
Și în vremuri de pandemie, cu librăriile fizice închise, editurile, deși greu lovite de impactul izolării sociale și a celorlalte efecte cauzate de starea de urgență, încearcă să-și continue planul editorial. Astăzi: câteva dintre noutățile editurii Humanitas (și Humanitas Fiction)
Mircea Cărtărescu, Creionul de tâmplărie
„Preotul mi-a tăiat moțul, iar nașul mi-a vârât sub ochi tăvița tradițională, pe care se-nșirau câteva obiecte disparate: un păhăruț cu vin, un clește, niște bani, o păpușică cu păr de ață, spice de grâu… Trebuia să apuc de pe tavă, succesiv, trei obiecte, care să-mi prevestească viitorul în viață: dacă luam paharul aveam să fiu bețiv, dacă alegeam păpușa – afemeiat, dacă apucam cleștele – un muncitor harnic etc. Mă-ntreb ce zeu a-mpins în acel moment, ușor, cu vârful degetului, creionul de la urechea nașului, făcându-l să cadă-ntre lucrușoarele de pe tavă? Fapt este că m-am repezit imediat la creionul ce nici nu trebuia să fie acolo, l-am înșfăcat cu toată puterea și nu i-am mai dat drumul, nici n-am mai vrut să iau altceva de pe tavă.
Într-un fel, tot ce-am scris de-a lungul vieții mele am scris, de fapt, cu acel creion de tâmplărie pe care soarta mi l-a pus de la-nceput între degete. Bătătura pe care-o am de la nenumărate pixuri și stilouri și creioane pe degetul mijlociu e singurul semn de muncă grea pe care-l am pe trup, și sunt mândru de ea ca de o medalie de onoare.“
Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu de Tatiana Niculescu
Un profesor de filozofie născut la Brăila spre sfârșitul secolului XIX devine în anii României Mari maestrul unei generații strălucite de gânditori și scriitori a căror faimă va depăși granițele țării. Printre ei, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Constantin Noica. Apariția lui vulcanică într-o Românie abia închegată politic și teritorial are efectul unei mutații de destin.
Îi place să i se spună Nae. Împământenește un limbaj teologic românesc, face din predarea filozofiei o împărtășire a înțelep-ciunii, le deschide studenților gustul pentru metafizică și gândire speculativă, învigorează scrisul gazetăresc, participă la primele mari proiecte editoriale românești, se implică în mișcările de tineret, e mândru să fie sfetnic de taină al regelui Carol II. Cu inteligența, umorul și farmecul lui aparte își conduce discipolii pe cărări politice periculoase.
Este deopotrivă venerat și detestat: un seducător al minților și al inimilor, pentru care Maria Cantacuzino (Maruca), prietena reginei Maria, e gata să se sinucidă.
Imensul orgoliu intelectual îi este zeu și călăuză în toate contradicțiile existenței sale.
La 130 de ani de la nașterea lui Nae Ionescu, această carte-portret este o incursiune pasionantă în aventura unei vieți care nu și-a epuizat niciodată misterele.
Victor Ieronim Stoichiţă, Despre trup. Anatomii, redute, fantasme
„Devenit recent unul dintre centrele de interes ale discursului din științele umaniste, corpul nu și-a dezvaluit înca toate secretele. Studii recente au subliniat, cu îndreptățire, că există o istorie a corpului, istorie ce conjugă aparența și profunzimea, dorința și puterea, căderea și apoteoza, viața și moartea. Acesta este contextul în care Despre trup își propune să intervină, cu instrumentele istoricului imaginilor, investigând istoria corpului ca istorie a unei construcții și analizând cu precădere avatarurile «întrupării» sale vizuale.
Cartea oferă o selecție de probleme, interogații și aspecte privind eterogeneitatea constitutivă a obiectului «corp», de unde rezultă și titlul, intenționat deschis. Va fi vorba, așadar, de incursiuni în imaginarul corpurilor și în fenomenologia întrupării. Astfel, rolul jucat în constituirea acestei iconosfere de credințe, efecte ale conștiinței, gusturi estetice, dorințe, pasiuni și temeri va fi evidențiat în mod constant. Parcursul oferit aici nu va fi strict cronologic, procedând mai degrabă «prin figuri». Ceea ce ne interesează în final nu este «evoluția» imaginii corpului, ci nesfârșita și fluctuanta sa reelaborare.“ — VICTOR IERONIM STOICHIȚĂ
Hiro Arikawa, Memoriile unui motan călător
Prin vocea nonșalantă a lui Nana, motanul vagabond care renunță la viața trăită în libertate deplină, dar și în pericol, pentru a intra în casa și în sufletul lui Satoru, Hiro Arikawa ne face, cu inteligență și umor, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline și ne vorbește despre firele invizibile dar indestructibile care ne țin legați de prieteni și de familie.
