De curând, profitând de o zi liberă, i-am propus unui prieten recent mutat în Sibiu să facem o plimbare, să-i arăt din farmecul mai puțin urban al orașului. Plecând din Piața Mare, până în dreptul Spitalului Militar de pe Victoriei, am ținut să-i precizez câte puțin din istoria clădirilor ce ne-au ieșit în cale. Apoi am intrat în Parcul Sub Arini (amenajat ca parc englezesc începând cu anul 1856), spicuindu-i câte ceva despre Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (care a avut un rol important în amenajarea parcului), dar și despre diferitele specii de animale pe care le putem întâlni. Nu tot ce am văzut am reușit să fotografiem, așadar mă voi opri doar la păsările pe care obiectivul aparatului le-a prins în cadru.
Ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos major): este cea mai frecventă specie de ciocănitoare de pe teritoriul României; datorită efectivului mare, ciocănitoarea pestriță mare este principalul furnizor de locuri de cuibărit pentru păsări, dar și pentru lilieci.
Gaița (Garrulus glandarius) este înrudită cu ciorile, coțofenele, corbii, stăncuțele și alunarul; spre deosebire de rudele ei, nu-și caută hrana pe terenurile înierbate sau arabile, ci în desișul și pe solul pădurilor
Mierla (Turdus merula): deși pasăre parțial migratoare, populațiile din localități au încetat să mai migreze; masculii sunt negri (ciocul și inelele din jurul ochilor devin galbene din al doilea an de viață); femelele au culoarea maro-închis, gușa ușor pătate, iar juvenilii sunt maro, vizibil pătați.
Pițigoiul mare (parus major): pasăre sedentară, de dimensiunile unei vrăbii, poate fi întâlnită în păduri, crânguri, parcuri, grădini; este cel mai mare dintre speciile de pițigoi, iar în perioadele de lipsuri alimentare poate captura alte păsări de talie asemănătoare.
Sticletele (Carduelis carduelis): i-au auzit cântecul, dar până l-am reperat, stătea bine ascuns în copac, apoi a zburat; am rămas puțin surprins că era singur, de obicei sticletele se deplasează în perechi sau în grup (vara aceasta mă trezeam în cântecul unei perechi de sticleți, dar sticleții au dispărut după ce serviciul de îngrijire al spațiilor verzi a tăiat copacul uscat în care perechea își susținea recitalul). Promit că revin, în altă postare, cu o imagine clară a sticletelui.
Țicleanul (Sitta europea): cea mai răspândită pasăre din familia Sittidae (scorțarilor) și singura din speciile cățărătoare din România care se poate deplasa cu capul în jos pe trunchiurile verticale: femelele își aleg cuibul în scorburi naturale sau un cuib mai vechi de-al ciocănitorilor și îi micșorează intrarea folosind noroi.
La final vă recomand două cărți care te ajută să recunoști păsările și să afli mai multe despre ele: Prietenii păsărilor și Determinator de plante și animale
Awesome post! Keep up the great work! 🙂