Poeme de Paul Jeute în Poets in Transylvannia, antologia Festivalului Internațional de Poezie de la Sibiu, 2014 (antologie îngrijită de Radu Vancu și Dragoș Varga).
fragment #18
și poate-acum suntem
deja prea bătrâni pentru locurile
unde am făcut
ce toți ceilalți au făcut
întotdeauna firesc
să spunem însă
să spunem nu
să spunem cum să nu
și hai să rămânem și hai să nu
ultima dată și însă și
hai totuși să mergem acasă
și poate că e doar
ceva obișnuit să facem și să nu facem
noi desfătându-ne în orele
prea scurte
noi care știm prea bine cum merg lucrurile
și ne bucurăm de liniștea tot mai mare
ne obișnuim cu ea
cu liniștea
ne obișnuim cu liniștea înfometată.
gol-goluț
întins pe spate, nemișcat
în cada goală.
e frig, e umezeală.
nici măcar un zgomot în conducte.
abatorul dă strigarea.
în Art-Café
după prima bere,
mda, o s-o beau pe-a doua
iar tu-mi scrii abia după a treia,
mda,
și după a patra îți scriu
înapoi.
după a cincea bere suni
și mă întrebi ce fac,
la ce mă gândesc.
la absolut nimic.
fragment #2
nu suport critica. lucrurile băgate pe gât. sunt
destul de arogant. acuzațiile. așteptând să mă răzbun,
să-mi iau revanșa; porția de invidie; porția de gelozie; singur; în prostie;
fără compromisuri; frică; amândoi, prea mult laolaltă, din fiecare
prea puțin, necunoaștere, sfârșeală, nemulțumire…
fragment #14
schimbarea punctului de vedere; și schimbul de opinii. vis. captiv viselor; să nu te mai trezești niciodată; ridică-te, plutește-apoi. cu ochii cârpiți de somn. cu toată responsabilitatea; hotărâm singuri cine suntem. cine suntem. toate procesele care compun un individ. radicali. și subiectivitatea radicală în curiozitatea care exprimă concluzii; absurd. și destul loc pentru liberul arbitru; frică și procrastinare. înăuntru; alte personalități, lumi utopice lipsite de contradicții. liber arbitru: în picioare. la pământ. continuă. și zgomot și tăcere și: de la capăt; nu uita, i se mai spune: ține minte; la masă, privindu-ne: ăștia suntem noi, tu și cu mine, treji!
fragment #19
cu un sărut începe, firește, și încă unul și tot așa,
după discuții lungi, așa începe, spune ea.
așa începe de fiecare dată, spune el, cu nopți albe.
mda, așa începe de fiecare dată, spunem noi, ăsta-i baiul.
Cântecul Franz Hodjak
în noapte
nu virăm
spre
necunoscut –
noi n-am spune așa
ceva.
nici măcar stelele
nu scânteiază slab
în vânt.
nu, noi n-am spune așa
ceva.
noi nu
alunecăm
unul spre celălalt
iar zilele până atunci
nu-s
un zid cenușiu –
noi n-am spune așa
ceva.
noi nu
aprindem
niciodată focul
când ni se face frig
și nici când simțim
că ni se face frig –
pentru că: noi
n-am spune așa ceva.
noi niciodată
nu spunem:
că n-avem nevoie
de aur,
de acoperiș,
de-un țel.
zic,
dragă,
știi
ce
spun.
și tu zici,
dragule, las-o baltă,
tare-ți place
să ridici
castele de nisip,
și mie mi-e atât de silă
de
concret.
sărută-mă
sărută-mă,
și-o să te sărut și eu
o să-ți cânt un cântecel.
dar începi tu.
sărută-mă!
Traduceri de Bogdan Federeac
