Când fluturașul se stâncă se mișcă încet pe un perete de stâncă, cu greu poate fi observat datorită culorilor ce îl camuflează (gri cu negru); în schimb situația se schimbă când își deschide aripile, late și rotunde și se observă coloritul roșu, negru și alb.
Vara, când păsările se găsesc în zona montană, unde se găsesc pereți calcaroși înalți și abrupți (între 500 și 2500 metri altitudine), se hrănesc cu insecte și păianjeni; iarna, când păsările se deplasează la altitudini mai mici, în cariere de piatră sau chiar în localități (pe ziduri și turnuri de biserică), se hrănesc cu diferite semințe de plante.
Fluturașul de stâncă cuibărește în fisuri (ale stâncii, ale unor construcții la mari altitudini). Locul este ales de mascul care i-l indică femelei printr-un dans nupțial la intrarea în cuib (cuibul este prevăzut cu două intrări). Femela este cea care amenajează cuibul (îl construiește din mușchi, licheni, diverse tulpini de plante și îl căptușește cu pene sau lână sau păr – cel mai des de capră neagră).
În România sunt estimate între 200 și 1000 de perechi cuibăritoare de fluturaș de stâncă.
Poți afla mai multe despre păsări din „Ghid pentru identificarea păsărilor. Europa și zona mediteraneană” tradus în limba română de Societatea Ornitologică Română
