Nu sunt un vecin grozav, dar am sânge cald de moldovean prin vene. Pe cât am încercat să nu intru prea mult în contact cu noii mei vecini (bine, după un an de zile nu mai sunt atât de noi), nu am reușit în totalitate pentru că deja mă salut cu toți, am doi vecini cu care strângem mâna când ne vedem. Dar relaționarea se oprește aici (exceptând-o pe vecina de la doi cu care ne știam dinainte și care face prăjituri bune și ne aduce și nouă). Dacă nu am avea de gând să nu mai prindem decât următoarea iarnă în această garsonieră probabil că am încerca să creem legături. Dacă am fi făcut asta mai din timp probabil aveam și noi acces la boxa de la subsol sau la balconul de pe etaj. Dar nu-i un bai mare. Și înțeleg că fiecare ține la pătrățica pe care a ocupat-o. Dar deja e a treia oară când văd că ușa de la intrare în bloc nu se închide și de fiecare dată am lăsat să treacă o noapte să văd dacă se ocupă cineva. De fiecare dată a fost la fel: deși nu știu nimic despre automatizarea ușilor, de fiecare dată m-am uitat, am văzut ce e sărit, am pus la loc și am scăpat de piticul de pe creier.
Și e comică treaba asta. Ce se întâmpla dacă stăteam la casă, nu la bloc și eram vecini de stradă? Plecam dimineață spre muncă și vedeam că nu pot să iasă din curte cu mașina, că au nu știu-ce-probleme legate de sistemele de glisare și automatizări porți autoportante, iar eu, ca un bun vecin să-i spun: „vecinule, pleacă liniștit. Ai o problemă la căruciorul cu patru role pentru șina 920P, dar nu-ți fă probleme, dau un telefon la librărie și le zic că întârzii și stau și îți repar ție poarta autoportantă,am un cărucior nou-nouț, exact ceea ce îți trebuie ție”. Dar nu stau la casă.
Și uite așa mi-am amintit când toți vecinii au sărit că lor nu le trebuie interfon, că nu e o investiție necesară și-s bani aruncați pe fereastră, dar toți îl folosesc. Problema e că atunci când s-a dat peste cap din cauza unei pene de curent au revenit pe poziție: voi ați vrut, voi să îl reparați, nouă nu ne trebuie. Cam așa e treaba cu vecinii.
