Cred că toată lumea vrea un câștig decent. Una dintre uimirile pe care le-am avut când am ajuns la Sibiu a fost să văd numărul mare de oameni care au două job-uri / două surse de venit. Acesta este și un motiv pentru care mi-a plăcut orașul și oamenii. Oamenii au pentru că muncesc, nu stau cu mâna întinsă. Ești profesor? Ești, în același timp, angajat și al unei publicații. Ești dealer auto? E posibil să fii și broker de asigurări. Gama de ocupații este sau poate fi foarte diversificată. Nimeni nu te împiedică să ai un job full time, iar în timpul liber să te ocupi și de altele, de la blogging, la realizarea de produse handmade, la cultivarea pământului, la a crește animale sau la tranzactionare obligatiuni.

tradecom logo

Trade.com un brand care oferă acces la mai multe platforme online de tranzacții online. Brandul Trade.com este deținut de Safecap, o companie reglementată, autorizată și licențiată internațional. O să îmi ia ceva timp să înțeleg principiile de funcționare pentru că până acum am stat departe de domeniul  tranzacțiilor. Nu am cunoștințe de bursă, am auzit dar nu am înțeles (încă) mecanismele de funcționare Forex. Știu că astfel de tranzacții sunt investiții cu risc ridicat și că trebuie mai întâi să te documentezi, apoi când începi să investești să o faci cu sume mici, pentru a înțelege mecanismele. Pentru că este vorba despre o piață speculativă, iar nu toți sunt construiți pentru a fi investitori. Nu este de ajuns să te fi uitat la filmul „Lupul de pe Wall Street” și să crezi că gata, ai prins șmecheria și te vei îmbogăți peste noapte. Doar în filme și în cărțile motivaționale se întâmplă asta. Realitatea poate fi alta. Astăzi câștigi, mâine pierzi, important este ca la final, când tragi linia, balanța să fie pozitivă.

Mi-aduc aminte cum am început acest blog. Îl aveam pe o platformă gratuită încă din 2008. În 2012 m-am gândit să fac un update. Am făcut o investiție minimă. La mai puțin de jumătate de an mi-am recuperat investiția. Banii realizați de pe urma blogului i-am investit într-un alt blog. Apoi profitul l-am investit în altul. Când unul dintre bloguri a început să consume mai mult decât producea, am renunțat la el și am păstrat doar 3 bloguri active și profitabile. Pentru că nu este vorba doar de timpul meu, este vorba și de banii pentru hosting, pentru promovare, pentru documentarea materialelor despre care scriu.

Mă gândesc că la fel cum e cu blogurile, așa este și cu tranzacțiile: câștigi sau pierzi, important este să știi când să te oprești.

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

Lasă un răspuns