turma de oi

Halucinant, cum tot mai des întâlnești:

„Cei din Diaspora sunt bine mersi, muncesc pe salarii de mii de euro, nu stă cu noi în ţară să stea să drămuiască leul, stă pe salarii de mii de euro, şi ei vorbesc în numele nostru. Să vină în ţară să muncească, să fie şomeri cum sunt copiii noştri şi atunci să fim egali, şi atunci să voteze, să fie egali cu noi. Au influenţat foarte mult şi nu suntem de acord. Diaspora să-şi vadă de treaba lor, au plecat din ţară pentru mai bine, să stea acolo unde este mai bine. Noi am stat în ţară noastră, bine, rău cum a fost, dar am stat aici”

Integral, de pe gândul.info 

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

Lasă un răspuns