După experiența celor șapte ani de stat în cămine și în chirii de tot felul, sunt tot mai sigur că, cu cât mă apropii mai mult de visul de a avea propria locuință, aceasta va fi una noua. Da, există programul „Prima Casă”, există și creditele ipotecare în condiții tot mai avantajoase și mai există și mentalitatea că blocurile construite în comunism sunt trainice. Dar mai știu că ceva second-hand nu e ceva nou, mai știu că 25 (sau mai mulți) ani își pun amprenta asupra a orice e construit de om. Și mai știu că în comunism se fura mult, de peste tot. Lucrai într-o confecție, la finalul programului sau la final de săptămână trebuia să mergi acasă cu un sul de ață sau un o bucată de material textil; lucrai într-o autogară, la final de săptămână trebuia să pleci cu niște șuruburi sau niște piese în sacoșă, poate poate îi trebuiau unui cunoscut; lucrai într-o uzină, trebuia să șterpelești și tu măcar câteva sigurante electrice, că niciodată nu strică la casa omului să ai vreo două siguranțe în plus, în caz de orice eventualitate; lucrai pe un șantier unde urmau să se ridice blocuri, plecai acasă cu diferite componente sau piese ce urmau să fie instalate în apartamente sau furai nisip, ciment, câteva cărămizi ca să îți construiești un coteț pentru porcul crescut la țară. Ideea e că toată lumea fura de pe unde apuca. De aceea totuși mă bucur că serviciile și IT-ul contează acum mai mult decât industria clasică: nu poți fura nimic fizic de la locul de muncă, doar cunoștințe.
Și pentru că am făcut o apologie mai extinsă pornind de la vechi versus nou, revin la ideile principale. Nu vreau un apartament cu calorifere din fontă, indiferent cât de bine dau ele căldura; fonta se încălzește greu, urcă facturile din cauza ei; nu vreau într-un bloc cu instalațiile mai vechi decât mine, nu de alta, dar la 26 de ani mă doare pe mine spatele, nu vreau să îmi imaginez ce se întâmplă cu instalațiile; la fel cum nu vreau ca în casă să am instalația electrică veche, ci contor electric nou și instalație electrică nouă, nu un veche capabilă să cedeze oricând, ci una concepută pentru anii în care în casă ai și televizor și calculator și mașină de spălat și centrală electrică și multe alte electrocasnice ce nu erau în casele românilor acum 30 de ani.
Mai vreau multe, mai vreau și balcon și să nu am infiltrații în pereți, să am vecini ok, să nu-mi refuleze buda, să nu am mucegai sau igrasie, dar vreau decență, de aceea vreau locuință în bloc nou. Nu e un moft, e o necesitate, mai ales când faci un credit pe 30 de ani pentru această necesitate.
Uneori ma gandesc pur si simplu daca… nu ar trebui decat sa ne gandim la locuinta de vis sa ne contram un an sau 2 , sa plecam pe afara si sa vedem cu adevarat ce inseamna sa te gandesti , sa faci un vis sa devina realitate si anume cumpararea unei locuite.
Prin plecatul afara ma refer si la ceva metoforit, in sensul la a munci si a visa mai putin insa nu e vorba doar de munca bruta si multa si mai mult de dorinta de a munci mai bine, mai ieficient , de a avea un job mai bine platit…
Parțial sunt de acord cu tine, doar parțial. Având prieteni și rude plecate în străinătate să lucreze am făcut unele calcule, iar rezultatul este surprinzător: și în România se câștigă bine, dar se și cheltuie mult. Visele se pot împlini și aici dacă ești dedicat și muncitor 😉
Din păcate, avem și apartamente care, deși sunt noi, au atâtea probleme de regreți unul vechi! Instalații proaste, tencuieli care cad pe tine ș.a.m.d. …
Bine spus! Un apartament nou in secolul XXI pentru mine inseamna un apartament smart. Orice casa smart trebuie sa aiba gadget-uri si device-uri care sa te ajute si sa fie gandite sa economiseasca energie.