Am tot amânat acest articol care să conțină câteva paragrafe și imagini. Credeam că motivul amânării era campania de demonizare din presă. Când vine vorba despre urși vor fi mereu tabere care să ia calea extremelor, cu sau fără argumente care să stea în picioare. De fapt, nu știam ce pot scrie despre simbololul sălbăticiei de la noi.
Anul acesta, pe grupurile de montaniarzi aproape că am făcut alergie de la desele întrebări dacă traseele X sau Y sunt frecventate de urși.
Deși ușor de întâlnit la marginea șoselelor montane, aspect care dă impresia de „sunt prea mulți urși în țară”, cunosc numeroși oameni care merg des pe munte și nu au văzut niciodată un urs (în sălbăticie), ceea ce nu înseamnă că ei nu există, ci că sunt vigilenți, mereu în alertă și ocolesc, pe cât posibil, interacțiunea cu omul. Îmi amintesc de o plimbare în Făgăraș de acum vreo trei veri. Ne întorceam, pe seară, spre Lacul Capra. Petrecusem, înainte, mai mult de o oră observând marmote și capre negre. Sub magia imaginilor, înaintam în liniște. Odată cu scăderea intesității luminii, ceața începea să vină în valuri. Câteva urme de capre negre erau în poteca principală. Mai facem câțiva pași, apoi, la marginea potecii, un urs tânăr adulmeca. Își ridică privirea, ne vede, pune capul în pământ și scoate un soi de oftat puternic, apoi se face nevăzut. Spaima ne-a cuprins de la întâlnirea, la doar câțiva metri, cu ursul. Până atunci doar îi intuiam prezența prin diferitele semne pe care le lăsa pe traseele pe care ne făceam drumețiile: urme pe pământul ud, fecale, scoarța arborilor ruptă sau pietre întoarse în căutare de hrană. De data aceasta aveam și întâlnirea pe care speram să nu o avem. Până atunci exista cumva teama: ce vom face când vom da nas în nas cu ursul? Nici acum nu avem răspuns la această întrebare (dar teama s-a atenuat). La fel cum nu avem răspuns la întrebarea: ce ne facem cu câinii de la stână sau cu cei sălbăticiți, mult mai deși și agresivi decât „animalele sălbatice”?
Revenind la urs: România este printre puținele țări din Europa în care ursul brun poate fi văzut în libertate. Preponderent nocturn, ursul este un animal masiv, dar agil, care se poate face nevăzut foarte ușor. Nu trebuie confundați urșii „tomberonari” cu cei ascunși în zonele colinare sau pe văile ascunse ale munților.
Despre populația și obiceiurile urșilor nu sunt în măsură să scriu. Dar știu să apreciez fiecare întâlnire în sălbăticie cu acest animal care impune respect.
Pe pagina lui Daniel Opaiț puteți afla mai multe despre urși, obiceiuri și habitate. Dar și despre marmote, capre negre, râs și alte animale din fauna României (și în special a Munților Făgăraș)
PS: Pozele cu urșii de la marginea drumului sunt făcute din mașină.