Brant Pitre, Isus și rădăcinile evreiești ale Mariei
„Mulți oameni se raportează cu încredere la «Maica Domnului». În ortodoxie e numită mai ales «Născătoare de Dumnezeu» și «Pururea Fecioara Maria». În catolicism, titlurile ei sunt mai multe, mai ales în litanii. Pentru protestanți, e doar mama lui Isus. Dar câți dintre aceia care o invocă – sau o ignoră – se străduiesc să o cunoască? Nici nu e ușor. Evangheliile ne spun foarte puțin, iar celelalte scrieri ale Noului Testament – aparent, mai nimic.
Teologul american Brant Pitre, cunoscut la noi datorită celor trei cărți apărute la Humanitas (Misterul Cinei de pe urmă, Pledoarie pentru Isus și Isus Mirele), aplică și cercetării de față aceeași metodă cu care ne-a obișnuit: o atentă explorare a Vechiului Testament, dar și a creștinismului antic, cu profunda lui înrădăcinare în iudaismul de secol I. Rezultă un studiu tipologic pasionant – figura Mariei se desprinde în toată complexitatea și frumusețea ei și devine de interes nu doar pentru creștinii de toate confesiunile, ci și pentru evrei și pentru musulmani.“ — MONICA BROȘTEANU
Guzel Iahina, Copiii de pe Volga
Iakob Ivanovici Bach, profesor în satul german Gnadental de pe Volga, duce o viață simplă, anonimă. Într-o zi, este chemat pe celălalt mal al fluviului ce „împarte lumea în două“ să-i dea lecții unei tinere fragile și timide, Klara, fiica unui straniu personaj Udo Grimm. Nu e deloc surprinzător că între cei doi se înfiripă o poveste de iubire. Este însă singurul fapt previzibil din acest roman amețitor, căci în clipa următoare istoria dă năvală, răsturnând reguli și destine, realitatea capătă accente supranaturale, adevărul nu mai este același și totul se topește într-o grandioasă epopee din ritmul căreia nu te mai poți desprinde.
Mihail Vakulovski, Tata mă citește și după moarte
„Injecții de stări și de imagini, fără complexe, fără filtru și fără cenzură, textele lui Mihail Vakulovski sunt ca acele poze alb-negru, făcute de «Zenit»-urile sovietice. Fie că aleargă după băiatul care jupoaie șerpi ca să-și oblojească mama, fie că o pândește pe lăptăreasa care se scaldă noaptea în laptele colhozului, fotograful nu este niciodată un simplu privitor, este chiar lentila care ajustează realitatea. Mult umor, multe înjurături și cruzime, dar și o duioșie aproape copilărească, specifică slavilor, care se împletește aici straniu cu scrisul românesc. Toate acestea pe muzica lui Vîsoțki, de la înălțimea lui Gagarin, dar mai ales cu gândul la «tătelu’» – developatorul-șef al amintirilor. O carte care va enerva multă lume și tocmai de aceea merită citită“. — TATIANA ŢÎBULEAC
Denise Drace-Brownell, Will Brownell, Primul nazist. Erich Ludendorff, omul care l-a făcut posibil pe Hitler
„În decembrie 1937, cu puţin timp înaintea începerii celui de-al Doilea Război Mondial, în Germania aveau loc fastuoasele funeralii ale generalului Erich Ludendorff. Pe ultimul său drum era însoţit şi de Hitler, într-un gest de celebrare a optimismului nazist.
Onorurile au fost nenumărate. Revista Life afirma că Ludendorff fusese magnific, iar pe frontispiciul ei se putea citi: «Germania îl înmormântează pe cel mai mare general al Marelui Război»… Revista îl mai numea pe Ludendorff «cel mai capabil general apărut în cursul războiului mondial» şi «egal, din punct de vedere militar, al lui Robert E. Lee».“ — AUTORII
Melanie Benjamin, Femei de Oscar
Într-un univers dominat de bărbați, așa cum era Hollywoodul la începutul secolului XX, două femei visează nu doar la o carieră în cinema, ci și să schimbe gustul publicului, venind cu idei noi, îndrăznețe. Una joacă în filme de mare succes, cealaltă scrie scenarii și regizează. Lumea filmului le recunoaște talentul, le premiază cu Oscaruri și le consacră definitiv. Lumea reală se dovedește însă a fi mai puțin generoasă și le rezervă altfel de surprize.