii: fie s-au stricat hard-urile, fie s-au zgâriat CD-urile și DVD-urile pe care le păstram, fie s-a întâmplat ceva cu site-urile pe care le aveam găzduite. Am pățit asta cu … mulți, muți giga de poze făcute prin diferite locuri sau cu diverse ocazii, pornind de la pozele de la banchetele școlare, la cele de la munte și mare, până la cele de la aniversări memorabile. Partea bună ține de creierul nostru, cel care are capacitatea de a stoca mult mai multe informații decât un dispozitiv inventat de om; partea prostă e că amintirile se declanșează doar în anumite momente, la anumiți stimuli.
Acum 4 ani părăseam pentru prima dată granițele României; era o chestiune cu multe „prime dați”. Era primul meu job, part-time, la o agenție de turism; era prima dată când plecam într-un infotrip, prima dată când vedeam o altă mare decât Marea Neagră, primul meu zbor cu avionul, prima călătorie cu ferry boat-ul, pima dată când am fost cazat la un hotel de 5 stele…
Era prima dată am observat că sunt oameni care respectă la minut programul de muncă deși erau potențiali clienți în preajmă (dacă un magazin din centrul orașului avea program până la ora 18.00, la ora 18.01, când centrul orașului era plin de turiști, deci potențial clienți, magazinul avea obloanele trase). Asta era în 2010, când criza lovise doar Grecia continentală, nu și pe cea insulară; un an de zile mai târziu, când am revăzut Grecia, situația se schimbase și pe insule: grecii stăteau „după fundul” fiecărui turist, pentru că fiecare era un potențial client.
În schimb, serviciile mi s-au părut exemplare: când vor, grecii știu să facă turism. Îi ajută și istoria, dar și mitologia: cred că am văzut vreo 5 stânci ale lui Hercule, peste tot erau urme lăsate de zei (la unul dintre hotelurile pe care le-am vizitat, angajații ne explicau cum apa de la robinet, foarte rece, era zăpadă topită de pe Muntele Olimp). Bineînțeles că am dat și peste plaja Afroditei, dar și peste Canal d’Amour (un canal despre care se spune că dacă îți bagi picioarele în apa lui te îndrăgostești pe loc). În Grecia fiecare loc, fiecare piatră, fiecare poieniță și fiecare rău are o semnificație mitologică, iar asta dă bine în ochiul turistului. La noi situația este aceeași cu o mare diferență: nu știm să ne prezentăm aceste încărcături mitice pe care le acordăm lucrurilor.
Apoi, am rămas uimit de ceva ce la noi nu am văzut: la greci apa este aproape gratuită, iar în unele cazuri chiar gratuită. Dacă te plimbi pe o străduță dintr-un oraș și nu vezi o bancă, ci doar scaunele și mesele din fața unui local și ești obosit și iei un loc, îndată vine chelner, întoarce paharele de pe masă și le umple cu apă, apoi îți spune că nu trebuie să plătești nimic, e din partea casei. Ospitalitatea de acest fel, mai degrabă ține de marketing, dar creează o situație win-to-win.
Despre experiența grecească, în special despre Corfu,voi mai reveni, până atunci las câteva fotografii, recuperate din mail-uri vechi și de pe vechiul meu blog de pe blogspot.
