Circuit Scărița-Belioara. Ce faci când îți iese ursul în potecă?


1 iulie, zi de vineri. Cu câteva zile înainte am luat decizia de a face ceva nou: o drumeție în masivul Muntele Mare, mai precis, circuitul Scărița-Belioara.

Am pornit de dimineață spre Poșaga de Sus (în vechime Belioara). Mai ales că planul era să facem un popas în Cheile Vălișoarei pentru a vedea lăstuni de stâncă și rândunica roșcată. Și ne-am ținut de plan, iar păsările pe care le doream să le vedem și-au făcut apariția.

Rândunică roșcată
Rândunică roșcată

Am continuat drumul spre Poșaga de Sus. Recunosc, am avut ceva emoții când am văzut cât de mult se îngustează drumul, mai ales că la un moment dat se termina asfaltul. Dar drumul pietruit nu a fost atât de horror pe cât părea.

Am lăsat mașina ceva mai jos decât locurile recomandate de la intrarea în traseu, în dreptul Punctului Gastronomic Local Scărița Belioara (din păcate nici când am coborât nu era deschis; abia când am urcat în mașină am văzut că a coborât cineva să ridice lanțul care oprea mașinile să urce spre restaurant). Această acțiune ne-a adus 1 kilometru în plus la distanța totală a circuitului.

punct gastronomic local scarita belioara

Circuit în sens invers

Bineînțeles, ca și în cazul altor circuite (Cheile Vălișoarei, spre exemplu), am început circuitul în sens invers. Ca regulă generală, traseele de tip circuit de fac în sensul acelor de ceasornic. Eh, noi suntem altfel, și de fiecare dată, furați de peisaje sau păsări sau cine-știe-ce-ne-mai-iese-în-cale, pornim invers. Ideea e că, fiind vorba de circuit, la final ajungi de unde ai plecat.

Începem urcușul pe albia secată a unui pârâu, continuăm prin pădure până ajungem într-o poiană. Deja ne place: încep să se vadă construcțiile de lemn (căsuțelor) tipice Apusenilor, iar în scurt timp se poate observa Coșul Boului / Ochiul Boului: un imens ochi într-un perete abrupt de calcar. Portalul de intrare în această grotă are aproape 60 de metri înălțime. Intrăm din nou în pădure, apoi ieșim în altă poiană, de unde se vede și mai bine Coșul Boului. Continuând pe potecă, ajungem la un drum forestier (și o intersecție cu un alt traseu).

Coșul / Ochiul Boului
Coșul / Ochiul Boului

Parcă suntem în Piatra Craiului

În scurt timp suntem tot mai aproape de pereții calcaroși, dar peisajul devine tot mai dezolant: mare parte din pădurea din dreapta noastră a ars în urma unui incendiu pornit de la fulgerele din timpul unei furtuni. Urcușul e destul de abrupt (până la urmă, aceasta ar fi trebuit să fie coborârea dacă făceam circuitul cum trebuie). Dar zâmbetul ne apare pe buze când ajungem pe platou, pe marginea abruptului pe care-l vedeam de jos. În plus, nu durează mult până dăm peste mai multe panouri informative (faună, geologie, floră etc).

Peisajul e superb, parcă am fi în Piatra Craiului! Din păcate nu putem sta prea mult sus, deja se văd norii de ploaie, iar telefonul suna a mesaj ro-alert de instabilitate atmosferică, ploi și vijelii. Așa că grăbim pasul, ieșim în golul alpin. Înainte să înceapă coborârea facem o pauză de masă (norii par să se împrăștie, iar pădurea e lângă noi, în caz că începe furtuna suntem în pădure, nu în creastă).

Coborâm spre poiana La Măteoaie, unde avem o întâlnire neașteptată (o povestesc ceva mai jos). Continuăm coborârea, urmează și stâncărie; ne bucurăm că nu a plouat că ar fi făcut dificilă coborârea pe calcar ud. Apoi ajungem pe o pajiște de unde putem admira Șesul Craiului (nu cu mult timp eram pe acolo, pe sus), apoi un drum forestier, o poartă de lemn și un izvor pus bine „în drum”: căldura din prima parte a traseului ne-a obligat să ne hidratăm și să consumăm mai multă apa decât ne-am așteptat). 500 de metri și ajungem la mașină.

Detalii circuit:

  • Poșaga de Sus – Culmea Brădățel – Poiana Cornu Pietrei – Rezervația Scărița Belioara – Șesul Craiului- Șaua La Răscruce – La Măteoaie – Poșaga de Sus
  • 11.25 kilometri lungime
  • 6 ore timpul de parcurgere (cu muuuulte pauze de admirat peisajul și fauna, dar și de adăpostit la umbră – cel puțin în prima parte a traseului temperaturile au fost pe măsura lunii iulie)
  • Diferență de nivel: 716 metri
  • Dificultate: medie; am citit în anumite locuri că este vorba despre un traseu dificil, dar cred că este o afirmație valabilă pentru anotimpul rece sau pentru zile cu vreme mai puțin bună (mai ales ploaie)
Hartă cicuit Scărița Belioara

Mai multe detalii pe activitatea înregistrată pe Strava

Ursul, ursul!

Revenind. Coborând o potecă ceva mai abruptă spre poiana La Măteaoie, liniștea ne-a cuprins. Poteca era acoperită de pietriș mărunt și alunecos, iar gândul principal era să nu alunecăm pe acolo. Înainte să ajungem într-o poieniță aud: „Bogdan, Bogdan, e ursul în potecă!”. Ridic ochii, la mai puțin de 100 de metri în fața noastră, fix pe unde ne ducea traseul marcat, se vedeau două urechi și greabănul. Ridic rapid aparatul, trag câteva poze. Mă îndrept spre Rita și o întreb dacă să-l sperii. M-am trezit că aveam aparatul foto în mâna dreaptă, iar în mâna stângă sprayul de urs; nu-mi dau seama când am dus mâna la spate și am scos sprayul din lateralul rucsacului.

Ce faci când vezi ursul în cărare?

Mergeam de vreo 9 kilometri, clar nu era o opțiune să ne întoarcem (tot traseul a avut puțin peste 11 kilometri). Să-l ocolim …nu prea aveam pe unde. Ursul era puigan (ce bine!). Așa că a rămas o singură variantă: să-l facem să plece de acolo, cât să trecem (oarecum liniștiți). Șuier lung. Ursul își ciulește urechile. Apoi se ridică în două picioare uitându-se spre noi, apoi o ia la fugă și se face nevăzut în pădure.

52 de secunde

Pentru că amintirile pot fi înșelătoare (relatez la sfârșit de septembrie o întâmplare de la început de iulie), am verificat prima și ultima poză pe care am făcut-o cu ursul. Prima poză am făcut-o la 15:16:28, iar ultima la 15:17:20. 52 de secunde. Timp în care am stabilit un plan, am pus mâna pe sprayul de urs, am făcut 18 poze și am trecut ursul în aplicația Ornitodata (Rita râdea de mine că în cazul unei tragedii, măcar se poate afla ce am făcut în ultimele clipe), am șuierat și am văzut ursul plecând.

Despre urs și alte întâlniri cu el am scris aici: Câteva ipostaze ale ursului.

Concluzii?

Circuitul a fost superb, peisajele de asemenea; cred că niciodată nu am văzut atât de multe orhidee ca aici (până la Scărița-Belioara, cele mai multe orhidee le-am văzut în circuitul Cheilor Vălișoarei). Iar faptul că am întâlnit și ursul a făcut ca drumeția să rămână de neuitat.

 296 total views


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enter Captcha Here : *

Reload Image