Vineri, 2 ianuarie 2015. Prima zi de muncă din noul an. Și a început ciudat. Neștiind programul, la ora 9.50 eram în fața librăriei. Surpriză: programul începea de la ora 11.00. Cu rucsacul în spate am pornit în căutarea unui loc unde să beau o cafea. Am intrat la 10.03 la Pardon, pe Strada Cetății; eram primul client. Venise doar ospătarul, nu era sosit nici barman, nici bucătar, nici nimic. Am comandat o cafea și m-am uitat printre cărți. Am dat de Moartea citește ziarul, volumul lui Mircea Dinescu apărut la Editura Cartea Românească în martie 1990 (prefață de Sorin Alexandrescu și trei anexe, între care un interviu). Citisem cartea prin liceu, dar uitasem multe detalii. Uitasem că volumul a apărut inițial în Amsterdam, în vara lui 1989, că în 1989 Mircea Dinescu era un dizident. Redau două dintre textele care mi-au atras atenția:

Doamne ferește

Istoria parcăne duce-n burtă
și parcă a uitat să ne mai nască,
preafericiții cu privirea scurtă
sorb borșul dogmei ce le plou-n bască,
făcând spre lucruri zilnic reverențe
căci cine știe ce episcop doarme
în polonic, în coșul pentru zdrențe
în țevile acestor țeste arme
unde Nebunul își clocește crima
și ne omoară fiindcă ne iubește,
când ne e foame desenează pește,
când vine frigul arestează clima,
opriți Istoria – cobor la prima
opriți la stația Doamne-Ferește

Haplea

Vine Haplea dă cu lingura-n sate
soarbe clopote pe nerăsuflate
ară biserici seamănă panică
şi-apoi o seceră cu limba mecanică.
Ştia ce spune grecu săracu:
nu-ţi lua turcoaică – il iei pe dracu,
nici casă-n Vlahia – fereşte Doamne
că-i cad ferestrele după trei toamne
că vin cumanii şi pecenegii
şi gugumanii şi viceregii
şi-n fruntea oştii săltând buricu
Haplea al nostru cu polonicu