Și tramvaiele dorm noapte  la mijlocul Copoului
Și tramvaiele dorm noapte la mijlocul Copoului

Săptămânal trebuie să mi se întâmple ceva atunci când merg cu tramvaiul; miercuri seara, în jurul orei 21.00 tramvaiul care circula pe ruta 13 s-a oprit (pe neașteptate, aș putea spune) înaintea stației George Coșbuc. După vreo 10 minute de așteptare, merg la vatman: „A căzut curentul pe rețeaua de fir-contact. Dacă vreți, puteți coborî și merge mai departe că din spate vine 42-ul”. Cobor, mă uit la autobuzul 42, dar în spate, între Rondul din Supercopou (Triumf) și stația George Coșbuc am mai zărit două tramvaie, unul de pe ruta 1 și altul de pe ruta 8. Mi-am amintit de discuția pe care am purtat-o cu un fost angajat al RATP în legătură cu accidentul din Fundație din urmă cu doi ani; acesta afirma că municipalitatea și RATP-ul au mușamalizat totul, că acel tramvai a fost „victima” unei căderi de tensiune pe rețeaua de fir-contact. RATP-ul a susținut că nu s-au înregistrat în acea zi niciun fel de probleme la rețea. În urma accidentului a murit un bărbat și a fost nenorocită o femeie. Vatmanul tramvaiului, Cristian Diaconu, a fost trimis în judecata. RATP-ul a încercat (dar judecătorii nu le-au aprobat cererea) să primească 20.000 de euro și 28.000 RON de la vatman, pentru a-și acoperi cheltuielile de transport, spitalizare și operație ale Mirelei Drăgușanu, femeia care a supraviețuit accidentului. De obicei vina cade asupra mortului, dar de această dată am impresia că toată vina se va abate asupra vatamanului. Deci încă o familie distrusă.

Câteva observații:
– s-au investit și încă se investesc milioane de euro în modernizarea căilor de rulare a tramvaielor;
– cei de la REMAR Pașcani au realizat un tramvai prototip (încă neomologat) care stă nefolosit în depou (oricum, cu o floare nu se face primăvară);
– cel mai vechi tramvai care circulă pe străzi (exceptând pe cel de epocă) este fabricat în anul 1959;
– cele mai noi sunt fabricate în anul 1982 (ultimele tramvaie second-hand aduse din Elveția).
– nu are rost să mai continui lista, transportul public în Iași este la pământ, cu autobuze și tramvaie bune de dat la casat. Bun, nu sunt bani, dar în cazul unui accident asemănător celui din Fundație cine este autorul moral? Cât valorează viața unui om: 10 MAZ-uri, 10 tramvaie vechi de peste 30 de ani, aduse din Germania sau Elveția?

Pe aceeași temă:

Vom avea sau nu tramvaie moderne în Iași?

Sechestrat în tramvaiul 6 

Se întâmplă în România anului 2012 în orașul cultural-universitar Iași (VIDEO)

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

Lasă un răspuns