Cealaltă literatură

Căutând cursuri şi hârtii pentru examenele din preajma acestor zile, am dat peste volumul lui Geo Bogza, Poemul invectivă şi alte poeme (Litera Internaţional, 2010) cumpărat cu puţin înainte de Crăciun. Răsfoindu-l, mi-am amintit de anii 1999-2000 când, fiind elev în ciclul primar, descopeream o altfel de literatură; citeam, cu un vecin (care mi-era şi coleg), Povestea pulii de Ion Creangă, transcrisă la maşina de scris de sora lui mai mare. A fost un mare şoc: cum putea Creangă să scrie aşa? Nu fusese el preot? Şi atunci, răspunsul lui, cel mai la îndemână a fost: Povestea era scrisă de altcineva şi semnată ca fiind Ion Creangă. Nu ştiam atunci de „uliţa mică” şi „uliţa mare”, credeam că Ion Creangă a scris doar literatura pentru copii.
În vara lui 2000 întâmplarea face să descopăr, la Biblioteca orăşenească, într-un volum din seria Eminesciana câteva versuri porno-erotice. Era un alt şoc: Eminescu a scris, la un moment dat, ca şi bunul lui prieten Creangă, fără perdea. Eram scârbit că scriitori mari folosesc cuvinte joase. Prin 2002 am descoperit Balada pizdei a lui Topârceanu; sentimentul nu mai era de scârbă, ci de amuzament. Cu timpul, m-am obişnuit că literatura este un spaţiu vast, cu infinite modalităţi de exprimare, unde fiecare aspirant poate accede, cu puţin noroc şi creativitate.
Trecând anii, am observat că se transformă într-o modă literatura cu tentă pornografică sau , cel puţin, cu limbaj vulgar. Prin 2004 apărea romanul Băgău, de Ioana Bradea ce se deschidea cu expresia „Sunt o doamnă, ce pula mea…”, un an mai târziu Kiki Vasilescu publica Romanul românesc pervers, o carte scandaloasă (pe mai bine de două pagini erau înşiruite tipurile de sâni pe care le pot avea domnişoarele), comercială, dar actuală; apoi cărţile de genul au început să se înmulţească mai repede decât datoriile externe ale României.
Las la o parte cele deja spuse şi revin la ce era important, volumul lui Geo Bogza, cu poeme pentru care autorul, asemeni lui Charles Baudelaire, Oscar Wilde şi alţi scriitori au fost acuzaţi şi condamnaţi pentru imoralitate. Mulţi autori contemporani şi-ar dori să îşi fi pus semnătura pe unele poeme din volumul Jurnal de sex (1929) sau Poemul invectivă cu amprentele digitale ale autorului (1933)

Las ca mostră Poem ultragiant

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neaşteptate – şi aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi – şi când m-am întors
Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără şi negricioasă
Mi-a spus ca toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare
A zâmbit
Şi a trecut pe lângă mine de nenumarate ori.

Eram destrămat în seara aceea şi n-aveam nici o poftă să fac dragoste
Dar servitoarea era tânără
Nu cred să fi avut mai mult de şaisprezece ani
Şi cum se aşezase aproape pe pat, parcă aşteptând
M-am apropiat zâmbind şi am întrebat-o cum o cheamă.

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria
I-am spus că e frumos, ea s-a prefăcut ca se ruşinează,
Cred să fi fost aproape de miezul nopţii
Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al oraşului
Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide şi automobile
Aici eram numai eu cu servitoarea;
Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape
Şi mirosea foarte rău a sudoare.
O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraş murdar de provincie
Pe când eram destrămat şi stăpânii tăi lipseau de acasă
Servitoare, pe pulpe cu două dungi roşii de la jaretiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă şi a pătrunjel
Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Şi să se scandalizeze părinții lor onorabili
Fiindcă deşi m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Şi mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Şi în toate celelalte accesorii care le formează frumuseţea.